1 Decembrie – Ziua Națională a României. Ce evenimente sunt organizate la Constanța. Unde este necesar certificatul verde

  • Pe 1 Decembrie, românii de pretutindeni serbează Unirea Transilvaniei cu țara
  • Anul acesta va fi organizată și o paradă militară la Constanța
 
În fiecare an, la data de 1 Decembrie, românii de pretutindeni serbează Unirea Transilvaniei cu țara și, astfel, momentul în care România a devenit „România Mare“.
 
Miercuri, la Constanța, începând cu ora 09:00, se vor institui restricții de circulație pentru toate categoriile de autovehiculele, pe tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu respectiv
bulevardul 1 Decembrie 1918, între bulevardul. I.C. Brătianu și bulevardul Tomis. Ceremonia propriu-zisă va avea loc în zona din fața Monumentului Eroilor din Războiul de Independență, din parcul Casei de Cultură, începând cu ora 11:00.
 
Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu se va desfășura parada militară, la care vor participa membrii din cadrul Ministerului Apărării Naționale și ai altor structuri care aparțin instituțiilor statului. Înainte, de la 09.00 vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, din Cimitirul Central Constanța.


 
De asemenea, în perioada în care traficul rutier va fi restricționat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe segmentul delimitat de bulevardul Tomis și bulevardul I.C. Brătianu, vor putea fi efectuate, în mod controlat, manevre de traversare pe relația „înainte" a următoarelor intersecții:

         * bulevardul Tomis cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;
         * strada Poporului/strada Portiței cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;
         * strada I.L. Caragiale cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;
         * strada I.L. Caragiale/strada I.G. Duca cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;

         * bulevardul 1 Decembrie 1918 cu bulevardul I.C. Brătianu.
 
Unirea Transilvaniei cu țara a desăvârșit procesul de unificare teritorială și astfel România s-a transformat în „România Mare“, denumire pe care avea să o păstreze până în anul 1940, când au avut loc amputările teritoriale. Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 Mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 August. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 Decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

 
Măsuri de siguranță


 
Accesul va fi permis diferit: pe de o parte, în zonele oficiale, participanții vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau recentei infectări cu COVID-19, pe când participarea populației la ceremoniile oficiale dedicate Zilei Naționale nu va fi restricționată, dar vor trebui respectate unele măsuri de distanțare socială și va fi obligatorie masca de protecție. Măsurile propuse se regăsesc integral în proiectul de hotărâre.
 
Astfel, se permite organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României să fie permisă cu participarea, în zona oficială, în municipiul București a cel mult 400 de persoane, iar în municipiile reședință de județ a cel mult 200 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul delimitat în care se desfășoară ceremonia;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți, acolo unde este posibil, precum și delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;

d) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

e) efectuarea triajului observațional și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară ceremonia;
 
f) realizarea accesului participanților conform măsurilor stabilite de instituția organizatoare, pe baza situațiilor certificate prin intermediul certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, în scopul prevenirii contaminării cu virusul
SARS-CoV-2.
 

Se permite ca accesul populației la ceremoniile organizate în condițiile alin. (1) să fie permis cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între participanți, portul măștii de protecție și respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.
 
De asemenea, este prevăzută permiterea organizării și desfășurării activităților specifice Zilei Naționale a României la sediul autorităților și instituțiilor publice centrale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediul autorităților și instituțiilor publice locale cu participarea a cel mult 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de acces și protecție sanitară stabilite de instituția organizatoare.

 
Totodaă, se prevede ca accesul la zonele oficiale organizate în cadrul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României prevăzute la alin. (1), precum și accesul la activitățile prevăzute la alin. (3) să fie permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
 
Comandantul Comenduirii de Garnizoană Constanţa, Constantin Anca, vorbește despre defilarea militară care va avea loc.
 
 

 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto: ZIUA de Constanța

 
Citește și:

Măsuri pentru ceremoniile dedicate zilei de 1 Decembrie, în condiții de pandemie


Repetiție pentru manifestările de 1 Decembrie la Constanța, în plină furtună (galerie foto+video)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Pista de biciclete de pe bulevardul Tomis a prins... culoare!

14 Apr 2024 639

ABADL Constanța caută firmă de pază!

10 Apr 2024 568

Locuri de muncă Constanța Primăria Comunei Poarta Albă angajează

08 Apr 2024 654

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1654

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1101

Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Ce alcoolemie avea femeia

06 Apr 2024 1062

ISU GiurgiuIncendiu într-un apartament din municipiul Giurgiu

04 Apr 2024 474

În atenția biciliștilor! Pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța s-a trasat direcția de mers pe pista destinată bicicletelor (Galerie FOTO+VIDEO))

03 Apr 2024 808

Câte zile libere vor avea românii în luna mai?

02 Apr 2024 873

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 666

Constanța Atenție șoferi! Nu funcționează semafoarele din intersecția de la Casa de Cultură (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 530

Accident rutier, în Constanța. O victimă este rănită (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2712

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Blocaj în trafic pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandra Lăpușneanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1273

Date din proiect Ce lucrări se vor face în vederea extinderii Spitalului Municipal Medgidia? (DOCUMENT)

18 Mar 2024 525

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 906