Cerere de reexaminare a unei OUG privind pasapoartele electronice

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, vineri, Parlamentului, cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie, a informat Administraţia Prezidenţială.


În motivarea cererii de reexaminare se arată că, în forma sa iniţială, OUG prevedea, la art. III, trecerea unui imobil din proprietatea privată a Regiei Autonome 'Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat', în domeniul public al statului, cu plata, la valoarea de inventar actualizată cu indicele de inflaţie.
Însă, Parlamentul a modificat articolul respectiv şi a dispus trecerea imobilului din proprietatea privată a RAPPS în proprietate publică a statului, cu titlu gratuit, se mai precizează în motivarea respectivă.
'Având în vedere prevederile art. 44 din Constituţia României, care garantează proprietatea indiferent de titular şi interzice exproprierea fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, considerăm că modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 prin legea de aprobare, încalcă dreptul de proprietate şi contravin ordinii constituţionale', a apreciat preşedintele.
Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr. 94/2008 conferă Companiei Naţionale 'Imprimeria Naţională' atribuţia de a produce, cu titlu de exclusivitate, paşapoarte electronice, permise de şedere şi documente de călătorie, colantul uniform de viză, paşapoarte temporare, titluri de călătorie, colante pentru paşapoarte biometrice.
De asemenea, se prevede că personalizarea paşapoartelor electronice se realizează de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice. Conform OUG, acest Centru ar urma să fie găzduit de imobilul amintit în cererea de reexaminare.

Sursa: AGERPRES


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 826

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1014

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1268

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 881

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 727

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 563

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 780

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 653

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 576

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 903

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 591

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 718

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 734

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 578

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 608