DNA Luare de mită în formă continuată. Este implicat și fostul director al Sucursalei Hidrocentrale Bistrița SA Piatra Neamț

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
  • Grigoriu Constantin-Romică, la data faptelor director al Sucursalei Hidrocentrale Bistrița SA Piatra Neamț, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită în formă continuată (18 acte materiale),
  • Un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),
  • Un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În contextul realizării obiectivului de investiții “Acumularea Pașcani pe râul Siret în județele Iași și Suceava”, în perioada 2010-2011, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu constând decontarea la timp a lucrărilor, i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, chiar dacă nu se impunea acest lucru, trei contracte de prestări servicii cu firmele administrate de ceilalți doi inculpați.

Ulterior, în baza a 15 facturi fiscale ce ar fi fost emise de cele două firme, societatea contractantă ar fi decontat suma totală de 6.518.609 lei pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost executate.

În aceeași perioadă, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitate de președinte al unei comisii de evaluare, prin încălcarea obligațiilor de serviciu prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică (…), ar fi atribuit unei alte societăți comerciale un contract de lucrări la obiectivul “Acumulare Galbeni. Realizarea etanșării și consolidării digului mal drept pe zona km 0 – km 3. Lucrări de intervenții”. În realitate, dacă ar fi fost respectată legislația în vigoare, oferta tehnică și financiară a societății respective ar fi trebuit respinsă de comisia de evaluare prezidată de Grigoriu Constantin Romică.

Ulterior, inculpatul i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, trei contracte de furnizare bunuri și prestări servicii cu firma unuia dintre ceilalți doi inculpați în valoare totală de 5.004.200 euro fără TVA și 5.950.232 lei fără TVA.

Urmare a acestor demersuri, beneficiul total al firmei administrată de omul de afaceri ar fi fost de 1.718.818 euro și 2.541.280 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului Neamț.

DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Sursă foto: DNA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin părăsesc de azi DNA Constanța! Iată unde își vor continua activitatea cei doi magistrați

06 May 2024 43

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 449

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 6486

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 576

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 574

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 703

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 576

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 384

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 597

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 527

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 451

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 939

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 476

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 769

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 681