Constanța Doi bărbați au fost reținuți într-un dosar de furt de produse petroliere

  • Percheziții domiciliare într-un dosar de furt de produse petroliere.
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța au efectuat 7 percheziții domiciliare, iar în urma activităților desfășurate a fost descoperită o cantitate de peste o tonă de produs petrolier. Doi bărbați au fost reținuți.
 
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi (Biroul  Județean  de  Poliție  Transporturi  Constanța  și  Biroul  de Investigații  Criminale),  sub coordonarea  Parchetului  de  pe lângă  Judecătoria Medgidia,au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța.Polițiștii  au descoperit1.310  litri  de  produs  petrolier  cu  miros  specific  de motorină, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.
 
Bunurile au fost ridicate în vederea indisponibilizării. În urmacercetărilor, doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.
 
În cursul zilei de astăzi, aceștiaurmează  a  fi  prezentați  Parchetului  de  pe  lângă  Judecătoria Medgidia cu propuneri corespunzătoare.
 
Acțiunea a beneficiatde sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanța.
 
La data de 28 ianuarie a.c., polițiști din cadrul S.R.P.T. Constanța au surprins, în flagrant  delict,  mai  multe  persoane,  în  timp  ce  ar  fi  sustras  produs  petrolier  cu miros  specific  de  motorină  din  vagoane  de  tip  cisternă,  pe  raza  județului Constanța.
 
Pentru prinderea celor în cauză, au fost executate 5 focuri de armă, însă bărbațiiau reușit să scape. La fața locului au fost identificate un atelaj hipo, un autoturism și un microbuz, precum și 10 recipiente din tablăcu capacitatea de 220 litrifiecare,  încărcate cu produs petrolier.
 
Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că ar fi fost sustrasă o cantitatede 7 tone de produs petrolier, în valoare de aproximativ 42.000delei.

Sursă foto/ video: IPJ Constanța, ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești proaste pentru aproximativ 200 de polițiști care au dat în judecată IPJ Constanța!

08 Jan 2021 1389

Constanța Percheziții ale polițiștilor într-un dosar de fals, uz de fals și delapidare

11 Dec 2020 1095

Controale ale polițiștilor, pentru protejarea fondului forestier

04 Dec 2020 772

Polițiști veniți să aplaneze un conflict în fața unui club, bătuți

03 Nov 2019 1057

Vrei să devii poliţist? Iată ce precizări face IGPR

15 Sep 2019 1759

Bărbat suspectat că a violat o minoră, reținut de polițiști. Victima este fiica concubinei bărbatului

11 Jan 2019 956

Trei bărbaţi reţinuţi pentru furturi din locuințe. Care a fost prejudiciul

19 Oct 2018 669

Laurenţiu Cobzaru - „A fost o onoare pentru noi“ Militari participanţi la Ştafeta Veteranilor şi la Maratonul Internaţional Bucureşti (galerie foto)

17 Oct 2018 1680

Înșelăciune cu bilete de intrare la un festival de muzică desfășurat pe litoral. Ce au constatat polițiștii

04 Jul 2018 1494

Polițist lovit în Satul de Vacanță. Atacatorul, reținut și audiat de oamenii legii

01 Jul 2018 1875

Percheziții la suspecți de tâlhărie și furt. Suspecții intrau în locuințele victimelor pentru efectuarea unor „verificări la instalația de gaz”

13 Jun 2018 1380

Percheziții pentru destructurarea unui grup infractional organizat. Suspecții exploatau tinere și la Constanța (document)

06 Jun 2018 1228

Trei poliţisti de frontieră au refuzat să se lase mituiți. Ce sume de bani le-au fost oferite oamenilor legii

29 Mar 2018 1022

Trei polițiști și un jandarm reținuți pentru purtare abuzivă. Două persoane susțin că au fost agresate de oamenii legii

06 Dec 2017 1323

Se caută poliţisti locali. Care sunt condiţiile de participare la concurs

23 Feb 2017 2699