Consultări ale oficialilor Guvernului cu reprezentanți ai organizațiilor din domeniul taximetriei și al transportului alternativ. Primele concluzii







 
  • Reprezentanți ai Guvernului au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu membri ai organizațiilor și structurilor din domeniul taximetriei și transportului alternativ, în contextul protestelor declanșate de aceștia, conform unui comunicat al guvernului. 

Potrivit sursei citate, cele două părți au avut un schimb de opinii cu privire la modalitatea de reglementare a activității din domeniul taximetriei și al transportului alternativ.

În cadrul întrevederii, reprezentanții taximetriștilor au reliefat în principal nemulțumirile față de modul în care sunt reglementate cele două activități, respectiv cea de taximetrie și cea de transport alternativ, solicitând îmbunătățirea cadrului legal în vederea asigurării unei concurențe loiale între prestatorii de servicii, având în vedere noile provocări care apar pe fondul evoluției tehnologiei și digitalizării. 

Participanții la discuții au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observațiile cu privire la modificarea legislației care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observațiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire în același format”, menționează sursa.   

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, consilierul de stat Minel Ivașcu, precum și alți oficiali din Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Autoritatea pentru Digitalizarea României. 

 

 Citește și
Taximetriştii protestează împotriva regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 246

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 393

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 609

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 352

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 249

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 703

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 296

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 511

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 437

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 335

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 784

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 428

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 870

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 433

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 506