Calea ferată dintre Constanța și Mangalia va fi modernizată și dublată! Proiectul a primit acordul de mediu

Cale ferată, foto: Pexels
  • Proiectul Acordului de Mediu şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța
  • Amintim că la începutul anului 2022, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA și Asocierea Baicons Impex SRL - ISPCF SA au semnat contractul, în valoare de 7,7 milioane lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate, etapa I a programului de electrificare și reabilitare a liniei CF Constanța – Mangalia (43 km)
  • Conform certificatului de urbanism, zona de interes pentru proiect se află în Județul Constanţa, pe suprafaţa următoarelor unităţi administrativ-teritoriale: Constanța, Agigea, Techirghiol, Eforie, Tuzla, Costinești, 23 August şi Mangalia, atât în în intravilan, cât şi în extravilanul acestora.
     
 
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a Acordului de Mediu pentru proiectul dezvoltat de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA prin SC Baicons Impex SRL – reprezentată de Marian Baicu.
 
 
 
Este vorba de proiectul „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia”, propus a fi amplasat în extravilan și intravilan, Municipiul Constanța, Comuna Agigea, Orașul Eforie, Orașul Techirghiol, Comuna Tuzla, Comuna 23 August, Municipiul Mangalia, Județul Constanța.
 
Proiectul Acordului de Mediu şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23, județul Constanța, în zilele de luni - vineri, între orele 9 - 16 cât şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
 
Observaţiile/contestaţiile publicului se primesc la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23, județul Constanța, în termen de 10 zile de la data afişării anunţului.
 
Amintim că la începutul anului 2022, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA și Asocierea Baicons Impex SRL - ISPCF SA au semnat contractul, în valoare de 7,7 milioane lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate, etapa I a programului de electrificare și reabilitare a liniei CF Constanța – Mangalia (43 km), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă. Studiul de fezabilitate va respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucțiile specifice și metodele în vigoare, cu asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României și respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T, având în vedere că linia de cale ferată Constanța - Mangalia este o continuare a Magistralei 800 București - Constanța, componentă a Coridorului Rin - Dunăre (ramura nordică).
 
Date din proiect


Proiectul vizează reabilitarea şi electrificarea infrastructurii feroviare pe tronsonul de cale ferată cuprins între Constanţa şi Mangalia. Modernizarea implică în principal îmbunătăţirea infrastructurii şi a sistemului feroviar astfel încât să se poată atinge viteze de maxim 120 km/h.



Proiectul va avea următoarele rezultate şi efecte aşteptate cu impact în creşterea atractivităţii modului de transport feroviar de călători:

- prin electrificarea liniei Agigea Ecluză – Mangalia (lungime de 33,3 km) în completarea tronsonului Constanţa - Agigea Ecluză (lungime 9,6 km) se va circula cu tracţiune electrică pe distanţa Constanţa – Mangalia, eliminându-se astfel tracţiunea dieselelectrică. Se vor reduce astfel emisiile de gaze cu efect de seră şi impactul negativ asupra mediului;

- creşterea gradului de siguranţă prin reabilitarea liniei c.f., a lucrărilor de artă, realizarea lucrărilor de consolidare necesare şi eliminarea restricţiilor de viteză;

- reducerea timpului de călătorie prin creşterea vitezei maxime de circulaţie permise de traseu pe distanţa Constanţa - Mangalia şi eliminarea necesităţii schimbării locomotivei în staţia Constanţa;
- un mers cadenţat la 30 minute al trenurilor de călatori pe distanţa Constanţa – Mangalia;

- creşterea gradului de confort în transportul de călători prin modernizarea peroanelor, a clădirilor de călatori, precum şi a altor facilităţi oferite în staţii/ puncte de oprire în conformitate cu normele STI.


Conform certificatului de urbanism, zona de interes pentru proiect se află în Județul Constanţa, pe suprafaţa următoarelor unităţi administrativ-teritoriale: Constanța, Agigea, Techirghiol, Eforie, Tuzla, Costinești, 23 August şi Mangalia, atât în în intravilan, cât şi în extravilanul acestora.



Prin proiect se va realiza dublarea liniei între Costineşti şi Mangalia cu desfiinţarea H.m. Neptun, astfel că linia Constanţa - Mangalia ar fi linie dublă pe o lungime de 26,4 km (9,6 km Constanta – Agigea Ecluză H.m. şi 16,8 km Costineşti – Mangalia) şi linie simplă de 16,5 km (între Agigea Ecluză şi Costineşti).


Baicons Impex, în datele Registrului Comerțului

 
Societatea a fost înființată în anul 2001, cu sediul social în București, Sector 2, pe strada Zambilelor. Asociat unic și administrator al firmei este Marin Baicu. În anul 2021, a raportat 61 de salariați, la o cifră de afaceri de 16.913.245 lei, cu un profit net de 2.867.729 lei.
 


 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
 
Calea ferată dintre Constanța și Mangalia va fi modernizată și dublată! Iată când are loc dezbaterea publică

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 406

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 605

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1833

Licitații Constanța Lenox Prod SRL, furnizorul de bocanci de protecție la SNTFC „CFR Călători“ SA

16 Apr 2024 532

Licitații Constanța CFR Călători SA pune la bătaie peste 130.000 de euro pentru servicii de curățenie la dormitoarele de personal și spațiile administrative din stațiile SRTFC Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 653

Compania Forex SRL, din Constanța, cu mai multe contracte publice, a intrat în faliment! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 738

CFR SA Circulația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă temporar între 9 şi 11 aprilie; 14 curse anulate

05 Apr 2024 549

CFRCirculația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă între 9 și 11 aprilie

05 Apr 2024 392

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 652

Servicii de întreținere pentru aparatele de fotocopiere achiziționate de Sucursala Regională CF Constanța (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 446

CFR Călători Transportul feroviar trece la ora oficială de vară, ora 03

30 Mar 2024 615

Licitații Constanța Conectivitate trimodală în Portul Constanța. Cine elaborează studiul de fezabilitate (DOCUMENT)

28 Mar 2024 653

Cumpărări directe Constanța CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța închiriază locomotivă tip DHC (DOCUMENT)

23 Mar 2024 569

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2095

CFRVagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

13 Mar 2024 474