Constanța Noi locuri de parcare au fost amenajate în Faleză Nord! Iată unde sunt situate

Foto cu rol ilustrativ.
  • Echipele Confort Urban au amenajat parcări în locul unei săli de jocuri de noroc ridicată în condiții ilegale.
 
Conform unui comunicat de presă transmis de Primăria Municipiului Constața, echipele Confort Urban au amenajat noi locuri de parcare pe strada Pescarilor, din cartierul Faleză Nord, în spatele Universității „Spiru Haret“.
 
Lucrătorii Confort Urban au efectuat lucrări de stabilizare a terenului eliberat de o construcție insalubră, ridicată abuziv, ce avusese destinația de sală de jocuri de noroc.
 
După demolarea acesteia, a început readucerea terenului la funcțiunea inițială de parcare, ce va fi pusă la dispoziția locuitorilor din zonă.
 
De asemenea au fost montate elemente de protecție pentru pietoni, și a fost construită o jardinieră de mari dimensiuni unde vor fi plantați în toamnă arbori și arbuști ornamentali. S-au montat borduri noi, iar suprafața carosabilă a fost stabilizată prin așternerea de piatră, apoi au fost turnate două straturi de asfalt (binder și uzură). La final, s-au aplicat marcajele rutiere.
 
Riveranii care vor să închirieze un loc de parcare pot depune cereri la Serviciul Siguranța Circulației Urbane și Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, începând cu data de 01 August 2023.
 
Până la sfârșitul anului, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului, a mai precizat sursa citată.
 
Lucrătorii SC Confort Urban, au demarat deja lucrările pentru construirea unei noi parcări de mari dimensiuni în cartierul Inel 2, pe Aleea Topolog, pe un teren viran, situat în fața blocului H9.

Citește și:


Licitații ConstanțaConfort Urban SRL cumpără autobasculantă de la AIC Trucks SA. La ce valoare se ridică achiziția? (DOCUMENT)

UAT Ovidiu a depus solicitarea de mediu pentru „Desființare sediu vechi Primărie și amenajare parcare”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 61

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 109

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 168

Cumpărări directe Constanța Studiu de fezabilitate pentru construire și dotare bază sportivă la Corbu (DOCUMENT)

29 Apr 2024 188

Declarații de avere Constanța Camelia Velicică, secretarul general al comunei Târgușor, avere și interese (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 155

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 173

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 298

Hală, pe strada Celulozei din Constanța. Moc Fabrication SRL are acordul Municipalității

29 Apr 2024 271

LIVE TEXT+VIDEO Gihan Eserghep își depune candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL - „Vom readuce Constanta acolo unde îi este locul!”

29 Apr 2024 379

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 466

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 632

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 397

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 444

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 501

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 401