18 noiembrie marchează istoria lumii. Mickey Mouse și-a făcut pentru prima oară apariția. Ce alte evenimente istorice s-au mai petrecut și pe cine aniversăm


În anul 1928, Mickey Mouse, cunoscutul personaj din desenele animate ale lui Walt Disney, și-a făcut pentru prima oară apariția la Colony Theatre din New York, în filmul intitulat „Steamboat Willie”.
                                    
Următoarele evenimente au marcat ziua de 18 noiembrie în istoria lumii:
  • 1494: Regele Carol al VIII-lea al Franței ocupă Florența, Italia.
  • 1626: Bazilica Sfântul Petru din Roma este sfințită de Papa Urban al VIII-lea, după o perioadă de construcție de 120 de ani.
  • 1840: Premieră la Iași, a comediei "Farmazonul din Hârlău", prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Costache Caragiale.
  • 1864: Este discutată și aprobată în Consiliul orașului, nouă stemă a Capitalei, având ca element principal imaginea Sfântului Dimitrie Basarabov, desemnat patronul orașului.
  • 1883: Orarul căilor ferate americane a fost standardizat, fixându-se un singur fus orar pe întreg teritoriul Statelor Unite.
  • 1926: George Bernard Shaw refuză sa accepte banii pentru Premiul Nobel, spunând: „Pot să-l iert pe Alfred Nobel pentru că a inventat dinamita, dar numai o persoană diabolică a putut să inventeze Premiul Nobel”.
  • 1963: Premiera filmului istoric „Tudor”, în regia lui Lucian Bratu, film de referință în istoria cinematografiei românești. Pelicula evocă Revoluția de la 1821.
  • 1963: Primul telefon cu taste este introdus în circuitul comercial din SUA.
  • 1976: Parlamentul spaniol a aprobat un proiect de lege care viza instaurarea democrației, după 37 de ani de dictatură.
  • 1978: România intră, ca membru deplin, în Biroul „Grupului celor 77” din cadrul UNESCO.
  • 1999: Guvernul României adoptă Ordonanța de Urgență privind înființarea Agenției pentru Protecția Drepturilor Copilului și reorganizarea activității de protecție a copilului, îndeplinind astfel una din condițiile impuse pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
  • 2002: Bursa de Valori București a fost admisă ca membru corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori, care cuprinde 31 de membri plini și 8 asociați din rândul burselor mari din Europa.
  • 2002: Se deschide primul Muzeu de matematică din lume la Gießen, Germania.
  • 2013: NASA lansează sonda spațială MAVEN pentru a studia atmosfera planetei Marte.
 
Sărbătoarea din calendarul ortodox este: Sf. Mare Mc. Platon, Romano și Zaheu.
 
Amanda Lear, cântăreață britanică-chineză și fotomodel, împlinește 82 de ani.
Și Kim Wilde, cântăreață și textieră britanică, își aniversează ziua de naștere, împlinește vârsta de 61 de ani.

Sursă foto: Facebook/ Mickey Mouse
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cupa Jandarmeriei constănțene la fotbal! Ce echipe au urcat pe podium (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 674

Ce sărbătoare importantă este astăzi, 25 martie, în calendarul ortodox?

25 Mar 2024 5228

1 octombrie, declarată Ziua persoanelor vârstnice de către Patriarhia Română. Va fi menţionată în calendarul creştin-ortodox

26 Oct 2023 893

Ziua de 18 iunie în istorie Ziua Internaţională a Picnicului, marcată astăzi. Tot ce îți trebuie pentru o ieșire la iarbă verde

18 Jun 2023 1265

Proiect județean sportiv pentru preșcolari „Voinici în țara piticilor”-ediția a III-a

29 May 2023 857

Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare! Tema acestui an

13 May 2023 1078

Grevă japoneză mâine la Direcţia Judeţeană de Statistică Constanţa

25 Apr 2023 1102

Calendarul zilei de 26 martie Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei. Ce semnificație are această zi

26 Mar 2023 1028

Ziua de 10 martie în istorie. Evenimente marcante de-a lungul timpului

10 Mar 2023 1544

Calendarul zilei de 2 martie. Ce cântăreți celebri s-au născut în această zi

02 Mar 2023 1084

11 ianuarie 1940 Are loc premiera baletului "Romeo și Julieta" de Serghei Prokofiev, la Leningrad. Ce alte evenimente importante au marcat această zi

11 Jan 2022 1339

Cartea zilei „Pettson și Findus. Calendarul Familiei 2022“

01 Jan 2022 1471

15 decembrie1939 La Atlanta, a avut loc premiera filmului „Pe aripile vântului”. Ce alte evenimente importante au marcat această zi (VIDEO)

15 Dec 2021 2224

25 noiembrie în istorie. La înmormântarea lui John F. Kennedy au participat un milion de oameni. Ce alte evenimente istorice s-au mai întâmplat și pe cine aniversăm

25 Nov 2021 1436

24 noiembrie în istoria lumii. Italia recunoaște independența României, în 1879. Ce evenimente s-au mai petrecut și pe cine aniversăm

24 Nov 2021 1708