Constanța. Tone de pește obținut ilegal, confiscat

  • Investigațiile comune cu statele europene sursă s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a peste 30 de tone de pește, impropriu consumului uman, a cărui valoare s-ar fi ridicat la 600.000 de lei.
La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Direcției de Ordine Publică - Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-o cauză penală, 20 de persoane fiind trimise în judecată.
 
Acestea sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, comercializarea de produse alterate, deținerea și transportul sau comercializarea de pește fără documente legale.
 
În rechizitoriul întocmit de procuror, s-a reținut că, în perioada anilor 2018 - 2019, cei în cauză ar fi constituit un grup infracțional organizat, transfrontalier, cu scopul desfășurării unor activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului uman.
 
Gruparea, formată din cetățeni români, francezi, italieni și maghiari, ar fi creat un mecanism infracțional pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, transportul acestuia și, ulterior, comercializarea lui în România.
 
Ea acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (pescuit ilegal/achiziție/transport/comercializare pește etc.).
 
Produsele piscicole ar fi fost obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului uman.
 
Ulterior, cantitatea de pește rezultată în urma pescuitului ilegal ar fi fost depozitată și transportată, fără documente legale și fără autorizații sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.
 
Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.
 

Investigațiile comune cu statele europene sursă s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a peste 30 de tone de pește, impropriu consumului uman, a cărui valoare s-ar fi ridicat la 600.000 de lei.
 
Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BuzăuSancţiuni de peste 26.000 de lei şi material lemnos estimat la 5200 de lei confiscat de poliţişti

08 Apr 2024 285

Bărbat de 40 de ani din județul Tulcea, cercetat pentru braconaj! Ce au găsit polițiștii de frontieră în mașina bărbatului (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 831

​Focuri de armă și urmărire pe zăpadă pentru a opri o mașină încărcată cu țigări de contrabandă! (FOTO)

09 Jan 2024 941

IPJ Bistrița-NăsăudPeste 50 de metri cubi de material confiscat

14 Dec 2023 390

În județul Suceava Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de 240.000 lei, confiscate la frontiera de nord

10 Dec 2023 854

Transporturi de lemn fără documente. Poliția aplică măsuri drastice și confiscări (FOTO)

09 Dec 2023 1092

Captură uriașă a polițiștilor, în București. 8,5 tone de tutun confiscate

27 Nov 2023 781

Captură impresionantă de cannabis în județul Neamț! Peste o tonă de droguri, confiscată (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Oct 2023 1351

Percheziții în localitatea Sarinasuf, județul Tulcea! Vizați, suspecți de braconaj piscicol

30 Sep 2023 963

Știri Constanța Arma confiscată de polițiști la Constanța, într-o acțiune de control!

24 Sep 2023 1037

IPJ Ialomița Acțiune cu efective mărite la Fetești. Ce au constatat autoritățile

08 Sep 2023 784

Descoperire la vama Constanța! Inspectorii au confiscat jucării de peste șase sute de mii de lei

05 Sep 2023 831

Poliția Română a confiscat sute de permise de conducere. Câte dintre acestea au fost luate pentru viteză

29 Aug 2023 820

IPJ BuzăuMaterial lemnos estimat la 125.000 de lei confiscat

16 Aug 2023 667

Mii de kilograme de tutun din Prahova, confiscate de polițiști! Marfă în valoare de peste un milion de lei (GALERIE FOTO)

28 Jul 2023 873