Actualitate

Constănțean, arestat preventiv pentru furt din bancomat


Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 2 percheziții domiciliare, într-un dosar de distrugere, furt calificat și nerespectarea regimului materiilor explozive.
 
În urma activităților desfășurate la data de 21 martie a.c., în Agigea și Oituz, din județul Constanța, polițiștii de investigații criminale au ridicat instrumente care ar fi fost folosite în activitatea infracțională de persoana în cauză.
 

În fapt, la data de 26 februarie a.c., barbatul, de 37 de ani, ar fi distrus, prin utilizarea unei substanțe explozive, un bancomat din incinta unei societăţi comerciale, din localitatea Lumina și ar fi sustras cutii în care erau depozitate sume de bani.

 
Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii. Ulterior, aceasta a fost prezentat astăzi instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, Serviciului Criminalistic Constanța și Posturilor de Poliție Agigea și Lumina.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noutăți în cazul ​furtului din bancomat, din localitatea Lumina (video)

26 May 2020 1855

Județul Constanța Bărbat, arestat într-un dosar penal privind furtul dintr-un bancomat din Lumina

25 May 2020 969

Arestarea momentului la Constanța! Mandatul, emis în cazul bancomatului aruncat în aer la Lumina (video)

24 Mar 2020 3208

Bancomat, aruncat în aer. Hoții, prinși în flagrant de polițiști

20 Mar 2020 1028

Un bancomat, situat pe bulevardul Mamaia din Constanța, spart cu o piatră (galerie foto)

02 Mar 2020 2588

Explozie la un bancomat din incinta unei societăți comerciale din localitatea Lumina. Hoții au fugit cu o sumă de ban (galerie foto+video)

26 Feb 2020 2931

Două bancomate au fost aruncate în aer. Hoții au fugit cu banii. Polițiștii fac cerctări

14 Feb 2020 786

Un bancomat a fost distrus în Poiana Brașov. Polițiștii efectuează cercetări

29 Dec 2019 523

Mama fetei dispărute din Caracal Poliţiştii au spus că fiica mea ar putea fi plecată "cu un Făt-Frumos"

28 Jul 2019 738

Jaf la o bancă din Capitală! Poliţiştii sunt în căutarea autorilor

20 May 2019 904

Un bărbat a încercat să fure bani dintr-un bancomat. Incredibil la ce variantă a apelat. Polițiștii fac cercetări

06 Mar 2019 760

Bărbat și femeie, bunuiți de furt din bancomatele unor bănci din Constanța. Detalii din anchetă

24 Jan 2019 1201

Bărbat, urmărit internațional de autoritățile italiene, pentru furtul unui bancomat cu 120.000 de euro, reținut de polițiști

14 Jan 2019 606

Atac la bancomatul unei bănci din Giurgiu. Suspecții purtau cagule pe față. Polițiștii au deschis o anchetă

10 Jan 2019 732

Jaf ca în filme la o bancă din Brașov. Suspecții au sustras bancomatul. Incredibil cum au acționat

29 Dec 2018 860