Firme Constanța Dobrogea Grup SA. Ce s-a stabilit în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor

 
  • Firma Dobrogea Grup SA a fost înființată în anul 1991, iar domeniul de activitate principal este „Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun“.
 
În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 118 din data de 10 ianuarie 2024, a fost publicată hotărârea din 7 decembrie 2023 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății Dobrogea Grup SA.
 
Întrunită la sediul societăţii din Constanţa, la prima convocare, îndeplinind condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi de Actul Constitutiv privind convocarea şi validitatea deliberărilor, cu participarea acţionarilor care deţin şi reprezintă un număr de 651.602 acţiuni, reprezentând 63,7428% din numărul total al acţiunilor şi din capitalul social, AGEA a hotărât în mod valabil, conform legii şi a actului constitutiv, în unanimitate de voturi, următoarele:
 
1. Aprobarea încheierii contractului de transfer de active şi al afacerii nr. 2484/14.07.2023, semnat cu Dobrogea Morărit SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, împreună cu anexele acesteia, ansamblul bunurilor ce fac obiectul înstrăinării prin contractul sus-menţionat, reprezentând un act juridic prin care Dobrogea Grup SA înstrăinează peste 50% din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic.
 
2. Ratificarea următoarelor decizii adoptate de Consiliul de Administraţie:
 
a. Decizia nr. 1 din 28.08.2023 privind aprobarea condiţiilor contractului de transfer de active şi al afacerii nr. 2484/14.07.2023, semnat cu Dobrogea Morărit SRL
b. Decizia nr. 5 din 12.07.2023 privind numirea persoanelor împuternicite să semneze contractul de transfer de active şi al afacerii sus-menţionat.
 
3. Împuterniceşte conducerea executivă a societăţii, respectiv Sergiu Sarchizian - director general şi Mirela-Mihaela Pisică - director financiar, să semneze în faţa notarului, pentru încheierea actelor în formă autentică, precum şi toate documentele aferente, oriunde va fi necesar, pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
 
4. Împuternicirea preşedintelui ales al Consiliului de Administraţie, Mihail Cătălin Vulpe, pentru semnarea procesului-verbal, a hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, pentru îndeplinirea formalităţilor legale şi ale actului constitutiv privind publicitatea acestora, pentru reprezentarea acţionarilor cu puteri depline la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi oriunde va fi necesar.

 
Despre Dobrogea Grup SA
 

Potrivit Recom, platformă consultată vineri, 12 ianuarie 2024, firma Dobrogea Grup SA a fost înființată în anul 1991, sediul social este în municipiul Constanța, iar domeniul de activitate principal este „Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun“.
 
Pachetul de acțiuni al Dobrogea Grup SA este deținut de: acționari persoane juridice – SC Arsenal Forest SRL (Cota de participare la beneficii şi pierderi: 0.0034% / 0.0034%), SC Arsenal Montana SRL (Cota de participare la beneficii şi pierderi: 0.0034% / 0.0034%), SC Ana Variete SRL (Cota de participare la beneficii şi pierderi: 0.0034% / 0.0034%), SC Actinvest SA (Cota de participare la beneficii şi pierderi: 0.0034% / 0.0034%); acționari listă – listă persoane fizice și juridice având 2.224 acţionari (Cota de participare la beneficii şi pierderi: 99.9864% / 99.9864%).
 
Persoane împuternicite (persoane fizice): Mihail – Cătălin Vulpe (Calitate: administrator; Funcţie: presedinte consiliu de administrație), Fotini Teodorescu (Calitate: administrator; Funcţie: vicepreședinte consiliu de administrație), Stelian Tipa (Calitate: administrator; Funcţie: membru în consiliul de administrație), Luminița – Valeria Teodorescu (Calitate: administrator; Funcţie: membru în consiliul de administrație), Mirela – Mihaela Pisică (Calitate: administrator), Sergiu Sarchizian (Calitate: director; Funcţie: director general),  Mirela - Mihaela Pisică (Calitate: director; Funcţie: director financiar). Auditor: Perianu Audit Consulting SRL.

Mihail Cătălin Vulpe mai apare în CBL Investments SRL, Trovant Capital SRL, Dobrogea Panificație SRL, Dobrogea Patiserie SRL, Dobrogea Morărit SRL și în Dobrogea Biscuit SRL. 

Fotini Teodorescu mai apare în Cereal Impex SRL, Dobrogea Panificație SRL, Dobrogea Patiserie SRL, Dobrogea Morărit SRL și în Ro-Credo SRL. 

Stelian Tipa mai apare în SST Advisory Team SRL, Trovant Capital SRL, SST Trading Team SRL, Forwise Capital IFN SA și în Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania SA București - sucursala Ploiești. 

Luminița - Valeria Teodorescu mai apare în Retail Data Monitoring SRL, iar Mirela - Mihaela Pisică și Sergiu Sarchizian mai apar în MS Eval Consulting SRL. 
 
În ce privește situația financiară pe anul 2022, Dobrogea Grup SA a avut o cifră de afaceri netă de 182.229.434 lei, o pierdere netă de 1.895.897 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 395.    
 
Platforma termene.ro informează că firma Dobrogea Grup SA are peste 2.500 de contracte câștigate - achiziții directe și peste 20 de contracte câștigat - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP (data ultimei actualizări - 11 ianuarie 2024).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Firme din Constanța
Acționarii Dobrogea Grup SA au decis schimbarea obiectului principal de activitate al companiei!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ion Ion Apolodor, de la ISC Constanța, avere și interese. S-a aflat printre fondatorii companiei care a preluat CTV (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1265

Din cauza vântului puternic pe liniile ferate către Dobrogea circulația se desfăşoară în condiţii dificile. Mai multe trenuri au întârzieri considerabile!

26 Nov 2023 948

Firme din Constanța Acționarii Dobrogea Grup SA au decis schimbarea obiectului principal de activitate al companiei!

11 Oct 2023 4584

Firme Constanța Dobrogea Grup SA – Mirela Mihaela Pisică, numită administrator cu puteri depline

03 Oct 2023 1269

Dobrogea Grup SA Deciziile luate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație

17 Aug 2023 1695

AGEA și AGOA societății Dobrogea Grup SA Constanța, convocate în ședință. Ce se află pe ordinea de zi

08 Aug 2023 932

În 2022, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 2.70% Decizii importante ratificate de acționarii Dobrogea Grup SA

27 Jun 2023 1391

Copac căzut peste mașinile parcate pe strada Solidarității din municipiul Constanța

13 Jun 2023 1208

UPDATE. Județul Constanța Incendiu la un grup de locuințe de la IAS Nicolae Bălcescu. Intervin mai multe echipaje de pompieri

07 Jun 2023 1440

Incendiu la fostul Grup Școlar Cooperativ din Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO )

15 Jan 2023 1733

Acționarii Dobrogea Grup și-au desemnat auditorul financiar

24 Nov 2022 2925

Mișcare importantă pe piața afacerilor din Constanța. Argus ar putea deveni asociat unic la Aliment Murfatlar! Vrea să cumpere pachetul minoritar deținut de Dobrogea Grup

17 Oct 2022 7310

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor și Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Dobrogea Grups SA Constanța, convocate în ședință

19 Sep 2022 1603

#CiteșteDobrogea Războaiele ruso-turce din prima jumătate a secolului al XIX-lea și implicațiile lor asupra așezărilor din Dobrogea

31 Aug 2022 2286

Declaratie Avere Nelu Voicu, șef district la DRDP Constanța, un teren și două mașini (DOCUMENTE)

30 May 2022 1266