Direcția Județeană de Statistică (DJS) Constanța În august, a crescut numărul de turiști străini, pe litoral. Județul Constanța se află în fruntea clasamentului la sosirile de turiști, la nivel național




 
  • Potrivit Direcției Județene de Statistică, sosirile în structurile de primire turistică cu funcția de cazare au scăzut cu 1,6%, în timp ce înnoptările au crescut cu 3,7% în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022, în județul Constanța. 

În schimb, sosirile turiștilor străini în județul Constanța au crescut cu 18,8%, iar numărul nopților petrecute de aceștia în județul nostru a crescut cu 13,2%, mai precizează DJS Constanța.
De asemenea, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2023 au însumat 539,1 mii persoane, cu 1,6% mai puține față de cele din august 2022.

Cu toate acestea, județul Constanța stă mult mai bine la sosirile de turiști, comparativ cu alte județe, chiar și față de Brașov

„Județul Constanța a înregistrat cele mai multe sosiri de turiști față de celelalte județe, în luna august 2023, de 3,5 ori mai multe decât în municipiul București și de 3,0 ori mai multe decât în județul Brașov”, potrivit DJS Constanța.


Pentru luna august, din totalul turiștilor sosiți pe litoral, procentajul turiștilor români a fost de 98, 7 %

Din numărul total de sosiri, în luna august 2023, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 98,7%, iar sosirile turiștilor străini 1,3%.

„La nivel de ţară de rezidenţă a turiştilor străini, primele 2 ţări din care au sosit turişti străini în judeţul Constanţa, în luna august 2023 au fost Germania și Statele Unite ale Americii. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în luna august 2023 au fost în număr de 1961,4 mii, cu 3,7% mai multe decât cele înregistrate în luna august 2022” adaugă sursa.
 

Și ca număr de înnoptări, județul Constanța a fost pe primul loc față de celelalte județe, în luna august 2023

Și ca număr de înnoptări, județul Constanța a fost pe primul loc față de celelalte județe, în luna august 2023, de 6,6 ori mai multe decât în municipiul București și de 5,4 ori mai multe decât în județul Brașov. Din numărul total de înnoptări, în luna august 2023, înnoptările turiștilor români au reprezentat 98,9% în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 1,1%, mai precizează sursa.
 
Citește și

A crescut numărul turiștilor în acest an, pe litoral

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Exportul a înregistrat o scădere cu 21,5% în primele 11 luni din 2023, comparativ cu aceeași perioadă din 2022

30 Mar 2024 474

Constanța În ianuarie 2024 s-au născut mai puțini copii față de aceeași lună din anul trecut

30 Mar 2024 536

În anul 2023, numărul turiştilor sosiţi pe litoral a crescut față de anul 2022

28 Feb 2024 527

Direcţia Judeţeană de Statistică Constanța Numărul salariaților a crescut față de anul trecut

28 Dec 2023 711

Declarații de avere Constanța Raluca-Mihaela Anca, șef serviciu la Direcția Județeană de Statistică, averea și interesele (DOCUMENTE)

13 Dec 2023 895

Declarații de avere Constanța Monica Eliana Constantin, director executiv la Direcția Județeană de Statistică, averea și interesele (DOCUMENTE)

12 Dec 2023 804

Știri Constanța Salariaţii din cadrul Direcției Județene de Statistică Constanța anunță un nou protest!

12 Dec 2023 725

Protest al Direcției Judetene de Statistică Constanța! Salariații vor bloca activitatea instituției

11 Dec 2023 743

Știri Constanța Salariații din cadrul Direcției Județene de Statistică Constanța continuă protestul

07 Dec 2023 746

Protest al salariaților din Direcția Județeană de Statistică Constanța!

28 Nov 2023 787

DJS Constanța A crescut numărul turiștilor în acest an, pe litoral

27 Sep 2023 785

Grevă japoneză mâine la Direcţia Judeţeană de Statistică Constanţa

25 Apr 2023 1104

Populația după domiciliu la 1 iulie 2022 a scăzut cu 0,6% față de 1 iulie 2021, în județul Constanța. Anunțul DJS

06 Dec 2022 1761

Numărul turiştilor sosiţi în primele nouă luni din 2022 la malul mării, mai mic decât în 2021. Anunțul DJS Constanța

28 Nov 2022 1044

Martin Garrix a fost ales DJ-ul numărul 1 al lumii Top 10 cei mai buni DJ-i ai lumii în 2022 au fost pe scena principală a Festivalului UNTOLD

28 Oct 2022 1230