Actualitate

Constanța Bărbați băuți sau fără permis, prinși la volan. S-au ales cu dosare penale

Mai mulți șoferi constănțeni au fost depistați băuți la volan sau fără permis. Polițiștii au întocmit dosare penale.
 
Astfel, la data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat,de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 226, în orașul Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 01.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un bărbat, de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Portului din municipiu, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
 
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 00.20, polițiști din cadrul Secției 5 au depistat un bărbat, de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au depistat un bărbat,de42de ani,în timp ce conducea un autoturism pe DN 39, în localitatea Agigea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor, s-a stabilit că vehiculul în cauză avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
 
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat,de22 de ani, în timp ce conducea un ATV, pe raza localității Corbu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 16.10, polițiști din cadrul Postului de Poliție Luminaau depistat un bărbat,de 29de ani, în timp ce conducea un motociclu, pe raza localității Oituz, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisarau depistat un bărbat,de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 392, în localitatea Negrești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi șoferi, depistați băuți în trafic

12 Mar 2020 576

Județul Constanța Bărbați, băuți sau fără permis la volan, depistați de polițiștii rutieri

24 Dec 2019 774

Activitate rutieră Șoferi beți sau fără permis, pe străzile din județul Constanța

09 Dec 2019 586

Șoferi, prinși băuți la volan. Au fost întocmite dosare penale

01 Nov 2019 1326

Constanța Cum s-a produs carambolul, din această noapte, de pe bulevardul Lăpușneanu. Doi șoferi băuți și un al treilea rănit

19 Oct 2019 1577

Activitate rutieră Şoferi băuţi şi drogaţi pe străzile din judeţ

05 Sep 2019 582

Șoferi băuți, sancționați de polițiștii constănțeni. Unul dintre ei a provocat un accident rutier

29 Aug 2019 707

Razie în Constanţa. Şoferi băuţi şi drogaţi depistaţi de poliţişti

25 Aug 2019 4025

Şoferi beţi la volan în judeţul Constanţa. Poliţiştii au întocmit dosare penale

12 Aug 2019 626

Judeţul Constanţa Şoferi băuţi sau fără permis, sancţionaţi de poliţiştii rutieri

11 Aug 2019 602

Județul Constanța Tineri, depistați băuți la volan de polițiștii rutieri

09 Aug 2019 1454

Conducători auto, băuţi la volan, în Mangalia şi Tuzla. S-au întocmit dosare penale

28 Jul 2019 668

41% din participanții la sondaj cred că șoferii beți și drogați care produc accidente cu victime ar trebui să facă închisoare pe viață

22 Jul 2019 938

Sondaj de opinie Ce pedeapsă credeți că ar trebui să li se aplice șoferilor care conduc beți, drogați sau fără permis și produc accidente cu victime?

15 Jul 2019 1569

Județul Constanța Șoferi, prinși băuți la volan. S-au ales cu dosare penale

01 Jun 2019 773