FNSA se pregătește de grevă





 
  • Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) susține că a întreprins nenumărate demersuri, solicitând Guvernului României adoptarea unor măsuri urgente în sprijinul salariaţilor din administraţia publică locală,

Văzând „politica constantă a Guvernului României de a emite acte normative ȋn materia salarizării personalului din administraţia publică locală, prin derogări şi exceptări succesive şi discriminatorii de la aplicarea ȋntocmai şi ȋn integralitatea ei a Legii-cadru nr. 153/2017” privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
FNSA constată că sunt pe deplin ȋndeplinite condițiile de facto şi de iure a declarării acţiunilor de protest de tip grevist la nivelul administrației publice locale, conform unui comunicat al FNSA.

Printr-o adresă transmisă Primului-ministru în data de 25.01.2024, FNSA a notificat partea guvernamentală despre acest lucru şi a reiterat doleanţele angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală cât şi în unele instituţii aparţinând administraţiei centrale, solicitând convocarea organizaţiei noastre la discuţii, iniţierea şi adoptarea unor măsuri legislative urgente în sprijinul salariaţilor reprezentaţi.

„În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, există premise reale ca anul electoral 2024 să fie perturbat de numeroase acţiuni de protest de tip grevist, la care vor participa salariaţii din administraţia publică locală şi cei ai unor instituţii cu rol în organizarea şi gestionarea proceselor electorale”, transmite FNSA, în comunicatul remis.

 Citește și
Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe consideră inoportună greva din sănătate anunțată de Sanitas!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protest și la Constanța. Statisticienii opresc lucrul

16 Jan 2024 627

FNSA „Salariaţii Ministerului Finanţelor şi ai instituţiilor subordonate acestuia trebuie să stea liniştiţi, din punctul de vedere al Guvernului României, în sistem nu există nicio problemă, protestele lor sunt nejustificate“

05 Sep 2023 515

#DobrogeaAcademică Seminarul internaţional „Penser l’Europe“, o tradiţie ajunsă la majorat (document)

30 Sep 2019 1966

Astăzi este grevă generală în Administrație!

12 Jul 2016 1531

Să protesteze alţii! Angajaţii CJC au spus „pas“ şi grevei generale de azi

12 Jul 2016 1959

Ministrul Muncii susține că e pe cale să semneze un acord cu sindicatele din administrația publică

09 Jul 2016 1624

FNSA a organizat o grevă azi. Deja sunt anunţate alte forme de protest pentru luna iulie

05 Jul 2016 2060

Salariaţii din primării şi consilii judeţene intră în grevă generală

14 Jun 2016 1921

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind majorarea salariilor bugetarilor cu 10%

24 Nov 2015 1718

Administraţia Mazăre întoarce armele împotriva Guvernului Ponta Toate sediile şi birourile Primăriei Constanţa, în grevă

29 Apr 2015 2326

Grevă generală Toate sediile şi birourile Primăriei Constanţa, închise joi

28 Apr 2015 1963

Grevă generală la SPIT Constanţa

28 Apr 2015 1734

Grevă generală joi, 30 aprilie 2015

28 Apr 2015 1652

Sindicaliştii din administraţia publică intră în grevă de avertisment

19 Feb 2015 1467

Editorial Cum luptă Cartel Alfa Constanța împotriva intereselor celor pe care îi reprezintă

01 Aug 2014 2302