Aderarea României şi Bulgariei la Schengenpe agenda provizorie a Consiliului JAI din decembrie

foto: unsplash.com/ Guillaume PérigoisAderarea României şi Bulgariei la Schengen, spaţiul european de liberă circulaţie, se regăseşte pe ordinea de zi provizorie a reuniunii miniştrilor de Justiţie şi de Interne de la începutul lunii decembrie la Bruxelles, conform agendei publicate pe site-ul Consiliului, conform Agerpres.ro

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) este programat pentru 4 şi 5 decembrie, iar conform agendei provizorii în a doua zi vor avea loc un schimb de opinii cu privire la situaţia generală a spaţiului Schengen, precum şi un posibil vot privind aderarea României şi Bulgariei.

"Menţionarea în agenda Consiliului este aproape identică faţă de cea de anul trecut, de la şedinţa în care veto-ul Austriei ne-a ţinut la cozile Europei încă un an", a scris luni pe Facebook eurodeputatul USR Vlad Gheorghe.

"Este ultimul tren pentru ţara noastră, rămâne să vedem dacă toată presiunea pusă de Comisie, de Parlament, de fiecare dintre noi a funcţionat şi România va fi parte din spaţiul liber de circulaţie european, aşa cum merită încă din 2011", a adăugat europarlamentarul, membru al grupului Renew Europe.

Agerpres.ro 

Citește și: 

Rezoluție privind aderarea României la spațiul Schengen, votată de Parlamentul European

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul României Premierul Marcel Ciolacu - Apreciez sprijinul Cehiei pentru aderarea României la Spațiul Schengen

21 Nov 2023 259

Iohannis „Aderarea României la Schengen cât mai curând va transmite un semnal puternic cu privire la unitatea europeană”

06 Oct 2023 707

Dacian Cioloş- „Este de datoria Guvernului şi a preşedintelui să nu rateze încă o dată şansa aderării la Schengen“

12 Jul 2023 743

UPDATE. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier „Germania este de multă vreme de părere că locul României este în Spaţiul Schengen“ (VIDEO)

24 May 2023 777

Reuven Azar, Ambasador al Israelului în România – „Considerăm că orașul Constanța poate deveni un hub în Marea Neagră”

30 Mar 2023 988

Iohannis anunță că România nu va ataca vetoul Austriei în chestiunea Schengen la Curtea Europeană de Justiţie (VIDEO)

14 Dec 2022 1255

Anunțul ambasadoarei Laurence Auer Franţa va face mereu parte dintre statele care susţin intrarea României în Schengen

12 Dec 2022 927

Lucian Bode, scrisoare deschisă adresată ministrului de interne al Austriei „Ați făcut un joc politic nedemn de o țară care are o tradiție politică așa de bogată”

12 Dec 2022 946

Regele Cioabă, reacție amuzantă după eșecul la votul pentru intrarea în Schengen- "Vor fi numai pene de lebădă în toată Austria, pentru ce au făcut României"

10 Dec 2022 1170

MAE Ambasadorul României în Austria, chemat în țară pentru consultări

09 Dec 2022 1052

Bogdan Huțucă „Vetoul Austriei pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen ne obligă pe noi, românii, să analizăm extrem de amănunțit relațiile bilaterale”

09 Dec 2022 1967

MAE respinge poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen

09 Dec 2022 961

Reacția președintelui Iohannis după votul din Consiliul JAI unde Austria a blocat aderarea României la Schengen

08 Dec 2022 1346

Premierul Ciucă, declarații după eșecul la votul pentru intrarea în Schengen - „Vom relua procesul de aderare"!

08 Dec 2022 1247

România și Bulgaria nu aderă la spațiul Schengen. Ce urmează?

08 Dec 2022 1626