Colaborare internațională de succes Polițiștii de frontieră din Urziceni rezolvă cazul unei minore dispărute


Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni au identificat, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, o minoră, semnalată ca fiind dispărută, alertă introdusă de autorităţile germane.

În data de 8.09.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, o minoră, cetățean român. Aceasta călătorea în calitate de pasager într-un microbuz care se deplasa pe ruta Germania-România, transmite un comunicat al Poliției de Frontieră. 


În urma verificărilor suplimentare efectuate de colegii noștri, s-a constatat faptul că adolescenta, de 16 ani, este semnalată ca minor dispărut, alerta fiind introdusă de către autoritățile germane, in aceeași zi, 8 septembrie a.c., mai punctează Poliția.

Polițiștii de frontieră sătmăreni au luat legătura cu autoritățile germane care au menționat faptul că alerta a fost introdusă în urma solicitării venite din partea mamei, care anunțase dispariția fiicei sale de la domiciliul acesteia din Germania, a mai punctat sursa citată. 

Având în vedere cele constatate, până la sosirea mamei, minora a fost încredințată reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare.


Citește și:

Societate comercială amendată cu 20 000 de lei. A primit la muncă fără contracte de muncă doi străini din Egipt și Maroc


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traficul la frontieră în data de 29 noiembrie 2023

30 Nov 2023 351

Măsurile luate la nivelul Poliției de Frontieră cu ocazia minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României

29 Nov 2023 395

Poliția de Frontieră Zeci de fapte ilegale constatate în ultimele 24 de ore

28 Nov 2023 431

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

27 Nov 2023 472

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au făcut front comun cu colegii din celelalte structuri în timpul Codului Roșu

27 Nov 2023 433

Poliția de Frontieră Captură de țigări în valoare de 1,5 milioane de euro, descoperite la Nădlac

27 Nov 2023 464

Zeci de fapte ilegale constatate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

26 Nov 2023 428

Șeful Poliției de Frontieră este dat afară, ca urmare a fugii lui Cătălin Cherecheș. Premierul Ciolacu i-a cerut demisia

25 Nov 2023 981

Poliţistul de frontieră care a verificat maşina cu care Cherecheş a părăsit ţara, cercetat

25 Nov 2023 596

Traficul de la granițele României! Ultimele date furnizate de polițiștii de frontieră

24 Nov 2023 500

Acțiune de amploare a Poliției Române în cooperare cu DIICOT! Vizați, suspecți de trafic de persoane și de minori și pornografie infantilă

23 Nov 2023 507

Zeci de fapte ilegale constatate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

22 Nov 2023 415

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

18 Nov 2023 462

Zeci de fapte ilegale depistate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

17 Nov 2023 551

Poliția de Frontieră Aproape 4.000 pachete de țigări de contrabandă, depistate la Arad

17 Nov 2023 478