Firme Constanța Dobrogea Grup SA – Mirela Mihaela Pisică, numită administrator cu puteri depline

  • Decizia numirii Mirelei Mihaela Pisică a fost luată în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 4 septembrie 2023, hotărârile fiind publicate în Monitorul Oficial al României Nr. 4270 din 26 septembrie 2023.
Mirela Mihaela Pisică a fost numită administrator cu puteri depline al Dobrogea Grup SA, cu mandat valabil în perioada 05.09.2023-31.10.2025.
 
Decizia numirii sale a fost luată în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 4 septembrie 2023, hotărârile fiind publicate în Monitorul Oficial al României Nr. 4270 din 26 septembrie 2023.
 
Amintim, Mirela Mihaela Pisică fusese numită administrator provizoriu al Dobrogea Grup SA în iulie 2023, după ce Mihail Neagu a renunțat la mandatul său de administrator.
 
Se arată în datele oficiale că, tot în cadrul ședinței AGA din 4 septembrie 2023, Fotini Teodorescu a fost aleasă administrator vicepreședinte al Consiliului de Administrație cu puteri depline, cu mandatul valabil în perioada 05.09.2023-31.10.2025.
 
În urma acestor modificări, administratorii societății sunt Mihail-Cătălin Vulpe (președinte CA), Fotini Teodorescu (vicepreședinte CA), Luminița Valeria Teodorescu, Stelian Tipa și Mirela Mihaela Pisică, administrator și director financiar.
 
Despre Dobrogea Grup SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 3 octombrie 2023, Dobrogea Grup SA a fost înființată în 1991 și are sediul social în Constanța, pe strada Celulozei nr. 1, având ca obiect de activitate fabricarea produselor de morărit.
 
Acționari persoane juridice sunt companiile Arsenal Forest SRL, Arsenal Montana SRL, Ana Variete SRL și ActInvest SA, toate din Brașov, toate deținând câte 0,0034%.
 

Restul de 99,9864% revine unei Liste cu 2224 de acționari persoane fizice și juridice.
 
Așa cum am arătat anterior, în prezent, administratorii societății sunt Mihail-Cătălin Vulpe (președinte CA), Fotini Teodorescu (vicepreședinte CA), Luminița Valeria Teodorescu, Stelian Tipa și Mirela Mihaela Pisică, administrator și director financiar.

 
Mihail Cătălin Vulpe figurează și în CBL Investments SRL, Trovant Capital SRL, Dobrogea Panificație SRL, Dobrogea Patiserie SRL, Dobrogea Morărit SRL și Dobrogea Biscuit SRL.
 
Fotini Teodorescu apare și în Cereal Impex SRL, Dobrogea Panificație SRL, Dobrogea Patiserie SRL, Dobrogea Morărit SRL și Ro-Credo SRL.
 
Mirela Mihaela Pisică apare și în Trovant Capital SRL și MS Eval Consulting SRL, iar Luminița Valeria Teodorescu figurează și în Retail Data Monitoring SRL.
 
Stelian Tipa figurează și în SST Advisory Team SRL, Trovant Capital SRL, SST Trading Team SRL, Forwise Capital IFN SA și Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania SA București – Sucursala Ploiești.
 
În 2022, Dobrogea Grup SA a declarat 395 de angajați, pierderi de peste 1,89 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 182,22 de milioane de lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Dobrogea Grup SA
Deciziile luate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

28 Mar 2024 2321

Declarații de avere Constanța Ion Ion Apolodor, de la ISC Constanța, avere și interese. S-a aflat printre fondatorii companiei care a preluat CTV (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1265

Firme Constanța Dobrogea Grup SA. Ce s-a stabilit în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor

12 Jan 2024 1185

Declarații de avere Constanța Colonelul Florin Bogdan Boca, adjunct al comandantului Grupării de Jandarmi Mobile Tomis, avere și interese (DOCUMENTE)

10 Dec 2023 1176

Din cauza vântului puternic pe liniile ferate către Dobrogea circulația se desfăşoară în condiţii dificile. Mai multe trenuri au întârzieri considerabile!

26 Nov 2023 948

Firme din Constanța Acționarii Dobrogea Grup SA au decis schimbarea obiectului principal de activitate al companiei!

11 Oct 2023 4583

#citeșteDobrogea Acțiunile „lăncierilor“ și ale liderului Miltiade Cutava, în Dobrogea interbelică

10 Oct 2023 2802

#citeșteDobrogea Partidul Poporului și filialele din Dobrogea (I)

29 Aug 2023 2151

Dobrogea Grup SA Deciziile luate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație

17 Aug 2023 1689

Jandarmii din Constanța, prezenți la evenimentele din mini-vacanță. Va fi sărbătorită și „Ziua romilor ialomițeni“

11 Aug 2023 812

AGEA și AGOA societății Dobrogea Grup SA Constanța, convocate în ședință. Ce se află pe ordinea de zi

08 Aug 2023 931

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța lângă Gruparea Mobilă de Jandarmi. O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Aug 2023 9223

Ședință extraordinară a Consiliului Local Muncipal Constanța!

10 Jul 2023 984

Constantin Cioroiu, la a 85-a aniversare Scriitorul originar din Constanța mărturisea că Biblioteca Județeană „a fost o a doua universitate”

30 Jun 2023 1409

În 2022, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 2.70% Decizii importante ratificate de acționarii Dobrogea Grup SA

27 Jun 2023 1389