A fost lansat volumul Nicoletei Cornescu Manuela Mitrea, despre educaţia fără fond şi criza de lideri (galerie foto)

mitrea_1.jpgDeputatul Colegiului 8, Manuela Mitrea, candidat USL la un nou mandat de parlamentar în judeţul Constanţa, a participat ieri la o lansare de carte. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Judeţeană I. N. Roman, la ora 17.00.

Deputatul Colegiului 8 a fost prezent la evenimentul de lansare a volumului „Liderul nevrotic şi Organizaţia nevrotică", semnat de Nicoleta Cornescu.

„Am susţinut-o moral (n.r. pe Nicoleta Cornescu) ca să aibă curajul să facă acest pas. Este un prim pas al ei şi sper să nu fie ultimul", a precizat deputatul Manuela Mitrea. Deputatul a apreciat că, din păcate, ne întâlnim foarte rar cu astfel de evenimente. „Este un eveniment important pentru că foarte rar ne întâlnim cu astfel de evenimente, cu lansări de carte, ori aceasta ţine de educaţie, mai precis de sistemul de educaţie, pentru că în ultimul timp foarte mulţi din cei din clasa politică s-au aplecat mai mult pe forma învăţământului şi mai puţin pe fondul lui.

mitrea_2.jpgOri eu cred că trebuie să ne apropiem tot mai mult de cei care fac cercetare, ori acestă carte este rodul unei cercetări, a oamenilor care sunt înclinaţi spre studiu şi spre învăţătură, şi mai puţin pe formă, pentru că oricum pe formă s-a stricat foarte mult în ultimul timp. Nu aş fi vrut să fac politică deloc în seara aceasta, dar nu pot să nu amintesc de relele făcute în şcoală cu acea nebunie „dai un bac, dai două", „ai clasa zero la grădiniţă, ba nu o ai la şcoala generală", aici se arată clar cum s-a pus accent pe formă, pe ce editură scoate manualele şi cine este autorul, şi mai puţin pe ceea ce conţin manualele. Ori eu cred că este mai important conţinutul manualelor", a declarat Manuela Mitrea.

„Trebuie să apropiem tinerii mai mult de carte"

Deputatul a menţionat că „trebuie să apropiem tinerii mai mult de carte". „Este foarte important internetul, să nu mă înţelegeţi greşit, sunt un om care lucrez şi nu mă despart de calculator, dar nu în detrimentul studiului, al cărţii. Calculatorul şi cartea sunt lucruri complementare, nu se exclud una pe cealaltă", a explicat Manuela Mitrea.

Mitrea a precizat şi că este un moment special pentru ea acest eveniment de lansare, afirmând că aici, la acest eveniment, este prezent omul Manuela Mitrea, şi nu deputatul PSD şi candidatul USL în Colegiul 8 Deputaţi.

„Suntem într-o criză mondială de lideri"

Mitrea a declarat în cadrul evenimentului că titlul cărţii poate fi actual. „Suntem într-o criză mondială de lideri. Cred că de aceasta depăşim cu greu criză economică. Avem o criză acută de lideri adevăraţi pe plan mondial, nu mă refer la România în special. Nu mai sunt acei lideri cu care am fost obişnuiţi de-a lungul istoriei, care au marcat istoria în sensul pozitiv al cuvântului. Dar să avem speranţă că uite se nasc dintre tineri noi lideri şi nu nevrotici, cum este titlul cărţii".

„Tuturor li s-a părut un titlu foarte curajos"

Nicoleta Cornescu, autoarea volumului, este directorul şcolii Nicolae Tonitza şi profesor de română la aceeaşi unitate de învăţământ. „Am emoţii teribile, este lucrarea mea de licenţă pe care am susţinut-o la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Ovidius. Având în vedere contextul în care trăim mi s-a părut teribil de potrivită editarea acestei cărţi", a declarat autoarea. Aceasta a apreciat susţinerea primită din partea deputatului Manuela Mitrea, dar şi faptul că în Aula Bibliotecii I.N. Roman s-au adunat numeroşi colegi şi prieteni. „Nu am făcut decât un mic anunţ şi toată lumea şi-a exprimat dorinţa de a apărea aici şi de a citi cartea. Tuturor li s-a părut un titlu foarte curajos", a menţionat Nicoleta Cornescu.

Precizăm că volumul a fost editat pentru început în 170 de exemplare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Bugetul de venituri şi cheltuieli al Foton Power Energy SRL pentru anul 2024, aprobat de asociați

12 May 2024 353

Firme Constanța Schimbări în Vita-Bio Star SRL. Iată cum arată structura capitalul social după cooptarea unui nou asociat

28 Apr 2024 367

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 aprilie 2024

17 Apr 2024 707

Cumpărări directe Metasoft Plus SRL va furniza Primăriei Constanța servicii de întreținere și reparații de software (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 525

Cărți și mărțișoare oferite în dar cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii de bibliotecarele din cadrul Bibliotecii Județene Constanța (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 587

Dan Stepanencu, delegat prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Tulcea. Maria Manuela Iordache, adjunct

21 Dec 2023 1128

Conducerea Parchetului Judecătoriei Tulcea, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

15 Dec 2023 905

DGA/Reprezentare DGA la Conferința Statelor Părți (COSP 10) la Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției

13 Dec 2023 445

LISTĂ 17 judecători cer să fie eliberați din funcție prin pensionare! Iată cine sunt

14 Nov 2023 1244

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 octombrie 2023

31 Oct 2023 1240

Directorul unui liceu din județul Constanța, condamnat definitiv!

18 Oct 2023 6911

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 octombrie 2023

06 Oct 2023 1054

Directorul unui liceu din județul Constanța, în așteptarea sentinței definitive! A luat cu suspendare, la prima instanță

05 Oct 2023 2868

CNI caută diriginți de șantier pentru obiectivul de investiții construire stadion „Gheorghe Hagi” din Constanța

10 Aug 2023 1155

Avocat TulceaNASTASIU Manuela-Veronica

07 Aug 2023 294