Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, aproape un secol și jumătate de activitate, peste 10.000 de absolvenți (GALERIE FOTO)

  • Miercuri, 17 noiembrie, pe platoul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a fost organizat un ceremonial militar, în cadrul căruia rectorul instituției, comandor conf. univ. Dr. ing. Alecu Toma, a trecut în revistă aspectele importante ale evoluției și dezvoltării sistemului de învățământ de marină. 
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” marchează, astăzi, împlinirea a 149 de ani de învățământ românesc de marină. Bazele instituției de învățământ au fost puse la data de 17 noiembrie 1872, prin Decizia Ministerului de Război nr. 15, care stabilea înființarea, la Galați, a Școlii Flotilei, precursoare a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Manifestările dedicate aniversării au fost organizate și anul acesta în condiții pandemice, cu un număr restrâns de participanți.

Activitățile au debutat sâmbătă, 13 noiembrie, cu plantarea a 10 puieți de arțari canadieni în curtea instituției, ca parte a proiectului „Lumea de sub navă”, inițiat și susținut de Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța și de Fundația Comunitară Galați. Luni, 15 noiembrie, a avut loc o ședință solemnă a Senatului Universitar al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, în cadrul căreia a fost acordat titlul de „Senator de Onoare” unor profesori de renume, care și-au dedicat peste trei decenii de activitate didactică instituției de învățământ de marină de la malul Mării Negre. Totodată, în cursul aceleiași zile, a avut loc, în mediul online, o întâlnire între studenți și absolvenți de succes ai Secției Civile de la Academia Navală constănțeană.

Miercuri, 17 noiembrie, pe platoul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a fost organizat un ceremonial militar, în cadrul căruia rectorul instituției, comandor conf. univ. Dr. ing. Alecu Toma, a trecut în revistă aspectele importante ale evoluției și dezvoltării sistemului de învățământ de marină. La final, comandorul Toma a adresat mulțumiri întregii comunități universitare pentru eforturile depuse pentru creșterea calității actului educațional și a prestigiului acestei instituții.

Manifestările aniversare se încheie sâmbătă, 20 noiembrie, cu „Biblioteca vie”, o altă secvență a proiectului „Lumea de sub navă”, în cadrul căreia studenții militari din anul IV se vor întâlni cu ofițeri de marină, în rezervă, absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, transmite un comunicat de presă din partea Academiei Navale. 

Sursa foto: Facebook/ Academia Navală 


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziție de tehnică navală și de echipamente didactice pentru învățământul de marină, organizată de Academia Navală “Mircea cel Bătrân”

19 May 2022 392

Vernisaj de tehnică navală şi echipamente didactice, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța

18 May 2022 470

Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” deschide cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „SEA-CONF – 2022”

18 May 2022 450

De la ce firme cumpără alimente Academia Navală „Mircea cel Bătrân” (DOCUMENTE)

11 May 2022 1806

Doi studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanța, pe podium la Jiu Jitsu Brazilian și Karate WSF (GALERIE FOTO)

11 Apr 2022 2745

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța a cumpărat alimente (DOCUMENTE)

17 Mar 2022 1962

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța, contract cu o firmă din Cumpăna. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

04 Mar 2022 3182

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța a cumpărat alimente și băuturi (DOCUMENT)

03 Mar 2022 1950

Academia Navală, contract cu TAROM pentru zboruri interne și internaționale (DOCUMENT)

02 Mar 2022 2328

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța înlocuiește componentele expirate din inventarul plutelor (DOCUMENT)

01 Mar 2022 1990

Constanța. Început de carieră pentru o nouă promoție de ofițeri de marină

23 Feb 2022 928

Pregătiri pentru admiterea în anul universitar 2022 - 2023 la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

18 Jan 2022 885

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța a cumpărat alimente. Societățile câștigătoare (DOCUMENTE)

17 Jan 2022 2012

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța a cumpărat alimente. Detalii din contract (DOCUMENT)

14 Jan 2022 2174

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a cumpărat produse alimentare (DOCUMENT)

11 Jan 2022 2213