Cât de ușor poți deveni victima vorbelor și imaginilor false. Elevii de la liceul din Cumpăna au purtat cătușe (galerie foto)

Elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna au aflat ieri pe pielea lor cum este să porți o pereche de cătușe, dar și unde te poate duce consumul de etnobotanice sau droguri. Totul a fost cât se poate de real, elevii au dat cătușele din mână în mână și au simțit cât de groaznic este să fii privat de libertate. Tinerilor le-a fost prezentat și un pliculeț cu celebra sare de baie, un etnobotanic la fel de periculos ca și drogul. 
 
Copiii au vizionat înregistrări video cu tineri de vârsta lor care au căzut pradă substanțelor halucinogene și au ascultat povești de viață cu adolescenți care din cauza anturajului au ajuns să comită fapte nelegiuite.  Elevii au primit informaţii din partea specialiştilor și cu privire la capcanele socializării pe internet. La întrebarea cui dați accept pe pagina Facebook, toți elevii prezenți în sală Casei de Cultură Cumpăna au răspuns că „doar celor cunoscuți le acceptă prietenia”. Oamenii legii le-au demonstrat însă că nu întotdeauna prietenii virtuali sunt și cei reali, vorbindu-le în acest sens despre prezența conturilor de Facebook false. „Pe internet, mulți își pun fotografii care nu le aparțin, se dau persoane distinse, și ajungeți să cădeți în plasa unor imagini false, a unor vorbe false. În spatele acestor conturi se pot afla criminali, traficanți de droguri”, a fost mesajul transmis ieri de oamenii legii prezenți în sala mare a Casei de Cultură Cumpăna. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Centrul Regional Constanţa - ANITP și a avut loc cu ocazia Zilei Asistenței Sociale. La manifestare a participat și primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
 
„La penitenciar ajung cei care nu știu să-și aleagă bine prietenii”
 
În ton cu tema evenimentului, șefa autorității locale a declarat următoarele: „Astăzi (n.r. ieri), nu numai la Cumpăna a fost sărbătoare (n.r. Ziua Asistenței Sociale) ci și la Constanța, la Universitatea Ovidius, unde am participat începând cu ora 14.00, localitatea Cumpăna fiind parteneră într-un proiect alături de Universitate, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Penitenciarul Poarta Albă - penitenciar unde ajung cei care nu știu să-și aleagă bine prietenii”. Primarul ec. Mariana Gâju le-a mai spus tinerilor încă ceva: „Această socializare pe internet - cuvânt foarte la modă în ultimii ani - să fie doar cu cei care vă sunt asemenea, ca în proverbul românesc - spune-mi cu cine ești prieten, ca să-ți spun cine ești”.
La manifestarea denumită „Capcanele socializării pe internet. În spatele unei feţe prietenoase se poate ascunde un demon” au participat elevi, părinți, profesori, iar din partea autorităților: căpitan Gili Pană de la Inspectoratul de Jandarmi Județean, Compartimentul de prevenire fapte antisociale, inspectorul Sorin Florin Bratu de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, psihologul Victoria Pană de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC, subcomisarul Gabriela Radu și agentul principal Emanuela Chilă de la Inspectoratul de Poliție al Județului, Ovidiu Zisu, comandantul Postului de Poliție Cumpăna. La eveniment au participat și părintele de la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva, Cosmin Ciocan și profesorul Elena Oianu, consilier educativ în cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 470

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 460

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 516

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 873

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 561

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 491

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 372

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 456

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 784

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 506

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 462

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561