Chirciu despre noul viceprimar al comunei Oltina „Este un băiat tânăr, capabil"

Dacă la sfârşitul lunii iunie şedinţa privind alegerea viceprimarului comunei Oltina s-a încheiat fără niciun rezultat, ieri, consilierii locali au căzut de acord să-l aleagă viceprimar pe liberalul Daniel Cabason.

Daniel Cabason a primit şase voturi „pentru" şi unul „împotrivă". La şedinţă au fost prezenţi doar şapte consilieri locali. Potrivit primarului Gheorghe Chirciu, cei trei reprezentanţi ai PSD-ului au absentat nemotivat de la şedinţa privind alegerea viceprimarului. Primarul speră într-o bună colaborare cu noul viceprimar. „Eu cred că o să fie bine, o să ne înţelegem, este un băiat tânăr, capabil să facă treabă şi care a demonstrat perseverenţă", a apreciat Gheorghe Chirciu. Daniel Cabason este membru PNL de câteva luni şi nu a mai ocupat funcţii în administraţia publică locală. Pe lângă alegerea viceprimarului au mai fost înscrise pe ordinea de zi a şedinţei alte trei proiecte. Două dintre aceste proiecte au fost votate şi fac referire la o rectificare bugetară care a presupus cuprinderea în bugetul local a banilor pentru încălzirea locuinţelor veniţi cu întârziere şi aferenţi perioadei 2011 - 2012 şi la aprobarea unei liste de investiţii privind achiziţionarea unui buldoexcavator şi amenajării unei parcări în centrul comunei. Cel de-al treilea proiect de hotărâre iniţiat de primarul Gheorghe Chirciu privind validarea comisiilor de specialitate nu a putut fi aprobat întrucât această operaţiune trebuie făcută în prezenţa tuturor consilierilor locali. Acest ultim proiect va fi supus votului în următoarea şedinţă de Consiliu Local. Primarul a ţinut să menţioneze că dacă cei trei consilieri PSD vor absenta nemotivat încă de două ori, ei vor fi excluşi din Consiliul Local Oltina.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 403

Cumpărări directe Constanța Energybas Actual SRL, din Băneasa, contract de 52.000 de euro cu Primăria Oltina pentru serviciile de iluminat din comună (DOCUMENT)

15 Apr 2024 562

Licitații Constanța Consolidare și reabilitare termică moderată la Grădinița nr. 2 de la Oltina (DOCUMENT)

05 Apr 2024 586

Primăria Oltina, județul Constanța a solicitat acord de mediu Strada Pelinului din localitatea Răzoarele va fi asfaltată. Investiție de peste 400.000 lei

24 Mar 2024 472

Firme Constanța Spicul SA. Vânzarea morilor din Ion Corvin, Oltina şi Dobromir, supusă aprobării acționarilor

16 Mar 2024 577

Primăria Oltina, obligată să achite peste 66.000 de euro către o companie privată! Ce reprezintă suma (MOTIVARE)

12 Feb 2024 1711

Primăria Comunei Oltina, județul Constanța, la judecată cu o firmă din județul Cluj! Ce a decis instanța

30 Jan 2024 826

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

22 Dec 2023 807

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

21 Dec 2023 540

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

20 Dec 2023 554

Descoperiți de polițiștii de frontieră, în timp ce transportau 1700 litri de motorină

24 Nov 2023 1420

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului”

14 Nov 2023 770

Cod Galben de vreme rea la Constanța Pene de curent în tot județul Constanța!

04 Nov 2023 2747

Primaria Oltina, județul Constanta, contract important cu o firma din Argeș

26 Oct 2023 792

Spectacolele din cadrul proiectului cultural artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” din Oltina au ajuns la final. Cum au fost primite de public? (GALERIE FOTO)

10 Oct 2023 725