FGA primește cereri de deschidere a dosarelor de daună din partea potențialilor creditori de asigurare ai City Insurance


 
  • Fondul de garantare a asiguraților anunță că primește cereri de deschidere a dosarelor de daună din partea potențialilor creditori de asigurare ai City Insurance.
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A și constatarea stării de insolvență a societății, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanță, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului.           

Astfel, începând de astăzi, FGA poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A, la deschiderea dosarelor de daună. Cererea de deschidere a dosarului de daună (Anexa 7) se poate completa în situația în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare în vigoare, în perioada cuprinsă între data retragerii autorizației de funcționare şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în instanță.

Potrivit legii, doar de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României  creditorii de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr 9) .

Cererile de plată se pot depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizatiei asiguratorului și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată poate fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Conform Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară, Fondul de garantare a asiguraților va prelua evidențele complete ale dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizației de funcționare a societății. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potențialilor creditori de asigurare.       

 Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face doar după preluarea evidențelor complete ale dosarelor de daună precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile.

Potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, și doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Ținând cont de situația pandemică existentă, FGA face apel către potențialii creditori de asigurare să depună solicitările Online, sau prin intermediul unui serviciu poștal.


Prin intermediul serviciului de Email:

Deschidere dosare daună (Anexa 7): constatari.daune@fgaromania.ro
Cereri de plată (Anexa 9 și 10): cerere.plata@fgaromania.ro
Petiții/Sesizări: petitii@fgaromania.ro
Pentru orice alte solicitări/întrebări etc: office@fgaromania.ro
Comunicare cu mass-media: comunicare@fgaromania.ro
Adresă Poștală: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, București.

„Menționăm, de asemenea, că toate explicațiile necesare pentru demararea procesului de depunere a cererilor de deschidere a dosarelor de daună sau a cererilor de plată sunt postate pe site-ul FGA, respectiv: www.fgaromania.ro”, transmite FGA.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazul City Insurance SA Judecătorii suspendă procesul în care se solicită atragerea răspunderii pentru situația financiară a companiei

31 Dec 2023 1069

Falimentul City Insurance SA, amânat pentru la anul!

20 Dec 2023 1118

Creditorii City Insurance SA, convocați în Adunare Generală! Cel mai mare faliment din istoria recentă a României

31 Aug 2023 1302

Cazul Cazul City Insurance - cel mai mare faliment din istoria recentă a României! Procesul pentru atragerea răspunderii, amânat

08 May 2023 2151

Cazul City Insurance Este oficial! Iată cine ar putea fi tras la răspundere pentru cel mai mare faliment din istoria recentă a României

22 Mar 2023 3944

Editorial Deja-vu pe piața asigurărilor din România! La un an de la cazul City Insurance, probleme cu asigurările Euroins. Cine are de suferit

20 Mar 2023 1729

City Insurance, liderul asigurărilor din România, în faliment! Dosarul, amânat pentru la anul, în mai

24 Nov 2022 2956

Iată de ce a intrat în faliment City Insurance SA, liderul asigurărilor generale din România! (DOCUMENT)

08 Jul 2022 2176

Falimentul City Insurance SA, liderul asigurărilor generale din România, amânat pentru finele anului

17 Jun 2022 1496

Două autoturisme ale ANPC de la Constanța au poliță de asigurare la City Insurance

12 May 2022 1662

Este oficial! City Insurance SA, liderul asigurărilor generale din România, a intrat în faliment! (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2719

Despăgubire record de peste 5 milioane de euro, plătită pentru un accident produs de un șofer român în Franța

23 Dec 2021 1732

Sondaj de opinie Noile prețuri ale polițelor auto RCA nu sunt justificate, în opinia cititorilor

25 Oct 2021 2441

Sondaj de opinie Credeți că sunt justificate noile prețuri ale polițelor auto RCA?

18 Oct 2021 3265

AFIR beneficiarii PNDR cu polițe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliță de asigurare

12 Oct 2021 1590