Focurile de armă au anunţat că amiralul (r) ing. Ilie Ştefan a coborât în pământ pentru totdeauna şi a urcat la Cer



Amiralul (r) ing. Ilie Ştefan, decedat pe 22 decembrie, la 86 de ani, a fost înmormântat, ieri, cu onoruri militare, la Cimitirul Central. Slujba de pomenire a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel și a fost ținută de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.


Ilie Ştefan a fost înmormântat în prezenţa a zeci de oameni, mulţi dintre ei necunoscuţi care au venit la ceremonie în semn de respect pentru amiral. Peste o sută de persoane - rude, prieteni, colegi, dar şi mulţi necunoscuţi - au participat la funeralii. Amiralul (r) ing. Ilie Ştefan a fost înmormântat cu onoruri militare.

Funeraliile au început cu slujba de înmormântare, care a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel și a fost ținută de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Clopotele încep să bată. Pentru apropiaţii celui dispărut, e sunetul celei mai triste despărţiri din câte au fost şi vor fi. Oamenii privesc în gol, cu ochii înecaţi în lacrimi.

Din toate colţurile judeţului Constanța, dar şi din ţară au sosit mii de mesaje de condoleanţe prin care s-au exprimat aprecieri elogioase şi regrete pentru cel care, atât de trist, a încheiat socotelile cu viaţa.

Sicriul cu trupul neînsuflețit, acoperit cu drapelul României  a fost scos în curte, în faţa catedralei, purtat pe umeri de şase militari. În dreptul sicriului, aşezaţi în semicerc, zeci de oameni se înălțau, din când în când, pe vârfuri, sa vadă ce se întâmplă. Nu e banală curiozitate, ci dorinţa de a-şi lua rămas bun, din priviri.

Fanfara a cântat marşul funebru. Alte sunete triste, aceeaşi durere. Sicriul a fost ridicat pe umeri de militari şi dus la mormânt. Focurile de armă, ce au fost trase de soldaţi, anunţau că Ilie Ştefan a coborât în pământ pentru totdeauna şi a urcat, totodată, la Cer.

Prezenți la ceremonie au fost colegii amiralului, rudele, prietenii, Gică Slabu, președintele organizației județene a PPDD Constanța, Jorj Unciuleanu și alți zeci de oameni de rând care au venit să îl conducă pe Ilie Ştefan pe ultimul drum.

Peste 60 de ani dăruiţi marinei române, „salvatorul“ lui Traian Băsescu


Născut la 1 septembrie 1928, în comuna Turburea, judeţul Gorj, amiralul (r) ing. Ilie Ștefan a absolvit Liceul Militar „Mihai Viteazul“ din Timişoara, în 1947, Şcoala Navală din Constanţa, în 1949, cursul postacademic superior, în 1963, Şcoala Militară Superioară de Marină, Institutul Politehnic din Bucureşti, cu diplomă de inginer electro-energetic, în 1969.

A deţinut următoarele grade militare: aspirant la absolvirea şcolii navale, în 1949, contraamiral, în 1971, viceamiral în retragere două stele, în 2000, şi viceamiral în retragere trei stele, în 2008. De-a lungul anilor, a deţinut următoarele funcţii: ofiţer cu navigaţia pe escortor, ofiţer secund pe navă dragoare de mine, comandant de submarin, şef de Stat Major la BARM, Brigada Apărării Raionului Maritim, comandant divizion vedete torpiloare şi submarine, şef de stat major al Flotilei de Dunăre, comandant de brigadă de nave, Brigada 33 Dragaj, comandant al Şcolii militare Superioare de Marină (Academia Navală „Mircea cel Bătrân“) în perioada 1961-1981, comandant al marii unităţi de scafandri şi submarine 1981-1990, locţiitor al Comandantului Marinei Militare 1990, trecut direct în retragere în anul 1990. În 1979, din motive personale, a refuzat funcţia de Comandant al Marinei Militare şi apoi pe cea de Şef al Departamentului Marinei Civile.

A mai ocupat funcţiile de vicepreşedinte şi de preşedinte al Federaţiei Române de Yahting, a fost membru fondator al Ligii Navale Române - preşedinte al filialei Constanţa, 1990-2005, preşedinte de onoare al filialei şi, din 2007, preşedinte de onoare al Ligii Navale Române, membru fondator al Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ şi preşedinte al acesteia până în anul 2008, când a devenit preşedinte de onoare.

El este cel care, în toamna anului 1973, când Institutul de Marină Civilă s-a transformat în Institut de Marina Militară, l-a salvat pe studentul Traian Băsescu, care primise încadrarea „inapt medical“ în urma unor investigaţii medicale. Se deplasase, conform rigorilor, la Spitalul Militar, pentru evaluare, şi un medic celebru de la acea vreme i-a stabilit încadrarea „inapt medical“. În consecinţă, amiralul Ilie Ştefan îl cheamă pe medicul-şef al unităţii şi îi spune: „Ce facem? Domnul Traian Băsescu este integralist, are o situaţie şcolară foarte bună“, venind, apoi, cu următoarea soluţie: „Rupem plicul“, aşa cum dezvăluie un fost coleg al lui Traian Băsescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gore

15 Aug, 2016 22:23

Nici unul din cei prezenti acolo nu era necunoscut, Toti se stiau intre ei. Fosti si actuali ofiteri FOS! Mare om , mare caracter!

Articole asemanatoare

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 359

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1108

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 500

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 554

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 572

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 602

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 932

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 608

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 511

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 402

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 508

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 824

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 530

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 485

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 456