24 mai - Ziua europeană a parcurilor naţionale

  • La data de 24 mai, europenii marchează Ziua europeană a parcurilor naţionale.
Ziua europeană a parcurilor naţionale este sărbătorită în fiecare an la 24 mai, cu scopul de a apropia oamenii de natură şi de a sensibiliza publicul cu privire la importanţa frumuseţii naturale în zonele protejate, precum şi la importanţa conservării şi gestionării durabile a ariilor protejate din Europa, potrivit www.europarc.org, preluat de Agerpres.

Hotărârea sărbătoririi Zilei europene a parcurilor naţionale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naţionale în Suedia (mai 1909). În acel an, pe 24 mai, peste o sută de organizaţii din 18 ţări europene au organizat evenimente de Ziua europeană a parcurilor naţionale.

Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte sute de autorităţi şi mii de arii protejate din 40 de ţări europene. EUROPARC doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale. România este membru al EUROPARC prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii EUROPARC sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat. Suprafaţa totală a rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale din România este de 1.203.340 ha, reprezentând 5,04% din teritoriul ţării. Din partea României, ca membri EUROPARC mai sunt: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti; Asociaţia Altitudine; Administraţia Parcului Natural Apuseni; Enduro Ranch; ProPark - Fundaţia pentru arii protejate.

Ziua Europeană a Parcurilor este marcată de administrațiile celor 22 de parcuri naționale și naturale din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva prin mai multe evenimente, precum acțiuni de educație ecologică și conștientizare, cu o participare adaptată măsurilor de siguranță sanitară.

Tema din acest an a Zilei Europene a Parcurilor este ”Noua Generație”, Federația Europeană a Parcurilor ”EUROPARC” propunând o dezbatere privind viitorul parcurilor și a ariilor naturale protejate în cadrul mai larg al planului european de redresare ”Next Generation EU” și, totodată, adaptarea ofertei parcurilor naționale și naturale la nevoile noilor generații.

România are o tradiție bogată în protejarea patrimoniului natural și administrarea parcurilor, în 1935 fiind înființat Parcul Național Retezat. În prezent, în România sunt 29 de parcuri naționale și naturale.

Regia Națională a Pădurilor - Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață totală de 853.266 hectare, 232.246 hectare fiind în zone de protecție, iar în aceste parcuri sunt 562.730 hectare de păduri.
Parcurile naționale și naturale administrate de Romsilva pun la dispoziția iubitorilor de natură 436 de trasee turistice cu o lungime de 4.563 kilometri și 231 de popasuri, o infrastructură turistică care permite drumețiile în natură pe traseele amenajate, plimbări cu bicicleta, barca sau ecvestre, alpinism, popasuri în spații amenajate sau observarea faunei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

PETRICA TUTUIANU

24 May, 2021 09:26

Din pacate noi putem sarbatori doar ziua balariilor din parcuri.....traiasca primaria cu ai ei conducatori!

Articole asemanatoare

Achiziția serviciilor de pază și supraveghere în parcul eolian Horia din județul Constanța, administrat de statul român, contestată la CNSC

01 May 2024 653

Licitație contestată la CNSC Iridex Group Salubrizare a vrut să facă curățenie și în parcările și grupurile sanitare de pe Autostrada Soarelui! Ce verdict a primit?

03 Mar 2024 732

Consiliul Local Constanța aprobă reactualizarea viziunii de dezvoltare urbană Printre proiecte se află trenul metropolitan, un parc industrial dar și reabilitarea bulevardului Tomis. Toate ar trebui să fie gata până în 2030!(DOCUMENTE)

28 Nov 2023 2047

#Dobrogea145 Prof. Ibadula Bianca-Virginia, directorul Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” din Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1316

Licitații Constanța O firmă controlată de acționarii FC Botoșani vor construi un parc fotovoltaic pentru Primăria Hârșova

12 Oct 2023 1254

Județul Tulcea Ministrul Mircea Fechet începe turul parcurilor naționale. Vizită în Parcul Național Munții Măcinului (VIDEO)

02 Sep 2023 982

Primăria a solicitat acordul de mediu pentru proiectul “Reamenajarea spațiului public din zona Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski”

12 Dec 2022 1114

Terenul are o suprafață de 3 hectare. Autoritatea locală vrea să amenajeze un parc fotovoltaic în orașul Hârșova, județul Constanța

12 Dec 2022 1445

Primăria Constanța a depus documentele pentru reamenajarea spațiului public din zona Teatrului Oleg Danovski

25 Nov 2022 1811

Lupii, cerbii lopătari și cerbii carpatini vor fi reintroduși în Munții Măcinului

21 Nov 2022 1597

UPDATE. LIVE VIDEO+TEXT Cine sunt câștigătorii concursului național de soluții pentru amenajarea Parcului DN3C Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Oct 2022 2785

Zeci de evenimente culturale vor avea loc în această vară la Constanța! Ce suprize sunt pregătite

02 Jun 2022 1855

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA cumpără 16 autovehicule de la Renault (DOCUMENT)

23 Feb 2022 2281

Un avion de luptă american s-a prăbuşit într-un parc naţional, făcând victime printre vizitatori

01 Aug 2019 2198

UPDATE PNL Constanţa propune reducerea amenzilor pentru parcări

01 Nov 2018 1909