Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un automarfar încărcat cu polistiren

Cetăţeni din Nepal şi Bangladesh, foto: Poliția de Frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treizeci de cetăţeni din Bangladesh și Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu polistiren.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor prezentate, polistiren pentru o societate din Italia.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, treizeci  de cetățeni străini.
 

Aceştia au fost preluaţi și transportaţi la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh și Nepal, cu vârste cuprinse între 22 și 44 de ani şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, colegii noştri au stabilit faptul că, o parte dintre aceştia, intraseră legal în ţara noastră, în baza documentelor de călătorie valabile., transmite Poliția de Frontieră 


Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 598

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1441

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 443

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 487

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 567

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 558

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 518

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1028

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 642

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 568

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 552

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 534

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 625

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 568

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 585