#DunăreaCălăuzăTuristică: Insula Șerpilor - „Se bucura de un renume mai mare, căci pe dânsa se ridica templul de marmură albă al lui Achille“

În anul 1935, după ce vizitează Dunărea, R.I. Călinescu publică în colaborare cu Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă lucrarea „Dunărea. Călăuză turistică“.
 
Autorul este deja cunoscut  pentru o altă  operă, asemănătoare acesteia, „Cutreerând Dobrogea Meridională“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. Lucrarea de față prezintă, asemenea unui ghid turistic, detalii despre Dunăre, ilustrând informația cu o mulțime de fotografii.
 
Autorul precizează încă de la început că volumul de față vine în sprijinul turismului intern, grav afectat de criza de la acea vreme. R.I. Călinescu notează că lucrarea este „un îndemn pentru vizitarea locurilor descriese“ ca urmare a „lipsei de întreprinderi turistice, de importanţa celor streine, care a făcut ca şi în această ramură de activitate să nu fim la înălţimea streinâtăţei“.
 


Pe parcursul celor 142 de pagini sunt notate informații prețioase necesare unui turist care dorește să exploreze tainele dunărere, stilul narativ folosit fiind accesibil, iar datele științifice  prezentate într-o maniera abordabilă tuturor. Cartea este structurată în două mari capitole cu patru anexe.
 
Primul capitol este dedicat prezentării generale a Dunării „de la izvor până la frontiera României“ în care regăsim informații de cultură generale despre fluviu.
 
Capitolul al doilea debutează cu un preambul dedicat „Generalităților“. Autorul ne introduce, astfel, în Dunărea românească prezentând pe mai multe pagini Dunărea, trecând în revistă detalii geografie, economie, etimologice etc. Acesta realizează întregul traseu al fluviului de pe teritoriul României, adăugând și informații istorice relevante și captivante.
 
Primul subcapitol este intitulat „Defileul Dunării“, descris pe mai multe pagini. Autorul noteaza detalii despre atracțiile zonei vizibile în timpul excursiei sale cu vaporul în Defileu. Detaliile creeaza verosimil o panoramă impresionantă.
 
Părăsim „Defileu Dunării“ și ne îndreptăm, tot navigând Dunărea, „de la Turnu Severin la Brăila“, denumirea dată de autorul R.I. Călinescu celui de-al doilea subcapitol.
 
Al treilea subcapitol, de altfel și ultima parte a lucrării prezentate, aduce în fața cititorilor călătoria autorului „de la Brăila la mare“. Primul popas este orașul Brăila. R.I. Călinescu coboară din vapor în portul Brăila și notează primele impresii, dar și o serie de informații tehnice și istorice. După o plimbare pe canalul Filipoiu şi lacul Şerban, călătorul nostru ajunge la Măcin și apoi în Galați și orașul Reni. Din Issacea ajungem în fermecătoarea Delta Dunării, și, în firescul traseu, în Tulcea, Ismail și Chilia Nouă.
 
După vizitarea localității Sulina, ne îndreptăm spre Insula Șerpilor, aflată la doar 45 de kilometri de Sulina, în largul Mării Negre. Autorul prezintă într-o generoasă descriere insula. Trece în revistă istoria insulei, biosfera și clima acesteia, legende ș.a.m.d.. Totuși, amintim, că informațiile publicate de R.I. Călinescu se raportează la anii 1930, iar unele dintre ele pot fi contrazise de noi descoperiri istorice. Redăm în cele ce urmează descrierea realizată de autor despre Insula Șerpilor:
 
„Insula Şerpilor se află la 45 km. spre N.E. de Sulina, în largul Mării Negre, ostrov al singurătăţii şi al şerpilor, popas de scurtă durată al păsărilor călătoare. Această insulă are o formă pătrată, o suprafaţă de 17 Ha. şi o înălţime de circa 40 m. dela nivelul mării, fiind construită dintr’o piatră tare şi foarte veche.
 
În antichitate Insula Şerpilor se numea Achillea, în onoarea legendarului erou grec Achille, despre care se credea că îşi are mormântul aci. Începând din veacul al XV-lea Insula Şerpilor s’a numit Ophidonissi de către greci, IlanAda de către turci, şi Zmeinoe-Ostrov de către ruşi, ceea ce în româneşte însemnează toate; insulă a şerpilor, aşa cum îi zicem încă din 1879 de când ea a trecut în stăpânirea românească.
 
Multe seminţii au trecut prin Insula Şerpilor şi multor stăpâni a aparţinut ea. Toate au trecut ca valul şi Insula Şerpilor a rămas neclintită în faţa vremurilor şi neamurilor. Primii ei stăpâni au fost grecii. După aceea insula a aparţinut ruşilor şi în fine a trecut în stăpânirea noastră, a românilor. Insula Şerpilor este singura insulă a Mării Negre.
 
Clima ei este excesivă: Vara foarte caldă şi secetoasă, iarna foarte rece; ploile şi vânturile bat furtunos din toamnă până în primăvară şi aşa de tare încât în iarna anului 1930, turnul farului, clădire foarte solidă, s’a clătinat din loc, iar peretele de care era lipit s’a rupt. Tot atunci s’a rupt paratrăsnetul şi stâlpul ce susţinea drapelul, deşi era foarte bine fixat de pământ cu numeroase odgoane.
 
Ceata este iară un lucru foarte obişnuit pe Insula Şerpilor şi din nenorocire foarte periculos pentru navigaţia în preajma insulei de care se pot izbi vapoarele, cum s’a întâmplat în 1914 cu un vapor englez de marfă, ale cărui resturi se văd şi astăzi la poalele râpei de Sud a insulei. Solul ce îmbracă insula formează un strat foarte subţire de pământ negru care pe alocurea nici nu acoperă complet piatra insulei, din care ici-colo răsar stânci mai mari sau mai mici acoperite cu muşchi şi licheni.
 
Acest sol, deşi sărăcăcios, permite paznici lor farului să-şi cultive cele câteva zarzavaturi necesare, în două mici grădini împrejmuite cu zid de piatră ca să nu intre oile şi care se găsesc în fata şi în dosul farului. Vegetaţia insulei este formată din burueni şi ierburi care numai primăvara şi toamna sunt verzi, vara uscându-se cu totul.
 
Printre aceste burueni se înalţă buchete mari de ştevie şi muşeţel. Copacii lipsesc cu desăvârşire şi chiar dacă ar fi sădiţi n’ar putea să crească din cauza vântului şi al solului sărăcăcios. Dintre cele 193 soiuri de animale, care locuesc insula 153 sunt păsări iar dintre acestea numai două sunt staţionare, locuind pe insulă atât vara cât şi iarna (Cormoranii şi Pescăruşi), celelalte fiind călătoare şi poposind pe insulă dela câteva ceasuri până la câteva zile, primăvara şi toamna.
 
Primăvara aceste păsări vin dinspre Sud-Est şi se îndreaptă către Nord-Vest; toamna invers. Ele călătoresc atât ziua cât şi noaptea, pe vreme frumoasă şi urîtă, pe timp senin sau de ploaie, fiind atrase ca de un magnet de fâşiile de lumină albă ale farului, ce se rotesc încet, de jur împrejur, în besna nopţii.
 
Multe îşi sparg capul de far şi cad moarte la poalele turnului, unde a 2-a zi dimineaţa le găsesc paşnicii farului. De neuitat, pentru cine le-a văzut odată, sunt cârdurile de cocori ce poposesc în insulă, unde ciugulesc iarba fragedă a primăverii şi stolurile de pescăruşi albi care fâlfâie toată ziua, fără răgaz, deasupra insulei, scoţând sunete gălăgioase în felul unor râsete nervoase.
 
În afară de păsări, alte animale de oarecare interes sunt şerpii, care au dat numele insulei, în limbile tuturor neamurilor ce au venit în contact cu ea. Aceşti şerpi sunt lungi până la 1 m., destul de groşi, mai,ales la mijloc, de culoare neagră şi absolut nevătămători.
 
Nu numai că nu se dau la om dar chiar fug cât pot de el, pentru că marinarii depe insulă îşi fac o adevărată distracţie din a-i fugări, prinde şi omorî! Cât priveşte populaţia omenească a insulei ea este foarte redusă, fiind compusă din 3-4 gardieni ai farului şi cei 5-6 soldaţi ai pichetului militar.
 
Cu toţii locuesc în clădirea farului, construită de C.E.D. soldaţii având rezervate 3 camere mari, spre răsărit. Gardienii farului au la dispoziţie o mare bucătărie comună, cu despărţituri individuale, un atelier, magazii, cuptoare de pâine şi fiecare câte o cameră de dormit.
 
În afară de munca oficială de întreţinerea şi buna funcţionare a farului, gardienii au destul timp liber ca să se ocupe cu de-ale gospodăriei, să cultive zarzavaturi, să scoată midii din mare, să cosească iarba insulei şi să vâneze din păsările călătoare.
 
Au şi oi şi ceva orătenii. Afară de populaţia aceasta restrânsă pe care o posedă într’un mod mai mult sau mai puţin permanent, se întâmplă rar ca insula să mai adăpostească vre-un pescar rătăcit, prins de furtună, vre-un excursionist dornic să-şi cunoască ţara, sau vre-un om de ştiinţe, venit să facă cercetări aici.
 
Altădată, în vechimea cea mai îndepărtată de noi, când corăbiile vechilor greci străbăteau mările lumii, încărcate cu mărfuri. Insula Şerpilor se bucura de un renume mai mare, căci pe dânsa se ridica templul de marmoră albă al lui Achille care se zice că a fost îngropat aici.
 
În acest templu corăbierii aduceau jertfe zeilor lor şi lui Achille, ca să le vină în ajutor în întreprinderile lor comerciale şi mai ales în călătoriile lor pe mare.
 
Din vechiul templu al lui Achille n’a mai rămas decât urmele zidurilor şi cioburile vaselor în care se aduceau jertfele şi uleiul pentru candele. Marmorele cu inscripţii s’au transportat pela diferite muzee din Rusia şi numai câteva la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti.“
 
Va urma.
 
Descarcă   gratuit   volumul   „Dunărea.   Călăuză   turistică“,  de   R.I.Călinescu din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Sursă foto: „Dunărea.   Călăuză   turistică“,  de   R.I.Călinescu
 
Citește și:
#DunăreaTuristică: Sulina în anii 1930 - „ Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“