E-Distribuţie Dobrogea Întreruperi de energie electrică, vineri, pentru județul Constanța

  • Întreruperile de energie electrică se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
E-Distribuţie Dobrogea a transmis programul actualizat de întreruperi de energie electrică pentru data de 31 iulie 2020 pentru județul Constanța.
 
Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul, se arată într-un comunicat al E-Distribuţie Dobrogea

 .
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Zona MT JT Rețea Constanţa – judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, stradaafectata Orar
Vineri , 31 Iulie 2020
Orasul Navodari, strazile: Gradinilor; Muzicii; Viilor; Nucilor; Salciei; Frunzelor; Malinului; Campului; T1; T2; T3; T4 și T13 - întrerupereparţialã. 06:00 - 11:00
Localitatea Nicolae Balcescu, strazile: Medgidiei, Florilor, Morii, AleeaMarului, AleeaNucilor,AleeaPanselei – întreruperepartiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, strãzile: Eroilor, Lalelelor, Avram Iancu, Traian siPrimaverii – întreruperepartialã. 09:00 - 17:00
Orasul Navodari, strãzile: M9-M13 – întreruperepartialã. 10:00 - 18:00
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1071

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 607

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3529

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 1043

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în județul Constanța, sâmbătă?

22 Mar 2024 3058

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, luni? Lista completă

16 Mar 2024 4427

Localități din județul Constanța, fără energie electrică, perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

12 Mar 2024 1521

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Mereni și Constanța, marți? Lista completă

12 Mar 2024 1295

Se întrerupe furnizarea energiei electrice în Constanța, Năvodari, Gălbiori si Băltăgeşti. Lista zonelor afectate

06 Mar 2024 948

Județul Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

06 Mar 2024 848

Drept de uz pentru un teren, acodat E-Distribuție Dobrogea SA Post de transfomare și racordare la rețeaua electrică a Adăpostului pentru câinii fără stăpân (DOCUMENT)

28 Feb 2024 509

Rețele Electrice Dobrogea Mai multe zone din Constanța, fără curent electric, miercuri

27 Feb 2024 3738

Act de urbanism, emis de Municipalitate Investiții la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța

22 Feb 2024 871

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2304

Mai multe localități din județul Constanța, fără energie electrică mâine. Lista zonelor afectate

20 Feb 2024 906