Ceferiștii organizează grevă de avertisment! Ce nemulțumiri au

Toamnă fierbinte la calea ferată! Pe 15 septembrie, ceferiștii organizează grevă de avertisment!
 
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai mare și mai reprezentativă organizație sindicală a ceferiștilor din România, afiliată la Blocul Național Sindical, anunță public că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment care are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat. 

Precizăm că întreaga procedură legală de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă  iar “detaliile” prin care s-a încercat amânarea sau anularea protestului nostru au fost la rândul lor, depășite, rezolvate.
 
Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar, transmite Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane. 

Motivele pentru care am decis să organizăm greva de avertisment din 15 septembrie sunt multiple:
 
  • Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
  • Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.
  • Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători  recondiționat, nu rezolvă problema.
  • Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați.  Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.  
  • Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.Iată câteva dintre cele mai importante probleme care rămân nerezolvate. Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari.
 

Dacă am ajuns în acest punct, asta înseamnă că tot ce se putea discuta s-a discutat și tot ce se putea negocia s-a negociat. Nici un fost ministru al transportului și nici actualul nu va putea spune că Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial Vagoane nu a dat dovadă de flexibilitate și înțelegere și nu a avut răbdarea cuvenită. Insă, nici răbdarea nu s-a dovedit a fi o soluție.
 
De această dată însă, colegii noștri, ceferiștii sindicaliști din România, ne-au mandatat să anunțăm întreaga societate că pe 15 septembrie 2023, greva noastră de avertisment vine să atragă atenția asupra unor teme care nu mai pot fi ținute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului, a mai punctat sursa citată. 
 

Problemele sunt foarte grave și privesc direct economia și societatea românească.


Citește și:

O firmă din județul Iași a câștigat o licitație organizată de „CFR Călători" SA - SRTFC Constanța (DOCUMENT)
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zi de grevă japoneză la Muzeul Național de Istorie a României

04 Apr 2024 518

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 580

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 938

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 614

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 608

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1150

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment, miercuri

19 Mar 2024 657

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 618

Atenţionare de călătorie în Belgia! Greva personalului companiei Brussels Airlines

22 Feb 2024 666

Știri Portul Constanța Sfârșitul grevei. Salariile navigatorilor de pe nava ARNO, plătite la zi

21 Feb 2024 752

Știri Portul Constanța UPDATE. Grevă a navigatorilor de la bordul unui vas sub pavilion Germania! „Muncă fără plată este sclavie, iar sclavia a fost abolită“

21 Feb 2024 643

Echipajul unei nave aflate în Portul Constanța, în grevă! Marinarii, toți din Ucraina, sunt nemulțumiți că nu li se plătesc salariile

20 Feb 2024 773

MAERepublica Federală Germania - greva personalului de la sol al companiei Lufthansa

20 Feb 2024 436

MAE Atenționare de călătorie pentru Germania - greva personalului de la sol al companiei Lufthansa

19 Feb 2024 610

MAE Atenționare de călătorie în Republica Finlanda. Perturbări în domeniul transporturilor

31 Jan 2024 536