Exponatul lunii februarie, la Muzeul de Artă din Tulcea. Despre ce lucrare este vorba

Sursa foto: Facebook



 
  • În luna februarie 2024, la Muzeul de Artă din Tulcea publicul poate admira exponatul lunii februarie 2024. Este vorba despre  „Valea Șușiței” (ulei/carton, 1923), al cărei autor este Ion Theodorescu-Sion (1882 – 1939).
 
Lucrarea este clasată în categoria Fond a Inventarului patrimoniului cultural național mobil și face parte din colecția de pictură a muzeului. Bunul este prezentat în expoziția permanentă intitulată „Arte și influențe în Dobrogea”, conform Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” (ICEM) Tulcea .
 

„Ion Theodorescu-Sion a marcat, prin opera sa, un moment important în arta românească, fiind puternic legat de mișcările unioniste care au precedat Primul Război Mondial. Părinții săi au venit din Ardeal și s-au stabilit în zona Brăilei, dar rudele lor au rămas peste Carpați și cea mai mare dorință a lui Sion a fost ca întreaga sa familie să fie reunită în aceeași țară”, spune ICEM, într-o postare pe Facebook.

 

„În timpul Primului Război Mondial, Sion a luptat în Dobrogea și pentru apărarea orașului Iași, după ce Bucureștiul a fost ocupat de trupele inamice. În arta sa și-a exprimat toate aceste aspirații. A călătorit în Ardeal și a pictat portretele țăranilor din zonele natale ale părinților săi, a desenat pe front scene de război și a încercat să imprime un specific românesc picturii sale, concepând compoziții monumentale pe această temă.
Sion a fost un pictor extrem de sofisticat, cu studii de artă realizate în România și completate la Paris, fiind un mare admirator al poeților români Alexandru Macedonski și Ion Minulescu, dar și al scriitorilor francezi Paul Valéry și Marcel Proust.”, mai menționează sursa citată.
 


Citește și
Atelier de pictură cu tematica „Stretenia” la Muzeul de Artă Populară Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vernisajul expoziției „Aquamorfoze” a artistei Mihaela Craiu, la Casa Avramide din Tulcea

13 Apr 2024 455

Lansare de carte la Casa Avramide Tulcea - „Odă târzie mamei", de Monalisa Dima

22 Mar 2024 526

Apel al ICEM Tulcea pentru înscrieri la Sesiunea Națională de Comunicări „Patrimoniul și educația în muzeele de artă

05 Mar 2024 546

Înscrierile la Bienala Națională de Grafică „Constantin Găvenea” de la Tulcea continuă

04 Mar 2024 461

Gravură franceză inspirată de opera lui Molière, în expoziție la Muzeul de Artă Tulcea

10 Feb 2024 759

Monument funerar din secolul al IV-lea, descoperit în timpul unor lucrări, la Tulcea

09 Feb 2024 773

Imagini impresionante de la cetatea Noviodunum. Odată cu scăderea cotelor Dunării vestigiile de sub apă s-au arătat

25 Aug 2022 2126

Au fost prezentate rezultatele proiectului pentru conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris, faza DALI

28 Jun 2022 1146

Volumul „Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine“ reunește planuri inedite ale cetății de la Dunăre

23 Dec 2021 3083

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, ZIUA de Constanța!

22 Oct 2021 5977

ZIUA LIVE „Dobrogea 143 - de la grecii din Milet la generația Millennials", poveștile cetăților antice care ne conectează cu istoria

20 Oct 2021 2572

ZIUA LIVE Proiectul „Dobrogea 143”, prin ochii tinerilor participanți din generația Millennials

19 Oct 2021 2660

Tulcea Proiectul „Parcul Arheologic Aegyssus”, ajuns la a șasea ediție. La săpăturile arheologice vor participa elevi de la licee

01 Jul 2021 1448

Premii substanțiale la prima ediție a Bienalei Naționale de Grafică „Constantin Găvenea”

05 Aug 2020 3845

Prin muzeele de artă ale Dobrogei Expoziția „Revelație” pe simezele constănțene

04 Aug 2020 3870