Află pentru ce servicii dă Ministerul Afacerilor Europene peste jumătate de milion de lei

Ministerul Afacerilor Europene va plăti peste jumătate de milion de lei pentru servicii aferente derulării campaniei regionale de conştientizare în vederea prevenirii situaţiilor de incompatibilitate, conflictelor de interese, neregulilor şi fraudei în rândul beneficiarilor de instrumente structurale.

Contractul, în valoare de 513.074 lei a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, firmei Godmother SRL, cu sediul în Bucureşti, pentru acest contract primindu-se 21 de oferte, dintre acestea doar 13 fiind acceptate.
Potrivit anunţului de atribuire, contractul presupune servicii aferente derulării campaniei regionale de conştientizare în vederea prevenirii situaţiilor de incompatibilitate, conflictelor de interese, neregulilor şi fraudei, în rândul beneficiarilor de instrumente structurale. Contractul are ca obiectiv general creşterea conştientizării beneficiarilor de proiecte finanţate prin instrumente structurale, cu privire la cerinţele legale în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţii şi conflictelor de interese, în contextul specific de implementare a fondurilor comunitare, pentru a preveni şi evita posibile nereguli şi situaţii de fraudă, iar ca obiectiv specific derularea unei campanii de conştientizare, sub forma a 16 evenimente regionale cu o durată de 1 zi, având ca tematică prevenirea şi soluţionarea situaţiilor de incompatibilitate, conflicte de interese, nereguli şi fraudă.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, firma câştigătoare, SC Godmother SRL, a fost înfiinţată în anul 1997 şi are ca obiect principal de activitate „activităţi ale agenţiilor de publicitate”. Firma are şase asociaţi persoane fizice, respectiv Ion Gabriel Niculae (5%), Roşca Anghel Petruţ Nicolae (20%), Mihai Baciu (5%), Cristian Dorin Boerescu (20%), Valentin Văcăruş (30%), care ocupă, din 2009, şi funcţia de administrator, şi Ioan Sorin Radu Ionescu (20%).
Potrivit aceloraşi date furnizate de Registrul Comerţului, la sfârşitul anului 2012 firma avea 15 angajaţi şi o cifră de afaceri de 9.976.438 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEPeste 80.000 de candidaturi depuse pentru Programul de burse oferite de România

20 Mar 2024 373

MAEDin Agenda de lucru a MAE de marți, 19 martie 2024, vă semnalăm

19 Mar 2024 383

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Reuniunea Consiliului ministerial al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră

15 Dec 2023 763

MAE Participarea secretarului de stat, Daniela Gîtman, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

11 Dec 2023 787

Întrevederea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

08 Dec 2023 654

MAE România se alătură demersurilor internaționale ce vizează acțiunile Federației Ruse

07 Dec 2023 826

Peste 188 de milioane de euro aprobate României de către DG-ECHO, din fondurile rescEU

29 Nov 2023 856

MAEPublicarea de către Comisia Europeană a Pachetului privind Extinderea Uniunii Europene 2023

08 Nov 2023 457

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Conferința ministerială dedicată extinderii Uniunii Europene (FOTO)

02 Nov 2023 762

MAE Întrevederea secretarului de stat Daniela Gîtman cu Reprezentantul rezident al PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova

30 Oct 2023 795

Întrevederea secretarului de stat Daniela Gîtman cu o delegație din MAE și din Ministerul pentru Imigrare și Integrare din Danemarca

26 Oct 2023 857

MAI Analiză aprofundată cu privire la starea generală a Spațiului Schengen

19 Oct 2023 839

MAE Primirea de către secretarul de stat Iulian Fota a directorului din cadrul Comisiei Europene, Henrik Nielsen

13 Oct 2023 660

Primirea de către secretarul de stat al României a ambasadorului agreat al Bosniei și Herțegovina pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

06 Oct 2023 788

Primirea de către secretarul de stat Daniela Gîtman a ambasadorului agreat al Islandei, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

02 Oct 2023 846