VIDEO Începe procesul! Decizie definitivă în dosarul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!


 
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Curtea de Apel Constanța a dat azi, 25 aprilie 2023, undă verde pentru începerea procesului în dosarul bancomatului din Mamaia aruncat în aer în noiembrie 2022!

Decizia de azi este definitivă!

Amintim că prin rechizitoriul din data de 13 ianuarie 2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor A.G.C. şi S.K., acuzaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materialelor explozive, contrabandă cu arme şi materiale explozibile.

Din probatoriul administrat a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în urma înţelegerii prealabile, cu complicitatea inculpatei S.K., care a fabricat materialele explozive, l-a transportat cu un autoturism la şi de la locul comiterii faptelor şi a asigurat paza zonelor de comitere a faptelor, inculpatul A.G.C. a distrus trei bancomate de pe raza judeţului Constanța, în scopul de a sustrage bancnotele din interiorul acestora, în două cazuri folosind materiale explozive, cel dintâi introducând în ţară şi deţinând fără drept o armă neletală de tir supusă autorizării, după cum urmează:
 
1.   la data de 15 noiembrie 2022, în jurul orelor 03:06, având faţa acoperită, inculpatul a provocat distrugeri cu un corp dur la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, instalat pe peretele exterior al clubului IDU din staţiunea Mamaia, cu scopul de a sustrage sume de bani, scop neatins datorită conformației constructive a bancomatului;
 
2.   la data de 18 noiembrie 2022, în jurul orelor 03:10, după ce în prealabil a smuls camera video de la sistemul de supraveghere video al Primăriei Castelu, ulterior, prin folosirea de materiale explozive, a provocat distrugeri la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, situat în comuna Castelu, str. Republicii, jud. Constanţa, prin deflagraţie imobilul suferind prejudicii de circa 50.000 lei prin distrugerea structurii sale, iar banca suferind prejudiciul de 48.492,23 lei, după care din interiorul ATM-ului distrus a sustras suma de 1.550 lei;
 
 
3.   la data de 28/29 noiembrie 2022, în jurul orelor 03:32, având fața acoperită, prin folosirea de materiale explozive fabricate de coinculpată, inculpatul a provocat distrugeri la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, instalat pe peretele exterior al Pavilionului Expoziţional Constanţa situat pe bulevardul Mamaia nr. 331A, din cauza deflagraţiei fiind provocate distrugeri masive asupra clădirii, în valoare de circa 15.000 euro, după care din interiorul ATM-ului distrus a sustras suma de 98.900 lei;

 
4.   în cursul lunii iulie a anului 2022, deplasându-se dinspre Italia la volanul unei autoutilitare Iveco Daily, inculpatul A.G.C. a introdus în România, prin unul din punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Satu Mare, fără drept, o armă neletală de tir sportiv din categoria C3, armă ce face parte din categoria celor supuse autorizării  şi pe care a deţinut-o fără drept și în mod neautorizat pe teritoriul României.
 

După comiterea ultimei acţiuni ilicite, cei doi inculpaţi au fost depistaţi în flagrant de organele de poliţie, la scurt timp după săvârşirea faptelor, în autovehiculul cu care se deplasau fiind găsită ultima sumă de bani sustrasă şi mijloace materiale de probă.
 
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

Serviciul Român de Informaţii angajează! Iată care sunt cerinţele postului



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii din Constanța îi mențin în arest la domiciliu pe principalii suspecți în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer! (VIDEO+MINUTĂ)

04 Apr 2024 559

Tribunalul Constanța, primele condamnări în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer! (FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 1158

Principalii suspecți în cazul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer, aproape liberi! (VIDEO)

04 Jan 2024 894

VIDEO+FOTO Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!

02 Nov 2023 848

Consiliul Județean Constanța, parte vătămată Cazul bancomatului din Mamaia, aruncat în aer anul trecut, la Curtea de Apel Constanța

08 Oct 2023 752

Principalii suspecți în cazul bancomatului din Mamaia aruncat au cerut să fie eliberați. Ce a decis tribunalul

04 Oct 2023 1436

Bancomat din Mamaia aruncat în aer! Tribunalul Constanța a fixat un nou termen în dosar

27 Aug 2023 904

Consiliul Județean Constanța, parte vătămată Operațiuni cu mascați în miez de noapte și detalii știute până azi doar de anchetatori. Avem motivarea judecătorilor (VIDEO)

03 Jul 2023 1378

Bancomat din Mamaia aruncat în aer! Iată decizia de azi a Tribunalului Constanța

27 Apr 2023 1153

VIDEO Tribunalul Constanța, decizie de ultim moment! Este vizat bancomatul din Mamaia aruncat în aer

03 Apr 2023 1463

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 15.000 de euro Consiliul Județean Constanța se constituie parte civilă în dosarul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer! (DOCUMENT)

20 Mar 2023 2458

Tribunalul Constanța, pronunțare în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!

09 Mar 2023 1169

Amânare de pronunțare în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!

26 Feb 2023 1038

Bancomatul de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer! Când se vor pronunța judecătorii

12 Feb 2023 1624

Ședință importantă azi la Curtea de Apel Constanța! Cine ar putea fi eliberat (VIDEO)

25 Jan 2023 1439