GSP lansează programul CADET

gsp.jpgGrup Servicii Petroliere lansează programul CADET, adresat absolvenţilor promoţiilor 2008, 2009 şi 2010 de la următoarele facultăţi: inginerie mecanică, industrială şi maritimă, construcţii civile şi construcţii hidrotehnice, hidraulică, utilaj petrolier, forajul sondelor, geodezie, electronică, automatică, ştiinţe economice, limbi străine (turcă, rusă, germană), studenţilor de la Academia Navală Mircea cel Bătrân şi celor de la Universitatea Maritimă Constanţa.

CADET este un program de formare a noilor generaţii de specialişti pentru industria marină de petrol şi gaze. Programul se derulează în GSP din 2008, ediţia din această toamnă propunându-şi să atragă un număr mai mare de absolvenţi de la mai multe facultăţi decât în anii precedenţi.gsp_full.jpg Noutatea acestei ediţii constă în faptul că pe lângă instituţiile de învăţământ superior cu care Grup Servicii Petroliere colaborează în mod tradiţional, acum se propune atragerea în programul CADET şi a absolvenţilor de la alte facultăţi, precum: electronică, automatică, construcţii civile, construcţii hidrotehnice, ştiinţe economice şi limbi străine. Tinerii selectaţi vor fi susţinuţi pe parcursul unei perioade de unu până la doi ani în demersul lor de dezvoltare a carierei, în funcţie de specializare, în cadrul unui program coerentmenit să completeze cunoştinţele academice acumulate cu experienţa practică. "Programul se adresează absolvenţilor ale căror cunoştinţe sunt dublate de o solidă cunoaştere a limbii engleze, capabili să facă proba spiritului de echipă, a iniţiativei şi a creativităţii. Pentru noi, resursa umană competentă reprezintă un factor de stabilitate şi un imbatabil avantaj economic. Pentru aceasta, este prioritar pentru noi să identificăm şi să pregătim tineri specialişti cu potenţial. CADET este un elaborat program de instruire,care se adresează absolvenţilor de studii superioare. Programul se bazează pe nişte obiective clare de învăţare şi include sesiuni de evaluare intermediare", a declarat Cristinela Budin, directorul de resurse umane al GSP. Candidaţii care se regăsesc în profilul participantului la programul CADET îşi pot depune CV-urile şi scrisorile de intenţie on-line, la adresa human.resources@gspoffshore.com până pe 26 noiembrie.
Reprezentanţii GSP vor participa la întâlniri cu studenţii din centrele universitare Constanţa şi Ploieşti pe 18 noiembrie, la ora 14.00 (Ploieşti) şi pe 19 noiembrie, la ora 13.00, la GSP Training Center din Portul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mircea

26 Nov, 2010 02:28

ne poate spune cineva de acest program ?cum se plateste ?cum se intra? poate e cineva care a trecut prin program , multumim .

mihail

16 Nov, 2010 11:18

Interesant dar sa speram pentru cei ce se incadreaza sa fie si cat se poate de adevarat, ca de altfel cu toti auzim de "cum se intra la GSP" Am aplicat si eu la posturi vacante in cadrul GSP ani de zile... si nici macar un mail in care sa zica ca nu am fost selectat nu am primit.

Articole asemanatoare

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța „La mulți ani Batalionului 341 Infanterie!” (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 523

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 1080

Zece elevi din județul Tulcea, cadeți pentru o săptămână în Forțele Navale (FOTO)

26 Apr 2023 1139

Sute de studenți români și străini, înscriși la cea de-a 45-a ediție a Conferinței „CADET-NAV”

06 Apr 2023 970

Interviu online cu triatlonista Amalia Singuran, cea mai bună cadetă a României „Toate victoriile sunt foarte importante, fiind realizate cu multă muncă și sudoare“

04 Feb 2023 5372

25 de elevi de clasa a VII-a, din județul Constanța, participă la Programul „Cadet pentru trei zile”, organizat de Centrul Militar Zonal Constanța (GALERIE FOTO)

01 Aug 2022 1020

Zeci de elevi participă la Programul „Cadet pentru trei zile”, organizat de Centrul Militar Zonal Constanța

25 Jul 2022 1308

Concursul de matematică "Viceamiral Vasile Urseanu" la cea de-a XXVIII-a ediţie

04 Apr 2022 2784

Lumea marinarilor Un comandant de brigadă degradat. Radu Nicolae, ARO

11 Feb 2022 7077

Lumea marinarilor Ce folos că-i marea noastră? „Gloria”, „Petromar”, Marea Neagră

17 Sep 2021 7452

Constanța Membrii lotului olimpic de canotaj al României, la bordul Navei-Școală „Mircea“

14 Jun 2021 3481

Cadetul Biju

09 Apr 2021 3535

Cui datorează Marina statutul de Armă?

26 Mar 2021 4031

Aspiranţii sabotaţi de rege Mârțoaga Școlii Navale (galerie foto)

02 Aug 2019 4511

Constanța. Elevi din Vaslui au devenit „cadeți” pentru o săptămână. Participă la programul „Cadet în Forțele Navale Române”

14 May 2019 1338