Firme Constanța Schimbare de sediul social și nou administrator la Partnerd Recruitment Services SRL

foto: Pexels
Prin Hotărârea nr. 2 din 01.10.2023 a Adunării Generale a Partnerd Recruitment Services SRL, societatea anunță schimbări semnificative. 

Printre cele mai relevante modificări adoptate de asociați se numără schimbarea sediului social și numirea unui administrator nou. 

În rândurile de mai jos vă prezentăm deciziile asociaților: așa cum meționam anterior, începând cu 01.10.2023, sediul social se mută la adresa: municipiul Constanţa, str. Constantin Brătescu nr. 15.  

O altă decizie vizează numirea ca şi administrator al firmei a lui Zaharia Alin Gabriel, cetăţean român, pe durată de 10 ani, începând cu data prezentei hotărâri, respectiv până la data de 01.10.2033. 

Potrivit documentului s-a realizat modificarea duratei mandatului de administrator al lui Panchici Octavian, cetăţean român. Mandatul acestuia va fi valabil 10 ani, începând cu data prezentei hotărâri, respectiv până pe 01.10.2033. 

Cei doi administratori vor avea puteri depline, vor avea drept de semnătură asupra actelor şi documentelor încheiate sau emise de către societate, vor putea reprezenta societatea în relaţiile cu ceilalţi agenţi economici şi cu organele de stat şi vor putea încheia contracte economice sau afaceri în folosul societăţii care să conducă la realizarea în bune şi legale condiţiuni a obiectului de activitate al societăţii, împreună sau fiecare separat. 

Facem precizarea că documentul a fost publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 92 din data de 09 ianuarie 2024.    



Despre Partnerd Recruitment Services SRL 

Potrivit platformei termene.ro, consultată la data de 16 ianuarie 2024, societatea a fost înființată la data de 18 noiembrie 2020. Firma are sediul în municipiul Constanţa, str. Constantin Brătescu nr. 15.  

Partnerd Recruitment Services SRL are ca obiect de activitate activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă.  

Situația financiară se prezintă în felul următor: o cifră de afaceri de 953.285 lei, un profit de 587.690 lei la un număr de doi angajați.

Administratori sunt Zaharia Alin Gabriel și Panchici Octavian.



Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro. 



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

Firme ConstanțaMuun&Hobby Fruits SRL are administrator nou!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice O companie din Cluj Napoca furnizează stegulețe personalizate pentru primăria Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 272

Un hotel din Eforie Nord va fi supraetajat de Soft 92 SRL. Iată răspunsul APM Constanța

30 Apr 2024 332

Firme Constanța Doi asociați au fondat firma Mobilăpeplacultău SRL. Unde se află sediul

30 Apr 2024 330

O firmă de plasare a forței de muncă a fost înființată în Constanța. Cine o conduce

30 Apr 2024 349

Firme Constanța A fost înființată o nouă agenție imobiliară. Iată cine este fondatorul

30 Apr 2024 353

Afaceri Constanța Societate ce se ocupă cu activități de curățenie înființată recent la Năvodari

29 Apr 2024 442

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 402

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 459

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 447

Cumpărări directe Constanța Imobilele din Cernavodă, evaluate de Topcadex SRL. Primaria Cernavoda va scoate din conturi peste 120.000 de lei (DOCUMENT)

29 Apr 2024 311

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 354

Firmă nouă în Mangalia, județul Constanța! Se va ocupa de construcţii de nave

29 Apr 2024 379

Societatea Iutacan SRL, înființată la Constanța. Cu ce se ocupă

28 Apr 2024 836

Afaceri Constanța Capitalul social al societății EFE Europa Construction SRL din Năvodari, majorat

28 Apr 2024 447

Afaceri Constanța Decizie importantă luată de Consiliul de Administrație al SC Dorna Estival SA

28 Apr 2024 516