Bărbat care promitea pe rețelele sociale că poate obține permise de conducere, reținut pentru trafic de influență


 
  • Un bărbat a primit sume de bani cuprinse între 900 și 1.650 de euro, pentru a le obține doritorilor permise de conducere valide.

Percheziții în Vaslui, la locuințele unei persoane suspectată de săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Astăzi, 13 mai a.c., polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au pus în executare două mandate de percheziție la locuințele unei persoane suspectată de săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale și ulterior punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat (persoană fără calitate specială), pentru comiterea a 4 infracțiuni de trafic de influență.

În fapt, în perioada august 2020 – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 28 de ani, a postat pe rețele de socializare anunțuri de obținere a permisului de conducere, împrejurare în care a fost contactat de persoane interesate, pe care le-a convins că are influență asupra unor funcționari publici care au în competență eliberarea acestor documente.

În aceste condiții, a pretins și primit sume de bani cuprinse între 900 și 1.650 de euro, pentru a le obține doritorilor permise de conducere valide.

În cauză, procurorul a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca mâine, 14 mai a.c., să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 537

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 375

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

22 Apr 2024 219

Doi șoferi, trași pe dreapta de Poliție la Constanța și Ovidiu! S-a lăsat cu dosare penale

19 Apr 2024 428

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 598

IPJ Bistrița-NăsăudDosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

17 Apr 2024 253

IPJ GalațiEvenimente

17 Apr 2024 264

Un șofer de 49 de ani, la un pas de coma alcoolică, depistat în Medgidia, județul Constanța

16 Apr 2024 391

IPJ Constanța Băuți și fără permis, prinși la volanul aceluiași tractor

15 Apr 2024 300

Aproximativ 1000 de șoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 450

Inconștiență la volan! Șofer în comă alcoolică, depistat în trafic pe strada Poporului din Medgidia

12 Apr 2024 786

IPJ GalațiLa volan fără permis de conducere

12 Apr 2024 257

DGAMureș -Inculpat reținut după ce a pretins că ar avea influență pentru obținerea unui permis de conducere

12 Apr 2024 281

Justiție Constanța Mugur Mitrana, primarul din 23 August, la judecată cu Poliția - „Mă întorceam de la munte și aveam 0,03% alcool în sânge. E o nebunie cu etilotestele astea!“

11 Apr 2024 884

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județ și municipiul Constanța

10 Apr 2024 586