Pentru Cazino nu-s baniCluburile din Mamaia, duse la Monaco din bani publici (Document)

Monaco-Caralegoric.jpg„O să ne întâlnim într-o delegaţie în luna noiembrie, la Monte Carlo, unde este Festivalul Mondial al Cluburilor şi unde se pare că vom primi un premiu pentru cea mai dinamică staţiune în acest domeniu din lume" - spunea primarul Radu Mazăre, mândru nevoie mare.

Edilul constănţean ţine morţiş să participe la Monaco, la unul dintre cele mai importante evenimente destinate clubbing-ului. Dar cum?

Din banii oraşului, firesc. Pe 12 octombrie a.c., Primăria condusă de Radu Mazăre organizează o selecţie a ofertelor pentru evenimentul MICS - festivalul Cluburilor de la Monaco, pentru finanţarea nerambursabilă din fonduri publice. Adică, potrivit unui anunţ publicat în ziarul de casă, se va alege o firmă care să organizeze participarea Constanţei la Monaco International Clubbing Show. Pentru că, ne putem închipui că în ochii primarului distracţia este mai importantă decât orice. Chiar şi decât Cazinoul, clădire căreia nu i-a alocat niciun ban. În schimb, cluburile trebuie duse la Monaco. Potrivit site-ului MICS, evenimentul care va avea loc pe 7, 8 şi 9 noiembrie este un moment cheie pentru viaţa economică a industriei. Broşura de prezentare, pe care o puteţi vedea pe www.ziuadeconstanta.ro, nu arată prezenţa municipalităţii constănţene la evenimentul din acest an. Mai mult, printre participanţii la ediţiile trecute figurează în special societăţi comerciale, nu primării. În orice caz, este de notorietate amiciţia lui Radu Mazăre cu primarul din Monaco, Georges Marsan, curatorul colecţiei de maşini retro a prinţului Albert, cel care, în 2009, a fost preşedintele juriului evenimentului Exotic Car Show organizat în staţiunea Mamaia. Anunţul de licitaţie este semnat de directorul Direcţiei de Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa. „Va fi aleasă o societate care se pricepe la asta, care în ultimii doi ani a mai organizat astfel de evenimente. Probabil că acolo vom face o prezentare de modă, ceea ce este necesar pentru evenimentul respectiv", a declarat Munteanu.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 665

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 560

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 718

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 980

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1294

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1570

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 978

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 765

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 610

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 816

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 684

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 587

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1011

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 615

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 742