CAS Constanța Concedii medicale pentru însoțitorii pacienților oncologici și pentru părinții copiilor aflați în carantină sau izolare

Medic, foto: pexels
  • Eliberarea certificatului medical se realizează de către medicul specialist.

Începând cu data de 16 aprilie 2022, au intrat în vigoare prevederile Legii 24/2022 care reglementează concediul și indemnizația pentru îngrijirea persoanelor cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani, precum prevederile privind concediul medical pentru supravegherea și îngrijirea copilului cu vârsta până în 18 ani, pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării.


Astfel, asiguratul care însoțește pacientul cu afecțiuni oncologice la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist beneficiază de concediu și indemnizație de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an.

Stagiul minim de asigurare pentru acordarea acestor drepturi este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical. Cuantumul brut lunar al indemnizației acordate este de 85% din baza de calcul pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, fiind suportat integral din bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS).

Eliberarea certificatului medical se realizează de către medicul specialist, în baza acordului pacientului și adeverinței de la casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență pacientul oncologic. Din adeverință, trebuie să reiasă numărul de zile de concediu medical pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice care s-au acordat în ultimele 12 luni, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență însoțitorul.

Pacientul își poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenție chirurgicală, respectiv tratament. Acordul pacientului se completează potrivit modelului prevăzut în anexa 15 din Normele de aplicare a OUG 158/2005, pus la dispoziție de medicul specialist și se arhivează la fișa pacientului cu afecțiuni oncologice. Medicul specialist din ambulatoriu de specialitate sau spital are dreptul de a acorda concediu medical cu durată de cel mult 45 de zile calendaristice, în interval de 1 an pentru un pacient.

Casele de asigurări de sănătate care au în evidență pacienții cu afecțiuni oncologice, au obligația de a gestiona numărul de zile de concediu medical pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice. În vederea gestionării numărului de zile de concediu medical, beneficiarul are obligația de a transmite de îndată o copie a certificatului medical la casa de asigurări de sănătate care are în evidență pacientul cu afecțiuni oncologice, inclusiv prin mijloace de transmitere la distanță.

Totodată, atât salariatul care îngrijește pacientul cu afecțiuni oncologice, cât și pacientul, au dreptul la minim o ședință de evaluare psihologică clinică și minimum cinci ședințe de consiliere psihologică clinică. Costurile serviciilor furnizate de psiholog se vor suporta din bugetul FNUASS. Aceste prevederi  însă, vor intra în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al legii amintite, adică în luna februarie 2023.

 
O altă noutate este cea referitoare la concediul medical pentru supravegherea și îngrijirea copilului cu vârsta peste 18 ani, pentru care s-a dispus măsura caratinei sau izolării – numai în cazul asiguraților pentru care nu se dispune măsura carantinei sau izolării. Durata concediului medical  va fi stabilită de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie, care a monitorizat copilul, în funcție de evoluția bolii și durata monitorizării. Cuantumul brut al indemnizației este de 100% din baza de calcul stabilită conform OUG nr. 158/2005.

 



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 436

Ramona Chiriac și-a cerut suspendarea de la șefia Reprezentanței Comisiei Europene în România

13 Mar 2024 570

Statiunea Costinesti, locul ideal al tinerilor?

27 Nov 2023 958

Sondaj de opinie Unde veți petrece minivacanța de Sfântul Andrei și 1 decembrie? Iată răspunsurile

26 Nov 2023 917

Iniţiativă USR Femeile cu profesii liberale nu trebuie să mai aleagă între afacere şi concediul de maternitate

19 Nov 2023 840

Concediu de risc maternal pentru mamele antreprenoare sau cu meserii liberale. Proiectul USR, adoptat de Parlament

24 Oct 2023 835

Știri Constanța Mărturia cutremurătoare a bărbatului care a găsit cadavrul nou-născutului abandonat la Eforie- "Dacă faceți copii, să îi creșteți" (VIDEO)

17 Sep 2023 20294

Jandarmeria Română Tânăr dat în urmărire generală, depistat de un jandarm aflat în timpul liber

07 Sep 2023 1051

Știri din Constanța. Primarul Chițac a plecat în concediu. Viceprimarul i-a preluat atribuțiile (DOCUMENT)

01 Aug 2023 1432

Românii din diaspora se întorc acasă în concediu! Ce măsuri iau autoritățile de la graniță

28 Jul 2023 764

Taifunul Talim trece prin Vietnam! Ce măsuri de urgență au luat oamenii statului

18 Jul 2023 826

Este posibil sa mergi în concediu în mai mult de 2 familii?

11 Jul 2023 841

Un polițist a returnat unei persoane banii pierduți. „Nu îmi permit să stric bucuria unui copil”

02 Jul 2023 1385

Plecați în vacanță? Recomandări din partea pompierilor ISU Dobrogea pentru un concendiu fără probleme

29 Jun 2023 797

Angajații vor putea să își ia concediul pentru îngrijirea copilului bolnav până la împlinirea vârstei de 12 ani

23 May 2023 1138