Amenzi aplicate la Constanța pentru parcarea pe locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități!

Amenzi, foto: PMC
Sancțiuni contravenționale aplicate pentru parcarea pe locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități!

În urma acțiunii tematice care a avut loc săptămâna aceasta, s-au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 101925 lei.


Iată comunicatul pus la dispoziție de Primăria Municipiului Constanța:

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice verifică permanent dacă locurile destinate persoanelor cu dizabilități, amenajate și marcate corespunzător în parcările publice din oraș, sunt ocupate de persoane care au acest drept.

În urma acțiunii tematice care a avut loc săptămâna aceasta, s-au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 101925 lei.

De asemenea, au fost ridicate 18 autovehicule care au fost transportate în parcul auto al municipalității.

Încă o dată, polițiștii locali atrag atenția asupra importanței respectării actelor normative și a drepturilor persoanelor cu nevoi speciale.

Menționăm că, pentru a putea ocupa aceste locuri de parcare, beneficiarii au obligația de a afișa la loc vizibil cardul-legitimație care le dă acest drept. Documentul este eliberat în mod gratuit de Primăria Municipiului Constanța, în baza documentelor care atestă încadrarea în gradul de handicap.

Facem apel la constănțeni să nu ocupe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități dacă nu au acest drept și să se gândească la semenii lor care ar rămâne fără aceste spații de care chiar au nevoie.



Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației rutiere la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.

Numai împreună putem asigura un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.


Citește și: Doi bătrâni s-au ales cu amenzi uriașe! Ce au găsit polițiștii de ordine publică asupra vârstnicilor
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 408

Știri Constanța Poliția aplică sancțiuni în cluburile din Mamaia!

03 May 2024 558

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 460

Știri Constanța Amenzi în Vama Veche! Ce a constatat Poliția

03 May 2024 500

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 365

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 626

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1173

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 416

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 549

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 787

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 428

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 540

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 542

Amendă de zeci de mii de lei pentru un operator economic din localitatea Lazu, județul Constanța. Ce nereguli a constatat Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 477

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 441