Constanța, după codul roșu Vergil Chițac „Îi asigur pe constănțeni că toate sesizările lor au ajuns la noi și le vom soluționa!”








 
  • Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit astăzi sub coordonarea primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, potrivit Primăriei. Reprezentanții Primăriei Constanța, ai ISU Dobrogea, RAJA, ENEL, Luxten, Confort Urban, Polaris au stabilit împreună care sunt cele mai bune și rapide măsuri ce trebuie luate pentru a restabili cât mai repede situația la Constanța,.
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța:

„O furtună de o asemenea violență nu cred că a fost vreodată în Constanța. Am făcut un tur prin oraș, am evaluat daunele și aș vrea să mulțumesc tuturor celor care intervenit în condiții foarte vitrege. Facem orice pentru a restabili viața normală. Au căzut copaci sănătoși, dar și copaci care, în aparență, par sănătoși, dar sunt putrezi la interior. Vreau să înțeleagă toată lumea, în momentul în care tăiem copaci, nu o facem de plăcere, ci ca să evităm astfel de accidente”, transmite primarul Chițac.

 

„Copacii de pe spațiul verde vor fi degajați în zilele următoare. Prioritare sunt degajarea străzilor și restabilirea electricității, dar vreau să îi asigur pe constănțeni că toate sesizările lor au ajuns la noi și le vom soluționa.”, mai adaugă edilul.

Echipele Primăriei Constanța, ale societăților de întreținere a spațiilor verzi și ale ISU Dobrogea intervin  până la rezolvarea tuturor sesizărilor.
 
În urma fenemenelor meteorologice extreme de noaptea trecută, în municipiul Constanța au căzut 92 de copaci, dintre care 12 peste autoturisme, foarte multe crengi au fost rupte de vântul puternic, mai multe panouri informative au fost luate de vânt, zeci de acoperișuri s-au desprins și au căzut.
 
De asemenea, mai multe zone din oraș au fost inundate. Cantitățile de precipitații au depășit în unele zone debitele de preluare ale sistemului de canalizare de la nivelul municipiului Constanța. Cele mai multe sesizări au venit din zonele Piața Chiliei, Soveja – Delfinariu, Faleză Nord – Pescărie, intersecția bd. Alexandru Lăpușneanu cu str. Sucevei, dar și de pe str. Baba Novac, bd. Ferdinand, bd. I.C. Brătianu.
 
În ceea ce privește furnizarea energiei electrice, au fost înregistrate deranjamente multiple, care sunt în curs de remediere, precum și mai mulți stâlpi înclinați ce vor fi remediați în funcție de urgență. Iluminatul stradal nu a funcționat în mai multe cartiere ale orașului.
 
Noaptea trecută, au fost retrase autobuzele electrice in intervalul orar 24:00-04:00 și au fost inlocuite cu autobuze ISUZU. Spre dimineață, autobuzele electrice au fost scoase, din nou, pe traseu.

 
Orice problemă poate fi soluționată la următoarele numere de telefon:
 
  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 073755227
 
Citește și
Bilanțul pompierilor în timpul codului de vreme rea! 215 copaci prăbușiți și 11 stâlpi de electricitate căzuți pe carosabil

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 211

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 285

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 271

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 413

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 447

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 471

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 428

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 447

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 341

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 561

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 601

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 455

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 438

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 769

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 379