Evenimentele zilei Ziua în care admirăm cerul

Cer Sursa fotro ZIUA de Constanța

În lumea modernă majoritatea oamenilor sunt mereu ocupaţi, preocupaţi, îngrijoraţi, tulburaţi şi nu mai au timp sau pur şi simplu au uitat să-şi ridice ochii din ecranul telefonului mobil şi să privească cerul, natura sau frumuseţile înconjurătoare.

Ziua de 14 aprilie este dedicată admirării cerului (#LookUpattheSkyDay) şi îşi propune să ne aducă aminte cât de frumoase pot fi şi acele lucruri simple din viaţă, acele lucruri de care uităm pur şi simplu să le observăm şi de care uităm să ne bucurăm.
 

Data de 14 aprilie marchează o serie de evenimente importante petrecute de-a lungul istoriei, în lume. Astfel, amintim: 
 
966: După căsătoria sa cu creștina Dobrawa a Boemiei, conducătorul păgân al polanilor, Mieszko I, se convertește la creștinism, eveniment considerat a fi fondarea statului polonez
1561: Un fenomen ceresc este raportat deasupra Nürnberg și descris ca o bătălie aeriană.
1574: Victoria de la Jiliștea a lui Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei (1572 –1574), împotriva turcilor.
1758: Rinocerul Clara, care timp de 17 ani a făcut turul Europei, moare la Londra. Acesta este primul rinocer care a făcut demonstrații în captivitate.
1849: Kossuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenția habsburgică și țaristă duce la înăbușirea în sânge a revoluției declanșate la 15 martie 1848.
1865: În timpul unui spectacol de teatru la Washington DC, sudistul John Wilkes Booth trage asupra președintelui Abraham Lincoln și, conform unor martori rostește motto-ul statului Virginia: „Sic sempre tyrannis!”. În aceeași seară, conspiratorul lui Booth pătrunde în casa secretarului de stat William H. Seward și îl rănește grav, dar nu fatal. A doua zi, Lincoln moare în urma rănilor.[5]
1879: Agenția diplomatică a României la Belgrad este ridicată la rangul de legație.

1884: A apărut, la Sibiu, publicația politică și culturală Tribuna.
1891: A fost semnat Acordul de la Madrid în problema Convenției internaționale de combatere a mărcilor false privind proveniența mărfurilor.
1916: Bulgaria adoptă calendarul gregorian.

1924: Se înființează, la București, Asociația Românească pentru Liga Națiunilor.
1931: Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei a fost nevoit să abdice și să fugă din țară. Spania s-a proclamat, pentru a doua oară, republică.
1933: A apărut legea privind crearea Fundațiilor Culturale Regale ale României.
1935: Are loc Duminica Neagră în cadrul Dust Bowl din SUA, numită astfel din cauza norilor de praf întunecați care au acoperit lumina soarelui, cea mai puternică furtună de praf din istorie.
1944: Nava britanică Fort Stikine, încărcată cu explozivi și muniție, explodează în portul Bombay, India. Numărul de morți a fost de 231 personal de serviciu și port, cu 476 răniți. Victimele civile au depășit 500 de morți, iar 2.408 au fost tratați în spital.[6] În afară de Fort Stikine alte 16 nave au fost scufundate sau avariate grav.
1956: HCM nr. 623 dădea dreptul de a se întoarce în localitățile de origine tuturor persoanelor strămutate, redându-le casele și terenurile posedate anterior.
1958: Satelitul sovietic Sputnik 2 cade de pe orbită, după o misiune cu o durată de 162 de zile. Aceasta a fost prima navă spațială care a transportat un animal viu, un câine pe nume Laika, care a trăit probabil doar câteva ore.
1960: În RDG, colectivizarea agriculturii este declarată completă.
1978: Demonstrațiile din Georgia: Mii de georgieni manifestă împotriva încercărilor sovietice de a schimba statutul constituțional al limbii georgiene.
1986: Ronald Reagan ordonă lansarea de atacuri aeriene împotriva Libiei, care vor duce la decesul a 60 de oameni, ca răspuns la atacul terorist din 5 aprilie din Berlinul de Vest, când doi soldați americani au fost uciși.
1999: NATO bombardează din greșeală un convoi de refugiați etnici albanezi. Oficialii iugoslavi spun că 75 de persoane au fost ucise.
1999: O grindină puternică lovește orașul Sydney din Australia, provocând daune asigurate de 2,3 miliarde de dolari, cel mai costisitor dezastru natural din istoria Australiei.
2000: Președintele rus, Vladimir Putin, începe o vizită la Londra, unde se întâlnește cu premierul Tony Blair și cu regina Elisabeta a II-a, aceasta fiind prima ieșire în Occident de la alegerea sa.
2002: Președintele venezuelean Hugo Chávez revine în funcție la două zile după ce a fost destituit și arestat de armata țării.
2008: Uniunea Europeană a adoptat o nouă legislație pentru combaterea poluării aerului în orașe, eliminând astfel „o cauză a mortalității premature”.
2010: Vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda a erupt, formând un nor de cenușă care a cuprins întregul continent european
2018: Statele Unite, Marea Britanie și Franța au lansat 103 rachete de croazieră împotriva Siriei, ca răspuns la un atac chimic atribuit administrației Bashar al-Assad, și în care au fost ucise cel puțin 60 de persoane. Rusia a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a se discuta despre "acțiunile de agresiune ale Statelor Unite și ale aliaților lor"
 
 
Sărbători
 
Ziua delfinilor
 
Ziua delfinilor (#DolphinDay) este dedicată acestor mamifere marine extraordinar de inteligente şi foarte sociabile, cu care oamenii au o relaţie specială veche de mii de ani, delfinii apărând în numeroase mituri şi legende, basme şi povestiri din diferite zone ale globului. De asemenea, această zi este dedicată creşterii nivelului de conştientizare asupra problemelor de mediu care ameninţă diferitele populaţii de delfini şi protecţiei ecosistemelor marine.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAIMesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

24 Jan 2024 457

Clujul sărbătorește Ziua Unirii cu concerte și foc de artificii

23 Jan 2024 779

Horoscop pentru vineri, 12 ianuarie 2024 O zi excelentă pentru a te ocupa de chestiuni financiare ce vizează banii altora

12 Jan 2024 993

Primăria Constanța Ziua Națională a României, sărbătorită în avans la Căminul pentru Persoane Vârstnice

30 Nov 2023 720

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu cu ocazia Zilei Arhivelor Naționale

31 Oct 2023 792

22 august în istorie. A început a doua domnie a lui Vlad Țepeș în Țara Românească

22 Aug 2023 843

Sondaj de opinie Peste 60% dintre respondenți nu vor participa la evenimentele dedicate Zilei Marinei

13 Aug 2023 1159

Sondaj de opinie Participați la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române, la Constanța?

06 Aug 2023 1445

MAE comemorează Ziua națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor

02 Aug 2023 777

Horoscop. Relațiile sentimentale și cele cu copiii sunt surse de bucurie astăzi pentru una dintre zodii

03 Jul 2023 960

Ziua de 18 iunie în istorie Ziua Internaţională a Picnicului, marcată astăzi. Tot ce îți trebuie pentru o ieșire la iarbă verde

18 Jun 2023 1288

Mihai Lupu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Muzeelor

18 May 2023 904

Horoscop. Zodia pentru care este posibilă apariția unei forme de câștig

13 May 2023 1180

​Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Constanței, încep de joi! Ce surprize sunt pregătite pentru constănțeni

11 May 2023 1132

Evenimentele zilei de 12 martie Ziua scoicilor la cuptor. Iată o rețetă delicioasă și ușor de pregătit

12 Mar 2023 1244