Eroii zilei, în București Ei sunt polițiștii ce au intervenit în cazul elicopterului care a aterizat forțat

  • Datorită celor doi polițiști, pilotul elicopterului a avut loc pentru a ateriza în intersecție, evitându-se, astfel, o tragedie.
Ei sunt cei doi polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere București, care au intervenit de urgență în cazul elicopterului militar american care a aterizat forțat astăzi, pe stradă, în piața Charles de Gaulle din Capitală. 

„Eram prima mașină în intersecție, când am văzut că elicopterul zboară la joasă înălțime!

Ne-am dat seama imediat că ceva nu este în regulă și am oprit autospeciala, sărind de la volan și oprind circulația celorlalte autoturisme!

Astfel, pilotul a avut loc pentru a ateriza în intersecție.

Am anunțat imediat dispeceratul și toți colegii din apropiere au venit în sprijin!

Ne bucurăm că nimeni nu a fost rănit!”, spune un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere București


Poliția Română îi felicită pe cei doi colegi.

„Felicităm colegii care au intervenit, astăzi, la aterizarea forțată a unui elicopter, în București, precum și piloții, care au aterizat în siguranță, pentru prezența de spirit!”, transmite Poliția Română, pe pagina de Facebook. 

UPDATE: Intervenția a fost relatată de Ministerul Afacerilor Interne pe pagina oficială de Facebook:

Se aflau la semafor, la doar câțiva metri de Piața Charles de Gaulle.
Deodată, au simțit o zdruncinătură puternică, iar mașina a părut că se ridică.
S-au dat imediat jos să vadă ce se întâmplă, moment în care au observat cum un elicopter aflat în zbor lovește un stâlp de iluminat și se îndreaptă către ei.
Instinctul a intervenit imediat.
- Adriane, fugi repede și blochează traficul dinspre Arcul de Triumf. Eu mă duc pe partea opusă!

Cu mâinile ridicate, au oprit imediat mașinile și astfel, elicopterul care nu era deloc stabil, a reușit să aterizeze în mijlocul intersecției.
Totul s-a întâmplat foarte rapid.
După aterizare, Beinur și Adrian s-au îndreptat către elicopter, pentru a vedea în ce stare sunt piloții și au anunțat dispeceratul!

- Deviați traficul dinspre Piața Charles de Gaulle! Tocmai ce a aterizat un elicopter în mijlocul intersecției!
Răspunsul de la dispecerat a venit cu o mică pauză.
- Elicopter?
- Vorbesc foarte serios! Un elicopter!
Cei doi colegi au rămas la fața locului, până la ridicarea elicopterului din intersecție.
Ei sunt Beinur și Adrian, cei doi polițiști, care astăzi au dat dovadă de prezență de spirit și au reușit să prevină producerea unui dezastru!
Felicitări!

Sursă foto: Facebook.com / Poliția Română 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elicopter militar american, prăbușit în Pacific

05 Sep 2021 3447

Elicopterul Black Hawk, care a aterizat forțat în București, transportat la baza militară „Mihail Kogălniceanu", județul Constanța

16 Jul 2021 1208

Județul Constanța Un elicopter militar a aterizat forțat într-un câmp din comuna Pecineaga, în urmă cu aproape două luni

15 Jul 2021 1668

Incident neobișnuit în Capitală Un elicopter militar american a aterizat forțat pe stradă, în piața Charles de Gaulle (galerie foto și video)

15 Jul 2021 1765

Județul Constanța Un elicopter militar american a aterizat într-un câmp de floarea-soarelui din comuna Pecineaga

25 May 2021 8624

Elicopter militar american prăbușit în Irak cu personal la bord

16 Mar 2018 1577

Distrugătorul american USS Porter va face o escală în Portul Constanţa

10 Jun 2016 2348

Au fost găsite cadavrele celor opt persoane aflate la bordul unui elicopter militar dispărut în Nepal

16 May 2015 1344

Nu există supraviețuitori Elicopterul militar american prăbușit în Nepal, distrus complet

15 May 2015 1373

Epava elicopterului american prăbuşit în Nepal, reperată

15 May 2015 1308

Puşcaşi marini din armata americană, daţi dispăruţi în urma unui accident de elicopter

11 Mar 2015 2434

Un elicopter american militar s-a prăbuşit în timpul unui antrenament

22 Dec 2014 1439

Un crucişător american şi fregata Regina Maria vor desfăşura exerciţii comune în Marea Neagră

20 Jan 2012 1311