Debitul Dunării, în creştere pe parcursul săptămânii viitoare. Anunțul făcut de hidrologi

Debitul fluviului DunăreaDebitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară va fi în creştere până la valoarea de 3.900 metri cubi de secundă (mc/s), dar se menţine sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.650 mc/s, arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până în data de 26 noiembrie 2022.
 

"Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în prima zi a intervalului (2.400 mc/s), apoi în creştere până la valoarea de 3.900 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii noiembrie (4.650 mc/s). În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în prima parte a intervalului relativ staţionare pe tot sectorul românesc al Dunării, iar în partea a doua a intervalului vor fi în creştere pe sectorul Gruia - Brăila şi relativ staţionare pe sectorul Galaţi - Tulcea", potrivit prognozei de specialitate.


Pentru luna noiembrie, hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 4.000 mc/s, iar cel minim la 2.100 mc/s, în timp ce media multianuală a lunii este de 4.650 mc/s., scrie Agerpres.ro. 


Situația pe râurile din țară 

Pe râurile din ţară, în perioada 20 - 26 noiembrie, debitele medii zilnice vor fi în creştere pe toată durata intervalului de prognoză, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, exceptând în prima parte a intervalului râurile din jumătatea de nord a ţării, unde vor fi în scădere.

Hidrologii avertizează că în prima zi a intervalului de prognoză se pot produce creşteri importante de niveluri şi debite cu atingerea şi depăşirea Cotelor de atenţie pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte din Banat, Oltenia şi Muntenia, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, mai însemnate cantitativ.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 452

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 471

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 486

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1604

ABADL caută chiriași pentru cinci terenuri. Iată unde sunt situate!

21 Mar 2024 677

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1436

Amical Dunărea Călărași - Farul Constanța cu șapte goluri, toate marcate în repriza a doua! Au învins gazdele (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 1697

Farul Constanța, meciuri amicale cu Dunărea Călărași și Unirea Slobozia

18 Mar 2024 1167

Cine este Viorica Toader, candidat PNL pentru funcția de primar al comunei Peceneaga, județul Tulcea (FOTO)

15 Mar 2024 2366

Hotelul Dunărea din Mamaia se vinde. Proprietarul, fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, cere 5,5 milioane de euro

23 Feb 2024 1532

#DunăreaCălăuzăTuristică Satul Sfântul Gheorghe - „Este mai mult un sat oriental şi cu străzile pline de nisip“

22 Feb 2024 4840

#DunăreaCălăuzăTuristică Insula Șerpilor - „Se bucura de un renume mai mare, căci pe dânsa se ridica templul de marmură albă al lui Achille“

15 Feb 2024 5269

#DunăreaCălăuzăTuristică Chilia Nouă în anii 1930 - „Este renumit prin marele său obor de cereale“

07 Feb 2024 6180

#DunăreaCălăuzăTuristică Ismail în anii 1930 - „Nota caracteristică a oraşului o dau numeroasele ceainării foarte populate“

05 Feb 2024 965

#DunăreaCălăuzăTuristică Tulcea în anii 1930 - „Excelează prin produsele sale“

01 Feb 2024 6403