Constanța Societatea care realizează lucrări pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, amendată de Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

Sursa foto: Garda de Mediu ConstanțaSocietatea care realizează lucrări pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pentru Primăria Municipiului Constanța, a fost amendată de Garda de Mediu Constanța cu 50.000 lei.

Potrivit șefului Gărzii de Mediu Constanța, Steluța Popescu, la verificările efectuate în data de 24 mai 2023, s-a constatat că nu s-au respectat masurile stabilite la controlul anterior referitoare la prevenirea și protectia plantației realizată de-a lungul căii de comunicație, pe ambele sensuri de circulatie.

„Aproximativ 60% din numarul arborilor de pe aliniamentul stradal din zona cuprinsa intre Casa de Cultura si Trocadero prezinta urme de vatamare a radacinilor si a scoartei. 52 de arbori, in special tei, au fost afectati pe parcursul unor lucrari realizate in cadrul proiectului de imbunatatire a mobilitatii urbane in Municipiul Constanta“ - a mai precizat Steluța Popescu.

Amintim că Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat în februarie 2022 verificări în Municipiul Constanța, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac, ca urmare a unor petiții cu privire la afectarea rădăcinilor teilor de pe fâșiile plantate de-a lungul căii de comunicație, precum și pentru verificarea reclamației privind tăierea unor arbori ornamentali din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, lucrările demarate în zona bulevardului Alexandru Lăpușneanu fac parte din proiectul “Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța, între gara CFR și stațiunea Mamaia”, beneficiarul lucrărilor fiind UAT Constanța.

„La data controlului se realizau lucrări de amenajare a trotuarelor, a pistei pentru bicicliști și de montare a instalației de udare prin picurare, fiind îndepărtate rădăcinile secționate ale arborilor ornamentali, în vederea pregătirii suprafețelor betonate.
Societatea care realizează lucrările a fost sancționată contravențional cu două amenzi în valoare totală de 12.500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și pentru lipsa evidenței deșeurilor generate pe timpul lucrărilor. De asemenea, s-au stabilit măsuri cu teremene de rezolvare atât pentru UAT Constanța, în calitate de beneficiar al proiectului, cât și pentru antreprenorul general, ca executant al lucrărilor“ - au precizat la acea dată reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.

Citește și: 

ConstanțaSocietatea care realizează lucrările de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac, sancționată de Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Societatea care execută lucrarile de construire a rețelei de canalizare de la Palazu Mare sancționată de comisarii Gărzii de Mediu (GALERIE FOTO)

23 Aug 2023 553

Operator portuar din Portul Constanța, sancționat de Garda de Mediu. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)

21 Jul 2023 790

Firma care deține City Park Mall Constanța, amendată de Garda de Mediu. Iată motivul

05 Jul 2023 1913

Amendă de 15.000 de lei aplicată de comisarii Gărzii de Mediu pentru neregulile de pe șantierul de pe strada Cuza Vodă Constanța (GALERIE FOTO)

29 Jun 2023 729

Controlul planificat al Gărzii de Mediu Constanța la șantierul naval din Mangalia, finalizat cu o amendă!

28 Jun 2023 675

Depozitul ecologic de deșeuri din Costinești, amendat de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

15 Jun 2023 692

UAT Albești amendată de Garda de Mediu Constanța după distrugerea unor pâlcuri de bujori (GALERIE FOTO)

09 Jun 2023 784

Titularul unui proiect imobiliar din Eforie Nord, amendat de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

30 May 2023 694

Dezvoltatorul unui proiect imobiliar din zona cartierului Veterani, amendat de Garda de Mediu Constanța (FOTO)

25 May 2023 711

Amenzi uriașe pentru neregulile de pe un șantier din zona străzii Eliberării din Constanța (GALERIE FOTO)

22 May 2023 908

Ce spun organizatorii festivalului Beach Please despre amenda primită de la Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 May 2023 827

UPDATE Organizatorul festivalului „Beach Please 2023“ desfășurat pe plaja din Costinești, sancționat de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

18 May 2023 961

Oficial de la Parchetul Curții de Apel Constanța Dosar penal în cazul deșeurilor depozitate în curtea instituției Confort Urban!

22 Apr 2023 1079

Firmă din Medgidia, amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei! Iată motivul (FOTO)

01 Apr 2023 1061

Garda de Mediu a amendat Primăria Constanța pentru tăierea copacilor de pe bulevardul Ferdinand

28 Mar 2023 2183