Cultura şi tradiţia dăunează grav sănătăţii Cine va cânta prohodul Festivalului de la Mamaia?

La jumătatea lunii iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, declara că instituţia pe care o conduce nu mai are bani pentru festivalurile de la Mamaia: nici pentru cel de muzică uşoară, nici pentru Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc.
 
Două săptămâni mai târziu, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, afirma că Festivalul Mamaia este, în opinia sa, „învechit, îmbătrânit”. „Este în parohia Consiliului Judeţean, acolo există o temere, că el (n.r. festivalul) are totuşi o tradiţie, nu poate fi modificat şi trebuie păstrat ca atare”, aprecia edilul şef. Mazăre a menţionat, în acest context, că municipalitatea nu are bani pentru a investi în acest eveniment.
Care va fi, deci, soarta festivalului? Îi va pune „cruce” Consiliul Judeţean Constanţa? Se va alătura acest eveniment instituţiilor de cultură şi publicaţiilor pe care CJC-ul şi Consiliul Local Municipal Constanţa le-au închis? Amintim că deciziile pe care atât administraţia locală, cât şi cea judeţeană le-au luat de-a lungul vremii au fost considerate de oamenii de cultură din Constanţa ca fiind o tăiere în carne, un „masacru” al culturii. Asta fiindcă unele dintre instituţiile de cultură au fost comasate, în vreme ce altele au dispărut complet din paleta organelor de cultură.
 
Fuse, fuse şi se duse...
 
În urmă cu nouă ani, CJC a decis comasarea Teatrului de Revistă „Fantasio” cu Teatrul de Stat Constanţa. Concret, „Fantasio” s-a „pulverizat” ca entitate teatrală, cele două structuri urmând să figureze sub titulatura Teatrul Naţional Constanţa. Acesta a fost un prim pas din seria deciziilor care au lovit cultura din Constanţa.
Căci a urmat apoi Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, singurul teatru de balet din ţară, şi Filarmonica „Marea Neagră”. Cele două instituţii au fost reorganizate sub aceeaşi umbrelă, anume Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Instituţia funcţionează, de câţiva ani, în sediul fostului Teatru Dramatic „Ovidius”. Ce trebuie precizat este că Filarmonica nu mai există ca instituţie de sine stătătoare, iar cunoscuta trupă de balet „Oleg Danovski” este la ora actuală folosită şi pentru spectacolele de Operă, ea nemaiavând un repertoriu exclusiv.
 
CJC „propune desfiinţarea acestui muzeu”
 
Şapte ani mai târziu, Consiliul Judeţean Constanţa decide să modifice organigrama Muzeului de Artă Constanţa. Cum? Prin renunţarea la cinci angajaţi ai Muzeului „Lucian Grigorescu” din Medgidia, secţia a Muzeului de Artă Constanţa. Asta s-a tradus, de fapt, prin „epurarea” muzeului din Medgidia. În expunerea de motive ataşată proiectului de hotărâre, CJC îşi explica demersul în modul următor: „Deoarece Muzeul de Artă «Lucian Grigorescu» din Medgidia nu are patrimoniu, lucrările aparţinând Muzeului de Artă Constanţa, iar încasările acestei secţii sunt de aproape 1.000 de lei pe an, nejustificând plata celor cinci angajaţi şi a cheltuielilor de întreţinere, propune desfiinţarea acestui muzeu”.
Nu trebuie pierdut din vedere că acea clădire în care a funcţionat Muzeul „Lucian Grigorescu” aparţine CJC-ului. Dacă ne gândim la acoperişul imobilului, acoperiş în a cărui întreţinere şi reabilitare nu s-a investit deloc, precum şi la faptul că muzeul nu a beneficiat de încălzire timp de şase ani, e lesne de înţeles cam cât i-a păsat Consiliului Judeţean de conservarea acestei instituţii de cultură.
 
Bye, bye, Tomis!
 
Nu mai puţin important este că, în urmă cu trei ani, Consiliul Local Municipal Constanţa decidea desfiinţarea revistei de cultură „Tomis”, publicaţie cu tradiţie. În paginile sale semnaseră, de-a lungul timpului, valoroşi oameni de cultură: Marin Mincu, Alex Ştefănescu, Nicolae Manolescu, Gellu Naum, Nina Cassian, Nichita Stănescu. E drept, revista a fost desfiinţată urmare a controversatei OUG 63/2010, dar nici CLM Constanţa nu a dat semne că ar fi fost dornic să salveze publicaţia de la uitare.
Vine rândul Festivalului de la Mamaia să devină un eveniment de domeniul trecutului? Dacă este „învechit, îmbătrânit”, aşa cum l-a catalogat Mazăre, de ce nu s-a catadicsit nimeni, în anii din urmă, să resusciteze acest fenomen de la a cărui primă ediţie se împlinesc, anul acesta, 50 de ani?