Contracte de finanțare pentru trei rute turistice și culturale, semnate la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș și secretarul de stat Csilla Hegedüs. Foto: Ministerul Investițiilor și Proiectelor EuropeneMinisterul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele de finanțare pentru trei rute turistice și culturale incluse în Componenta 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență: ruta castrelor, ruta castelelor și ruta cetăților. Aceste rute sunt incluse în programul „România Atractivă”, prin care se vor face investiții de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective incluse ce sunt cuprinse în 12 rute culturale.

La eveniment au participat ministrul Marcel Boloș, secretarul de stat Csilla Hegedüs și reprezentanții autorităților locale din unitățile administrativ – teritoriale în care sunt situate obiectivele turistice finanțate.

„Dacă ne gândim că astăzi semnăm primele contracte din programul „România Atractivă”, prin care finanțăm cu fonduri europene obiective românești ce fac parte inclusiv din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, putem spune că este într-adevăr un moment istoric. Este un moment de referință pentru cultura națională, pentru că facem ca obiective importante să contribuie la dezvoltarea economică în plan local și național, cu beneficii sociale și de mediu, pentru un turism cultural durabil. Investițiile pe care le semnăm astăzi, cu o alocare de 45 milioane euro, vor adăuga facilități pentru activități de cercetare și vor da posibilitatea organizării de expoziții și activități culturale în locațiile modernizate. Mulțumesc autorităților locale pentru preocuparea lor de a susține aceste proiecte de investiții atât de importante pentru comunitățile lor și creatoare de oportunități pentru România”, a declarat ministrul Marcel Boloș.


Obiectivul acestei investiții este de a crește atractivitatea destinațiilor turistice selectate în urma dezvoltării a 12 rute turistice/culturale tematice în zonele rurale defavorizate din România și crearea de noi locuri de muncă în industria turistică.

„Vă mărturisesc faptul că una dintre cele mai mare dorințe ale mele s-a împlinit astăzi, odată cu semnarea acestor contracte. Niciodată nu a fost semnat un număr atât de mare de contracte pentru ruta castelelor, cetăților și castrelor romane, care cuprinde monumente ce pot să consolideze poziția României pe harta turistică mondială și, în plus, să creeze noi locuri de muncă în zonele rurale defavorizate ale țării. Acum, trebuie să ne asigurăm că până la final de an avem documentația finalizată și într-un timp cât mai scurt să aducem copiii mai aproape de frumusețile istoriei”, a transmis doamna secretar de stat Csilla Hegedüs.


Prin cele 11 contracte semnate astăzi vor fi finanțate obiective incluse în:

Ruta castrelor romane – 12,73 milioane euro

Prin înființarea acestei rute, România se alătură familiei europene care pune în valoare patrimoniul roman. Limesul dunărean și cel al provinciei Dacia fac parte din cel mai complex și cea mai lungă porțiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale. Sunt finanțate două situri de la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, alături de castrul roman de la Bologa, județul Cluj și de castrul de la Arutela, județul Vâlcea.

Ruta castelelor – 22,25 milioane euro

Prin această investiție se urmărește înființarea unei rute a castelelor cele mai reprezentative din România și recrearea atmosferei istorice prin utilizarea tehnologiei de realitate virtuală precum și restaurarea a 5 castele: Castelul Teleki, Castelul Urmánczy, Castelul Corvinilor, Castelul Beldy, Castelul Kálnoky.

Ruta cetăților – 10,4 milioane euro

Prin ruta turistică dedicată cetăților se dorește restaurarea a cinci cetăți din România pentru a le promova într-un mod integrat cu alte cetăți istorice în circuite care să atragă turiștii din țară și din străinătate. Se vor restaura Cetatea Sighișoara, cu lucrări de restaurare a zidurilor cetății, Cetatea dacică de la Sarmisegetuza, Cetatea Oradea, Cetatea Brașovului, Cetatea Nobiliară Colțești.

Cele două apeluri de proiecte dedicate Investiției 1. Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, derulate pe parcursul ultimului an, au o valoare totală a contractării din PNRR de 94,11 milioane euro (inclusiv TVA).


Cele 12 rute sunt:

Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;

Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;

Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;

Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;

Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;

Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;

Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;

Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;

Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;

Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;

Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);

Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.

Componenta 11 – Turism și Cultură din PNRR, prin care sunt finanțate aceste investiții, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.

Tot pentru Componenta 11 din PNRR, zilele trecute au fost semnate la sediul MIPE șase contracte de finanțare pentru înființarea, restaurarea și modernizarea de muzee și case memoriale, cu o valoare de 35 milioane euro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a închiriat excavator și autobasculantă. Iată de la cine! (DOCUMENTE)

04 May 2024 366

Licitații Constanța Cine va asigura paza, protecția, supravegherea permanentă și transport valori pentru sediile CERONAV? (DOCUMENT)

01 May 2024 440

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 691

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 375

Licitații Constanța Unitățile școlare din Tuzla vor fi dotate, prin Planul National de Redresare și Reziliență, cu mobilier școlar și echipamente digitale (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 385

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL a semnat cu Primăria Mangalia și Apollo Ecoterm SRL. Firma va funiza plante de peste 460.000 de lei (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 437

DSVSA Constanța a atribuit cinci contracte privind concesionarea serviciilor veterinare din CSV Saraiu, Crucea, Fântânele, Hârșova și Mihai Viteazu (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 477

Licitații Constanța Primăria Medgidia, achiziție de energie electrică (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 499

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 405

Cumpărări directe Constanța Adonica Consulting SRL va elabora studii DNSH pentru reabilitarea Școlii din Eforie Nord și a lacului Belona, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 401

Contractul de peste 2,1 milioane de lei, scos la licitație Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța va reabilita sectoarele de vizitare și secția microrezervație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 679

Cumpărări directe Constanța Asfalt Dobrogea SRL a câștigat două contracte de peste 1,3 milioane de lei de la Primăria Lumina (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1143

Două spații de pe Autostrada A2, București – Constanța vor fi modernizate! Anunțul CNAIR

20 Apr 2024 572

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 611