05 Sep, 2018 00:00
1950
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale (SNTGN Transgaz) SA anunţă organizarea a două consultări publice cu privire la proiectul „Extinderea sistemului de transport din România pentru preluarea gazului de la ţărmul Mării Negre“.
Astfel, pe data de 11 septembrie va avea loc o consultare publică Căminul Cultural din comuna Săcele, între orele 10.00 - 12.00. Cea de-a doua consultare se va desfăşura în aceeaşi zi, la Căminul Cultural din comuna Grădina, între orele 14.00-16.00.
Scopul acestor consultări îl reprezintă informarea şi consultarea părţilor afectate, colectarea informaţiilor, a recomandărilor şi a propunerilor acestora cu privire la proiect. În cadrul celor două consultări vor fi prezentate proiectul companiei Transgaz, principiile de construcţie, durata activităţii proiectului, dar şi avantajele acestuia pentru beneficiari, pe plan local.
Proiectul „Conductă de transport gaze naturale Ţărmul Mării Negre - Podişor“, al beneficiarului SNTGN Transgaz SA Mediaş, vizează judeţele Constanţa, Călăraşi şi Giurgiu.
În prezent, gazele naturale extrase din Marea Neagră sunt adunate în terminalul Midia, iar de aici sunt transportate spre SNT prin conducta DN 500/600 Midia - Taşaul, conductă aparţinând PetroMar. De la Taşaul, o parte din gaze sunt direcţionate spre Constanţa prin conducta DN 500 Taşaul - Constanţa, iar restul, spre SNT, prin conducta DN 600 Taşaul - Mihai Bravu.
Deoarece la parametrii actuali ai conductelor prin care se preiau gazele din structura Marea Neagră în SNT nu sunt posibile preluări cantitative suplimentare, Transgaz intenţionează extinderea SNT în baza acordurilor de cooperare cu titularii licenţelor de explorare şi exploatare a perimetrelor din Marea Neagră, precum şi în baza unui studiu de piaţă, cu scopul creării unui punct suplimentar de preluare a gazelor naturale provenite din structura marină şi realizării unei conducte noi din punctul de preluare a gazelor marine, zona localităţii Vadu, până în conducta Tranzit 1 (zona localităţii Grădina).
SNTGN Transgaz SA a încheiat, în luna decembrie 2015, un acord de cooperare cu Black Sea Oil & Gas SRL, Petro Ventures Europe B.V. şi Gas Plus International B.V., cu scopul preluării în SNT a gazelor din Marea Neagră provenite din perimetrul Midia XV. În acest sens, se impune extinderea SNT prin realizarea unei conducte de transport gaze naturale de la terminalul de gaze prevăzut a fi amplasat în zona localităţii Vadu, până la cuplarea în conducta existentă de transport internaţional de gaze Tranzit 1, proiectul fiind inclus în planul de dezvoltare al SNT pentru 2016-2025. Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este SNTGN Transgaz SA Mediaş, operator licenţiat al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale din România.
Formele fizice ale proiectului vor consta în: conductă de transport gaze naturale DN 500, îngropată la o adâncime de 1,10 m faţă de generatoarea superioară a conductei; două grupuri de robinete amplasate de-a lungul traseului conductei, în zona traversării căii ferate CF 804 Medgidia-Tulcea; o staţie măsurare gaze amplasată la interconectarea cu conducta Tranzit 1 (extravilanul localităţii Grădina); o staţie de protecţie catodică amplasată de-a lungul traseului conductei; instalaţii subterane de alimentare cu energie electrică a staţiei de protecţie catodică (SPC) Săcele; sistem de teletransmisie a datelor digitale (fibră optică).
Suprafaţa totală estimată a fi ocupată temporar de culoarul de lucru este de cca 389.920 mp, suprafaţa estimată a fi ocupată temporar pentru realizarea instalaţiilor subterane de alimentare cu energie electrică (pentru SPC şi SMG) este de cca 3.600 mp, iar suprafaţa estimată a fi ocupată temporar pentru organizarea de şantier este de cca 7.500 mp. Conducta se va monta subteran, la o adâncime de cca 1,1 m, între suprafaţa solului şi generatoarea ei superioară, cu excepţia subtraversării căilor de comunicaţii, unde adâncimea de pozare a conductei este de minimum 1,5 m.
Potrivit Registrului Comerţului, SNTGN Transgaz SA, care se ocupă de transporturi prin conducte, a fost înfiinţată în anul 2000 şi are sediul social în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu. Capitalul social subscris, de 117.738.440 de lei, integral vărsat, este compus din 11.773.844 de acţiuni nominative, fiecare în valoare de 10 lei. SNTGN Transgaz SA este controlată de Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei, cu 58,5096931811% din capitalul social, Listă Persoane Juridice, cu 29,9196676974% din capitalul social, şi Listă Acţionari Persoane Fizice, cu 11,5706391215% din capitalul social.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: