Amplu exercițiu la Școala gimnazială numărul 40„ Aurel Vlaicu" din Constanța!

foto: PMC Primăria municipiului Constanța , în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de urgență „Dobrogea” al județului Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, Direcția de Sănatate Publică Constanța, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța și reprezentanții Oil Terminal SA, au desfășurat astăzi un amplu exercițiu  la Școala gimnazială numărul 40„ Aurel Vlaicu", cu tema: “Activitatea personalului didactic, personalului administrativ și elevilor Școlii gimnaziale nr.40 în cazul producerii unei accident major în care sunt implicate substanțe periculoase”.

 „Alarma la dezastre” constând în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, s-a dat la ora 10:20, atunci când elevii erau la orele de curs., transmite PMC. 

Îndrumați de cadrele didactice și după ce li s-au pus măști de protecție, cei 650 de elevii au fost evacuați din clase către curtea școlii de unde au fost preluați de autobuzele CT BUS și duși în afara zonei de pericol.

Potrivit sursei citate, conform scenariului, în urma unui incendiu izbucnit spontan la un vagon în timpul încărcării cu păcură usoară la rampa CF din Sectia Platformă Nord din cadrul “Oil Terminal”, s-a format un nor toxic ce impunea evacuarea imediată a populației din zona de risc. Elevii s-au comportat foarte bine și au ascultat instrucțiunile profesorilor, îndreptându-se spre locul de adunare stabilit în curtea școlii.

De asemenea, cadrele didactice au verificat sălile de curs pentru a se asigura că toți elevii au recepționat mesajul și au fost evacuați.

Exercițiul s-a desfășurat în condiții de siguranță și a fost un succes. Acesta s-a finalizat la ora 10.58 când a fost transmis semnalul „Încetarea alarmei” și care a constat într-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

În acest proiect au fost implicat atât personalul didactiv, cât și cel administrativ.

Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit perfecționarea deprinderilor și reducerea timpului de răspuns în situații limită, precum și pregătirea elevilor, a cadrelor didactice și a personalului auxiliar, în ceea ce privește modul de comportare în situația producerii unui accident chimic.

Pentru că pregătirea este esențială în eficientizarea misiunilor de răspuns, municipalitatea va organiza periodic astfel de activități în unitățile de învățământ constănțene.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Artver Center SRL a încheiat contracte în valoare de peste 30.000 de euro cu Primăria Medgidia. Vezi pentru ce (DOCUMENTE)

09 May 2024 314

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 261

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

08 May 2024 464

Elevii se întorc în bănci de miercuri, 8 mai. Când va fi următoarea vacanță?

06 May 2024 983

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 612

Elevi ai Colegiului Național Militar Constanța au participat la evenimentul organizat de Divizia 2 Infanterie „Getica", în garnizoana Buzău (FOTO)

30 Apr 2024 354

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 483

Investiție de peste 500.000 de lei la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța. Ce vrea să cumpere unitatea de învățământ (DOCUMENT)

28 Apr 2024 458

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 469

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 290

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 579

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 639

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 450

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 400

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

24 Apr 2024 382