Editorial De ce unii primari se pregãtesc de alegeri şi alţii nu

claudia_candet.jpgChiar dacã mai este aproape un an pânã la alegerile locale, primarii, indiferent de culoarea lor politicã, deja au început sã-şi pregãteascã terenul pentru a strânge cât mai multe voturi din mâna alegãtorilor localitãţii pe care o conduc.

Dacã pânã acum au avut suficient timp sã se bucure de fotoliul pe care l-au ocupat, unii cu trudã, alţii mult prea simplu, a sosit momentul ca sã se dezmeticeascã din aburul victoriei şi sã-şi pregãteascã o strategie care sã le ofere, şi în 2012, succesul. Dificultatea atragerii electoratului este cu atât mai mare cu cât, la alegerile de anul viitor, primarii vor fi aleşi din primul tur, cu alte cuvinte, mai multã muncã, mai mulţi bani şi timp alocat obiectivului unic.

Sunt unii primari din judeţ care cred cu adevãrat ceea ce declarã „cã sunt în campanie imediat dupã ce au câştigat alegerile din 2008", şi acest lucru se poate sesiza în ani, când au fost vãzuţi frecvent în mijlocul localnicilor, îi ajutã şi nu trece zi din calendar fãrã sã fi fãcut o faptã bunã pentru semenii lor. O altã categorie de primari sunt cei care, chiar dacã se aflã la primul mandat au avut norocul, şi la bani şi la spor, şi şi-au dat silinţa sã punã în aplicare proiecte care sã se vadã şi care sã le dea siguranţa unui nou mandat în fruntea localitãţii fãrã prea mare bãtaie de cap la alegerile din 2012. Oamenii vãd şi simt diferenţele între cum era localitatea înainte şi cum aratã acum. Aceştia stau calmi în fotoliul lor şi, cel mai devreme, cu câteva luni înainte de iunie 2012, se vor mobiliza şi cu siguranţã vor avea sorţi de izbândã. Sunt şi primari care au o siguranţã de sine ieşitã din comun, nejustificatã prin nimic, acţiuni derulate în folosul comunitãţii, nimic care sã le dea siguranţa cã pot dormi liniştiţi pentru cã oricum se vor vedea în acelaşi loc şi peste mulţi ani. ªi culmea, sunt pe acelaşi scaun de ani buni, poate chiar zeci de ani. Explicaţiile, în unele situaţii sunt simple: ori nu existã niciun candidat care sã îi poatã „detrona", nu existã niciun altul mai rãsãrit care sã-i ia locul, ori primarii care se încadreazã în caracterizarea de mai sus ţin cu dinţii de fotoliul în cauzã pentru cã este unul prin care primãria a evoluat şi în care şi-a trãit jumãtate din viaţã. Chiar dacã au atâta experienţã şi siguranţã de sine, îşi pun multe semne de întrebare atunci când se gândesc dacã mai candideazã sau nu. Nici funcţiile nu mai sunt ce au fost, la fel ca şi primarii, tipul, vremurile sau electoratul la modul general. Nici primãriile, întreţinerea lor în sine, dar nici banii nu mai au aceeaşi valoare. Nici mãcar respectul sau stima pentru cei care conduc localitãţile. Pânã atunci, edilii, indiferent de categoria în care s-ar afla, sunt împinşi de la spate, fie de partid, fie de familie, fie de echipã sã facã ceva pentru a se menţine pe poziţii. Cu orice preţ sau nu. Aşteptãm cu interes fiecare acţiune a edililor, cu atât mai mult cu cât urmeazã o perioadã foarte încãrcatã în evenimente, numai bune sã fie transformate într-unele electorale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 1047

Astăzi este ultima zi pentru a depune candidaturile la birourile electorale pentru alegerile locale din 9 iunie

30 Apr 2024 458

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 563

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 754

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1368

Paul Foleanu, candidatul la Primăria Mangalia din partea PSD

07 Apr 2024 727

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 1286

Primarii și secretarii UAT-urilor din județul Constanța, instruiți pentru organizarea alegerilor din 9 iunie (FOTO)

03 Apr 2024 693

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

27 Mar 2024 601

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1084

PUSL și-a desemnat candidații pentru primăriile Capitalei

17 Mar 2024 638

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6981

Istoria Dobrogei Un primar rămas în patrimoniul spiritual al orașului Constanța - Mihail Coiciu (Koiciu)

15 Mar 2024 5583

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 552

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1447