Damen Shipyards Mangalia SA, exceptată de la restricțiile privind drepturile de hrană, voucherele de vacanță și primele, din Legea sustenabilității financiare

Damen Shipyards Mangalia SA - sursa foto: Damen Holding BV
  • O astfel de decizie poate fi luată de AGA societăților la care capitalul social este deținut majoritar de operatorii economici dacă, pe baza unei analize fundamentate, se constată că aplicarea acestora afectează negativ activitatea economică a societăților.
Damen Shipyards Mangalia SA va fi exceptată de la restricțiile privind drepturile de hrană, voucherele de vacanță și primele prevăzute prin Legea sustenabilității financiare a României nr. 296/2023!
 
Decizia a fost luată de acționarii companiei, care au aprobat exceptarea în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 23 noiembrie 2023, fiind publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 5721 din 22 decembrie 2023.
 
La discuții au participat acționarii Damen, respectiv, Șantierul Naval 2 Mai SA (51%) și compania olandeză Damen Holding B.V. (49%).
 
Conform sursei citate, hotărârea din cadrul AGEA a fost luată în concordanță cu prevederile articolului XLIII din Legea 296/2023.
 
Prevederile citate arată faptul că o astfel de decizie poate fi luată de AGA societăților la care capitalul social este deținut majoritar de operatorii economici „dacă, pe baza unei analize fundamentate, se constată că aplicarea acestora afectează negativ activitatea economică a societăților“.
 
Astfel, s-a decis exceptarea societății de la aplicarea prevederilor articolelor XL și XLI din Legea 296/2023, în temeiul Notei de Fundamentare nr. 1999/17.11.2023, urmând ca formalitățile privind înregistrarea la Registrul Comerțului să fie îndeplinite de către Liana Laura Constantin, membru al Directoratului societății.
 
Potrivit datelor oficiale, articolul XL prevede faptul că drepturile de hrană, indiferent de denumirea acestora, nu pot depăși anual contravaloarea a două salarii minim brute pe țară/an/persoană valabile la data de 1 ianuarie 2019, actualizată cu indicele prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, actualizarea drepturilor urmând să se facă începând cu luna ianuarie 2025.
 
Același articol prevede faptul că voucherele de vacanță nu pot depăși anual, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, contravaloarea a 1.600 de lei/an/ persoană.
 

În plus, articolul XLI arată că de la data intrării în vigoare a legii operatorilor economici, inclusiv filialelor acestora, li se interzice acordarea de prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare, în situația în care au înregistrate pierderi contabile din anii precedenți și nerecuperate și/sau înregistrează pierderi contabile în anul curent.
 
Despre Damen Shipyards Mangalia SA

 
Damen Shipyards Mangalia SA a fost înființată în anul 1997 și are sediul social în Mangalia, pe strada Portului nr. 1, având ca obiect de activitate „construcția de nave și structuri plutitoare“.
 
Acționar majoritar este Șantierul Naval 2 Mai SA, cu 51%, în timp ce compania olandeză Damen Holding BV deține 49%.
 
În 2021, Damen Shipyards Mangalia a declarat 1.907 angajați, pierderi peste 77,98 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 552,48 de milioane de lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Damen Shipyards Mangalia SA vrea să împrumute 10 milioane de euro de la compania olandeză Damen Holding B.V.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Demisie la vârful Damen Shipyards Mangalia SA!

21 Apr 2024 618

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați pe 29 aprilie în AGEA și AGOA. Mai multe puncte, inlcuse pe ordinea de zi

01 Apr 2024 737

Problemele șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, discutate la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

20 Mar 2024 770

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 1012

Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în ședință ordinară și extraordinară

10 Feb 2024 1890

Angel Tîlvăr Capabilităţi militare produse în România înseamnă locuri de muncă pentru români

25 Jan 2024 746

Firme Constanța Dan Egmond Ognef a demisionat din directoratul Damen Shipyards Mangalia SA. În locul său, numit un cetățean indian

11 Jan 2024 1185

Ministerul Apărării Naționale, contract cu șantierul Damen Shipyards Mangalia! (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1387

Damen Shipyards Mangalia SA vrea să împrumute 10 milioane de euro de la compania olandeză Damen Holding B.V.

07 Nov 2023 1912

„Singura expertiză pe care o avem este în repararea navelor“ Consiliul de Supraveghere Damen Shipyards Mangalia SA, întrunit în ședință

25 Oct 2023 1396

Cine sunt noii membri din Consiliul de Supraveghere al Damen Shipyards Mangalia SA!

16 Oct 2023 1309

Patru dosare în care Damen Shipyards Mangalia SA este reclamant, înregistrate la Tribunalul Constanța

15 Oct 2023 1381

Damen Shipyards Mangalia SA cheamă în instanță pe Șerban Rita Vasilică. Proces la Tribunalul Constanța

02 Oct 2023 1139

Firme Constanța Ședința CA al Șantierului Naval 2 Mai SA – au fost avizate Situațiile financiare. Luminița Vlădescu, aleasă președinte CA

29 Sep 2023 990

ITM Constanța Amenzi în valoare de 71.500 lei la subantreprenorii care desfașoară activități pe platforma Damen Shipyards Mangalia

31 Aug 2023 1132