Cu ce invenţie se laudă medicii de la Sanatoriul Techirghiol Aur pentru proprietăţile terapeutice ale nămolului (galerie foto)

techirghiol_1.jpgCel de-al 113-lea an de balneologie se încheie cu succes la Techirghiol. Reprezentanţii Sanatoriului Balnear şi de Recuperare din localitate s-au întors cu medalia de aur de la cea de-a 65-a Conferinţă Internaţională de Balneologie şi Climatoterapie, organizată în localitatea Nanjing din sud-estul Chinei.

Conferinţa s-a desfăşurat în perioada 21-28 octombrie, iar Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a fost reprezentat la evenimentul din China de o delegaţie formată din doctorul Olga Surdu şi directorul medical al sanatoriului, Elena Ionescu. Delegaţia a fost condusă de Vasilică Rusu, managerul Sanatoriului Techirghiol. „Sanatoriul Balnear Techirghiol este singura instituţie din România care este înscrisă ca membră cu drepturi depline în cadrul Federaţiei Mondiale de Hidroterapie şi Climatoterapie. Pot să mă laud şi să fiu mândru că în consiliul de conducere al acestei federaţii mondiale o avem din acest an pe doamna Olga Surdu, în calitate vicepreşedinte", a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Vasilică Rusu. Directorul a precizat că sanatoriul s-a prezentat la conferinţă cu trei lucrări ştiinţifice care au fost apreciate de lumea medicală, de aceea nu întâmplător delegaţia Sanatoriului Techirghiol a fost medaliată cu aur.

Pentru ce se solicită ruşilor brevet de invenţie

În cadrul conferinţei de presă, Olga Surdu a prezentat succint conţinutul celor trei teze susţinute în China. Prima lucrare, ce a adus în discuţie o temă nouă, de actualitate, priveşte determinarea variaţiei unui marcăr plasmatic în cursul terapiei cu nămol. Cea de-a doua lucrare a fost prezentată împreună cu partenerii ruşi din Stavropol, fiind o lucrare de modelare matematică a apelor minerale, a compoziţiei chimice a apelor minerale. Pe această temă, Olga Surdu a mărturisit că este depus şi brevet de invenţie în Rusia. „Am investigat foarte multe ape minerale din foarte multe regiuni ale lumii, am folosit tehnici de matematică să vedem unde se aseamănă şi unde se deosebesc aceste ape şi am descris trei parametri care ne aparţin. Dacă ne daţi un pahar de apă minerală fără să ne spuneţi ce şi de unde este, facem analiza chimică, aplicăm formula matematică inventată şi putem să vă spunem că apa este din regiunea cutare, de cutare tip şi mai putem să spunem dacă este îmbunătăţită sau diminuată", a explicat doctorul Olga Surdu.

Visul hipocratic al unui sistem de sănătate mai eficient

Cea de-a treia lucrare pe care delegaţia constănţeană a prezentat-o face referire la frământările actuale ale sistemului de sănătate din întreaga lume, în ideea formării unui sistem de sănătate mai eficient, mai aproape de cetăţean şi mai ieftin. S-a abordat în acest sens ideea medicinei integrative prin completarea medicinei alopate cu picături în nas, cu paracetamol, cu antibiotice cu medicina complementară şi alternativă. „Este foarte important această direcţie de medicină integrativă - nu ne aparţine şi nu este nouă. Hipocrate, părintele medicinei, folosea în egală măsura prescripţii de medicină convenţională. Acesta este visul hipocratic pe care federaţia unde am onoarea să fiu vicepreşedinte se străduieşte să-l propună ca model al medicinei viitorului şi nu al viitorului îndepărtat", a afirmat Olga Surdu.

O Directivă UE stă în calea medicinei alternative

techirghiol_2.jpg

Doctorul Olga Surdu a precizat că este o luptă destul de dificilă care este dusă pentru păstrarea efectelor terapeutice ale medicinei complementare. Aceasta a mărturisit că de câţiva ani există o directivă a Uniunii Europene care interzice ca pe sticlele cu apă să fie scrise tipurile de suferinţe. „Până acum 15-20 de ani pe sticlele noastre de apă minerală în afară de compoziţia chimică era indicat şi numele bolii. De câţiva ani există o Directivă a UE care interzice această practică. Asistăm la o luptă inegală a acestui tip de medicină alternativă cu medicină convenţională", a subliniat Olga Surdu.

Schimb de experienţă reuşit!

Doctorul Olga Surdu a precizat că a încercat ani la rândul să-i convingă pe reprezentanţii balneologiei asiatice şi orientale să traducă în termeni occidentali tot bagajul lor de cunoştinţe pentru că doar aşa se mai poate face un pas înainte în medicină. „Am avut bucuria să văd că au început să facă acest pas. Decanul Facultăţii de Medicină din Chongqing a participat la conferinţă cu o lucrare interesantă referitoare la băile cu extracte de plante în poliartrită reumatoidă, cu explicaţii şi alopate şi neconvenţionale. Îmi place să cred că atitudinea aceasta pe care am avut-o, an de an, în toată lumea pe unde am umblat a început să dea şi roade şi acolo unde cred că este pământul cel mai fertil, în miezul medicinei neconvenţionale, în China", a declarat doctorul Olga Surdu.

Techirghiol propune terapia cu ventuze

Vasilică Rusu a precizat că din 2013 doreşte să introducă terapia cu ventuze, apreciind că la Techirghiol se şi tratează, dar se şi cercetează. „Vrem ca începând cu anul 2013 să introducem şi terapia cu ventuze. China de 6.000 de ani o aplică, de ce să nu poată beneficia de această terapie şi Techirghiolul", a menţionat directorul sanatoriului.

Sunt aşteptaţi partenerii din Spania şi Italia

Sfârşitul de an este sinonim cu derularea unui alt proiect important pentru Sanatoriul Techirghiol şi deopotrivă pentru întreaga lume medicală. Sâmbătă seara vor sosi la Techirghiol partenerii din Spania şi Italia alături de care sanatoriul implementează un program Leonardo ce are la bază dezvoltarea resursei umane şi crearea unei reţele de servicii. Duminică, 11 noiembrie, sunt programate să se desfăşoare lucrările simpozionului. „Suntem parteneri într-un proiect Leonardo împreună cu Universitatea din Pisa, o staţiune din Italia, Montecatini, o staţiune superbă şi cu tradiţie, şi o staţiune din Spania, din Galicia, Termas de Cuntis. Am avut întâlnirile din Italia şi Spania. A venit rândul ca Techirghiolul să-i aibă ca invitaţi pe partenerii străini", a declarat doctorul Olga Surdu, coordonatorul programului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Taina Sfântului Maslu și Sfinți Tămăduitori la Sanatoriul Balnear Techirghiol (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 563

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 410

Vrei să lucrezi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia? Mai multe posturi, scoase la concurs

11 Apr 2024 981

Angajări Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol caută fochist și electrician. Ce vechime este solicitată

12 Feb 2024 890

Angajări Constanța Posturi vacante la Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Ești interesat?

03 Feb 2024 15590

Județul Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol cumpără echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale (DOCUMENT)

30 Jan 2024 878

Licitații Constanța Achiziție de aproximativ un milion de lei făcută de Sanatoriul Balnear de Recuperare Mangalia (DOCUMENT)

09 Jan 2024 1026

Patru firme câștigătoare Sanatoriul Balnear și de Recuperare din Techirghiol, licitație de aproape 6,9 milioane de euro! (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1497

Declarații de avere - Raluca Andreea Labeș, șef Serviciu Administrație Publică, Relații Internaționale, Arhivă și ONG-uri, din CJC (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 944

Angajări Constanța Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează. Iată postul vacant

04 Nov 2023 1289

Licitații Constanța Contract de aproape 400.000 de lei între Sanatoriul Techirghiol și Tehnoconsult Proiect SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

02 Nov 2023 985

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a obținut autorizația de construire nr. 114 din 26.10.2023

27 Oct 2023 933

Licitații publice Malif Engeering SRL a bătut palma cu CNI. Este vizat un contract de reparații a secției de recuperare a copiilor de la Sanatoriu Balnear Techirghiol (DOCUMENT)

18 Oct 2023 964

Licitații publice CNI caută diriginți de șantier pentru lucrările de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

04 Sep 2023 785

Licitații publice CNI caută diriginți de șantier pentru lucrările de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

13 Aug 2023 1007