UPDATE. Asociația Elevilor din Constanța Lipsă de cvorum la votarea proiectului de adoptare a OUG 50/2021 ce vizează transportul elevilor

  • Cinci deputați au ieșit din sala în care se discuta proiectul de adoptare a OUG 50/2021 și astfel nu a mai fost cvorum pentru a trece acest proiect. 


Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța susțin că din cauza a cinci membri ai Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, elevii rămân în continuare fără transport gratuit. Aceștia spun că în timpul ședinței, cinci deputați au ieșit din sala în care se discuta proiectul de adoptare a OUG 50/2021 și astfel nu a mai fost cvorum pentru a trece acest proiect. 
 

„Într-o Românie fără hoție, deputații ies din ședințe când au chef. Astăzi am participat la ședința Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților și am luat cuvântul cu privire la proiectul de adoptare a OUG 50/2021, ordonanță ce blochează accesul elevilor la transport. Odată cu anunțarea trecerii la al doilea punct de pe ordinea de zi, punctul legat de transportul elevilor, 5 dintre deputați au ieșit din ședință, o parte online, și o parte ieșind fizic din sală.
Raportul de respingere ar fi trecut cu 11 voturi, iar elevii ar fi fost cu un pas mai aproape de accesul la educație echitabilă. Totuși, din cauza ignoranței celor 5, raportul nu a putut să treacă, în sală nefiind îndeplinit cvorumul necesar continuării ședinței.
Astfel, raportul va fi amânat până în septembrie, din cauza începerii vacanței Parlamentare.
Doamnelor și domnilor deputați, cum puteți justifica ieșirea dumneavoastră din sală miilor de elevi care de 7 luni nu au acces la transportul gratuit? Ce a fost mai urgent decât nevoile elevilor care nu au cu ce să  - ajungă la școală? Guvernul, compus din partidele din care faceți parte, a furat transportul elevilor, iar acum este de datoria voastră să îl dați înapoi și să dovediți că vă pasă de educație“ - se arată în mesajul transmis de Ariana Dudună, reprezentant al Asociației Elevilor. 


Aceasta a menționat că cei cinci deputați sunt: Elena Haratau, Victoria-Violeta Alexandru, Radu-Iulian Molnar, Daniel-Liviu Toda și Marius-Andrei Miftode. 

UPDATE. Comunicat oficial al Asociației Elevilor din Constanța 

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă atitudinea ignorantă a parlamentarilor USR PLUS și PNL și solicită ca problema transportului elevilor să nu mai fie ignorată de autorități!
 
Miercuri, 30.06.2021, Ariana Dudună, președintele AEC, a luat cuvântul în cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților cu privire la proiectul de aprobare al OUG 50/2021, ordonanță ce blochează transportul elevilor, pentru a îndemna deputații să voteze un raport de respingere.
 
Când s-a ajuns la al doilea punct de pe ordinea de zi, care cuprindea proiectul, 5 deputați din partea USR PLUS și PNL au părăsit sala neanunțat, fără a da vreo justificare, în scopul neîmplinirii cvorumului necesar continuării ședinței. Astfel, în ciuda faptului că au fost 11 voturi, o majoritate, din cauza faptului că aceștia au plecat, raportul nu a putut trece.

 
În acest sens, proiectul va fi amânat până în septembrie, la începerea următoarei sesiuni parlamentare, nevoile elevilor fiind neglijate în continuare. Elevii din țară nu vor avea cu ce să ajungă la școală nici anul școlar viitor, din cauza dezinteresului venit din partea autorităților.
 

Deputații care au părăsit ședința sunt următorii:
Molnar Radu-Iulian
Hărătău Elena
Alexandru Victoria-Violeta
Toda Daniel-Liviu
Miftode Marius-Andrei 
„Solicităm parlamentarilor să trateze cu seriozitate nevoile elevilor și să nu mai trateze accesul la educație al beneficiarilor primari drept un joc politic!“ - au transmis reprezentanții AEC. 
 

“Consider josnic gestul de astăzi al deputaților, aceștia dovedind că nu au niciun interes față de nevoile elevilor, față de a ne asculta opiniile și intervențiile, și față de siguranța noastră. Elevii trebuie să ajungă la școală, însă aceștia nu o pot face decât dacă autoritățile intervin în vederea asigurării accesului. Nimic nu ar trebui să fie mai important ca siguranța elevilor, însă astăzi cei 5 parlamentari au arătat că pentru ei aceasta nu datorează nici măcar cât o justificare a plecării.” - Ariana Dudună, președinte AEC

 
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educațional, la nivel local și național, aducând plus valoare prin rezultatele obținute pentru elevii din județul Constanța și din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016). Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul nostru – www.asociatiaelevilor.ro.
 
                                                                                                                                                          
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 227

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 172

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 256

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 447

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 366

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 312

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

24 Apr 2024 306

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 621

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 556

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 301

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 301

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 338

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 798

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 332

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 473